Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cercetătorii au rescris codul genetic al unei bacterii, pregătesc următorul pas în regândirea biologiei şi îmbunătăţirea ei

Publicat in Adevarul, duminică 20 octombrie 2013 ·

Oamenii de ştiinţă de la universităţile Yale şi Harvard au reuşit o premieră în ceea ce priveşte genetica. Ei au modificat cu succes genomul unui organism îmbunătăţindu-i sistemul imunitar.

Această premieră a cercetătorilor de la Yale şi Harvard presupune că, în viitor, tehnica poate fi folosită pentru a crea noi forme de proteine atât folosite pentru combaterea bolilor, cât şi pentru a dezvolta noi clase de materiale. „Am creat un organism cu un cod genetic nou şi astfel vom reuşi să modificăm funcţia biologică în moduri care până acum păreau imposibile“, a afirmat Farren Isaacs, coautor al studiului, citat de Phys.org.

Alături de Isaacs a lucrat şi George Church de la Harvard Medical School, iar ceea ce ei au reuşit este rezultatul a ani de zile de studiu în ceea ce se numeşte biologie sintetică. Scopul acestui domeniu este regândirea sistemelor biologice naturale în scopuri utile, cum ar fi combaterea bolilor. Ei au experimentat pe bacteria de Escherichia coli (E.coli) şi au reuşit să schimbe câteva reguli de bază în biologie.

Trebuie menţionat că proteinele sunt constituite din 20 de aminoacizi, iar programarea lor se face de către ADN. Acestea îndeplinesc mare parte din rolurile dintr-o celulă, de aceea sunt esenţiale pentru organisme. Aminoacizii sunt programaţi în 64 de combinaţii, în seturi de câte trei nucleotide şi sunt, pe scurt, alfabetul vieţii.

Isaacs şi ceilalţi au reuşit să creeze structuri noi în care a fost oprită producţia de proteine folosite de virusuri pentru a infecta celula. Aceste noi molecule pe care le-au „meşterit“ cercetătorii trebuie aplicate în organisme mai mari pentru a vedea cum se manifestă şi se pot dovedi fundaţia pentru generaţii noi de materiale, de nanostructuri sau baza pentru crearea de medicamente noi.

Hai să discutăm, pe Facebook suntem la Tech Adevărul

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Curtea de Apel Cluj a respins contestaţia în anulare formulată de Cătălin Cherecheş/ Decizia este definitivă

News.ro acum 2 ore
Curtea de Apel Cluj a respins, joi, contestaţia în anulare formulată de fostul primar din Baia Mare Cătălin Cherecheş, condamnat la cinci ani de închisoare pentru luare de mită. Decizia magistraţilor este definitivă.

O femeie, cadru militar, care și-a snopit în bătaie fetița de doar 2 luni, a fost arestată preventiv. Bebelușul e sub îngrijirea medicilor

Ziare.com acum 2 ore
O femeie, cadru militar în Bucureşti, a fost arestată preventiv după ce şi-ar fi lovit fetiţa în vârstă de doar două luni, provocându-i mai multe răni, inclusiv fracturi costale şi la mâini, traumatism cranian. Medicii au stabilit că micuţa are nevo

O nouă dronă observată de militari în apropierea Aeroportului Mihail Kogălniceanu. Avertismentul Forțelor Aeriene Române

Ziare.com acum 2 ore
Forțele Aeriene Române au anunțat joi, 18 aprilie, că o nouă dronă a fost văzută în apropierea Aeroportului ”Mihail Kogălniceanu” din judeţul Constanţa. Potrivit sursei citate, miercuri, în intervalul 20.54 - 21.51, personalul aflat în serviciul de

Accident rutier pe A1 cu 4 maşini implicate. A fost chemat elicopterul SMURD

Mediafax acum o ora
Pompierii sibieni intervin de urgenţă la un accident rutier pe A1 la un accident rutier în care sunt implicate mai multe maşini. În accident sunt implicate un microbuz transport marfă, condus de către un bărbat în vârstă de 56 de ani din Bucureşti,

Parchetul European face percheziții în Botoșani: Fraudă de 160.000 de euro, bani ce ar fi trebuit să fie utilizați pentru pregătirea tinerilor

Wall-Street.ro acum o ora
Biroul din Cluj-Napoca al Parchetului European (EPPO) efectuează joi percheziţii în mai multe locaţii din judeţul Botoşani, inclusiv în instituţii publice, în cadrul unei anchete ce vizează o fraudă de 160.000 de euro, care implică fonduri UE pentru

MAE Unul din grupurile de români blocate în aeroportul din Dubai, a revenit în România

Ziua Constanta acum 2 ore
Un grup de cetățeni români a revenit în țară, după aproximativ 24 de ore petrecute în Aeroportul Internațional Dubai. Ieri, Ministerul Afacerilor Externe anunța că două grupuri de cetățeni români au rămas blocate în Dubai, după ce le-au fost anulate

Dacian Cioloş (REPER): Îl somez pe Marcel Ciolacu să nu mai ţină şedinţe electorale din sediul Guvernului, unde trebuie să ia decizii pentru cetăţenii români şi pentru România, nu despre cum prosperă şi se lăţeşte electoral clica de partid

News.ro acum 2 ore
Dacian Cioloş, candidat al Partidului REPER la alegerile europarlamentare, a comentat joi şedinţele electorale pe care Marcel Ciolacu le ţine în sediul Guvernului României, somându-l pe premier să nu mai ţină aceste întâlniri electorale din sediul E

Pas înainte pentru deschiderea unui nou punct de trecere a frontierei între România și Ungaria

Press Alert acum o ora
Foto: Arhivă Guvernele României și Ungariei au început acum mai bine de un an consultările informale, la nivel de experți, pentru deschiderea unui punct de frontieră în zona Beba Veche (județul Timiș). Astăzi, Guvernul României, prin Ministerul Tran

Fotografia răvășitoare a unei femei palestiniene ce ține în brațe trupul fără viață al nepoatei sale a câștigat trofeul la concursul World Press Photo

Ziare.com acum 2 ore
Fotografia emoţionantă a unei femei palestiniene îndoliate, care o ţine în braţe pe nepoţica ei, ucisă în timpul unui bombardament israelian în Fâşia Gaza, a câştigat joi principalul trofeu la ediţia din 2024 a concursului World Press Photo, informe

Ministrul Sănătății: ”Ar trebui făcută o declarație pe proprie răspundere a medicilor care lucrează în instituțiile publice că nu direcționează pacienți”

Ziare.com acum 2 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi, 18 aprilie, în contextul acuzaţiilor care i se aduc medicului Cătălin Cîrstoiu, că ar trebui făcută o declaraţie pe proprie răspundere a medicilor care lucrează în instituţiile publice, că nu di

Vremea

București
acum

15°
joi

8°/15°
vin.

7°/16°
sâm.

7°/16°
dum.

8°/19°
Iasi
acum

joi

6°/9°
vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

8°/14°
Constanta
acum

12°
joi

9°/14°
vin.

8°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

8°/15°
Cluj-Napoca
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/9°
sâm.

1°/14°
dum.

5°/16°
Timisoara
acum

10°
joi

5°/11°
vin.

3°/13°
sâm.

3°/16°
dum.

6°/17°