Extinderea este văzută drept una dintre cauzele instabilităţii economice.
Preşedintele Nicolas Sarkozy, aflat în plină campanie pentru propria realegere, a promis că Franţa va cere îngheţarea contribuţiei sale la bugetul Uniunii Europene, aferent perioadei 2014-20 20. Economia anuală, de circa 600 de milioane de euro, nu ar fi extraordinar de mare pentru o ţară ca Franţa, care contribuie cu circa 19 miliarde de euro la bugetul Uniunii. Dar efectul psihologic în rândul electoratului francez poate fi spectaculos.
În mentalul colectiv occidental, extinderea este una dintre cauzele majore ale instabilităţii economice şi lipsei de securitate socială. Şi de unde să fie reduse cheltuielile, în cazul în care marile state contributoare se vor dovedi egoiste? Simplu: din politica de coeziune, care, alături de cea agricolă, reprezintă pincipalele capitole de cheltuieli în bugetul Uniunii Europene.
Problema este că Franţa nu se găseşte singură în acest demers. Un amendament tehnic privind viitorul buget al Uniunii a fost deja depus la Bruxelles de către Olanda. Amendamentul prevede alocarea viitoarelor fonduri de coeziune, în ciclul 2014-2020, în funcţie de capacitatea de absorbţie dovedită în actualul ciclu bugetar. Ceea ce ar însemna o adevărată catastrofă pentru România.
Dar cât de realiste politic sunt intenţiile de a tăia din fondurile de coeziune? Studii realizate de specialişti arată că extinderea a fost, de fapt, profitabilă pentru vechile state membre. Un raport al guvernului polonez arată că marii contribuabili la bugetul Uniunii sunt, în realitate, şi cei mai mari beneficiari.
De exemplu, pentru fiecare euro plătit în contul politicii de coeziune, Germania realizează venituri de 1,25 de euro din exporturile către Polonia, Cehia, Slovacia şi Ungaria, ţări care au aderat în 2004. Cei 15 membri mai vechi ai Uniunii vor câştiga aproape 7
