Porsche a dezvăluit primele imagini cu noul model 911, ce va fi lansat în septembrie la Salonul Auto de la Frankfurt.
Chiar dacă la nivelul design-ului nu s-au produs modificări semnificative, producătorul german ne asigură că noul 911 a fost complet reproiectat. Faţă de modelul anterior, dimensiunile maşinii sut puţin mai mari, dar greutatea a fost scăzută cu 45 de kilograme prin folosirea unei caroserii din aluminiu şi oţel.
Maşina va fi echipată, în premieră mondială, cu o cutie manuală cu şapte trepte de viteză. Aerodinamica a fost îmbunătăţită i prin montarea oglinzilor retrovizoare pe portierele maşinii.
Capacitatea propulsorului de tip boxer a scăzut de la 3,6 litri la 3.4 litri, însă puterea a crescut de la 345 CP la 350 CP. Datorită tehnologiei folosite, consumul de benzină va fi mai mic cu 16% decât la varianta actuală.
Porsche va începe preluarea comenzilor la 1 septembrie, iar noul Carerra 911 va ajunge în showroom-uri din decembrie, odată cu varianta Carrera S, echipată cu un motor de 3,8 litri - 400 CP.
Carrera 911 va costa 88.038 de euro în Germania, cu 2.500 de euro mai mult decât actualul model, iar 911 Carrera S, va costa 102,436 de euro.
În România, importatorul a anunţat preţul de 97.560 de euro pentru Carrera 911 şi 112.847 de euro pentru 911 Carrera S.