Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Guvernul Boc 2, cu UDMR şi tehnocraţii lui Băsescu

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 1 octombrie 2009 ·

În timp ce PSD ezită să facă gestul final al înaintării demisiei miniştrilor pentru ieşirea de la guvernare, PDL negociază cu UDMR formarea unui nou guvern bicolor, în care să coopteze şi o serie de aşa-zişi tehnocraţi, apropiaţi preşedintelui Traian Băsescu. Sursa: Codrin Prisecaru

În formula alternativă discutată „de principiu” încă de marţi de premierul Emil Boc cu liderul UDMR, Marko Bela, Uniunea ar urma să primească „două, poate chiar trei ministere”, mai mulţi secretari de stat şi majoritatea directorilor de deconcentrate din Mureş, Harghita şi Covasna, au declarat ieri, pentru EVZ, surse din conducerea PDL. Deocamdată însă, UDMR nu a dat un răspuns oficial privind participarea la guvernare, o decizie urmând a fi luată după consultarea în forurile de conducere ale formaţiunii.

Referindu-se la varianta cooptării unor nume din afara partidului într-o nouă formulă de executiv, secretarul general al PDL, Va sile Blaga, a precizat doar, la Realitatea FM, că partidul său exclude „în acest moment un guvern exclusiv de tehnocraţi”.

UDMR vrea Dezvoltarea, Comunicaţiile şi Mediul

Potrivit surselor citate, Boc s-a arătat, în principiu, de acord să dea UDMR portofoliile Dezvoltării Regionale - care s-ar elibera prin prelurea Internelor de către Vasile Blaga - şi Comunicaţiilor - având în vedere nemulţumirea democrat- liberalilor faţă de prestaţia lui Ga briel Sandu la acest minister. În tre revendicările UDMR se află şi Mediul, rămas însă încă în discuţie.

În privinţa celorlalte ministere aflate acum la PSD, democrat-liberalii se gândesc pe de o parte la câteva nume noi din propriul partid, pe de altă parte la tehnocraţi. În prima categorie ar intra Sever Voinescu, vehiculat ca înlocuitor al lui Cristian Diaconescu la Externe, dar şi fostul secretar de stat Cătălin Dănilă sau actualul secretar de stat Marian

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAE Atenţionare de călătorie în Ungaria! Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria, că Ministerul Construcțiilor și Transportului (MCT) din această țară a anunțat introducerea unor restricții de ci

Accident în Bragadiru: un motociclist a lovit mortal un pieton

HotNews acum o ora
Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că, joi seară, pe DN 6, în localitatea Bragadiru din judeţul Ilfov, un motociclist a lovit un pieton. 112Foto: Agerpres Potrivit unui comunicat de presă al Poliției, citat de Agerpres, în urma impactu

Adrian Câciu spune că nu e mulţumit de câţi bani s-au cheltuit din PNRR: România a primit 33% din banii alocaţi în PNRR şi 20% din banii primiţi i-am cheltuit / Şedinţă de analiză, pe 15 aprilie, la Guvern

News.ro acum o ora
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu a declarat joi că nu e mulţumit de câţi bani s-au cheltuit din PNRR, el precizând că România a primit 33% din banii alocaţi în PNRR şi 20% din banii primiţi i-am cheltuit. 9,45 de miliard

Ce a pățit asistenta de la maternitatea Ploiești care a încurcat doi bebeluși la externare. Greșeala, descoperită de una dintre mame

Ziare.com acum 3 ore
Comisia de disciplină care anchetează cazul fetiţelor încurcate la externarea din Secţia de Obstetrică Ginecologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Ploieşti a dispus măsuri faţă de o asistentă, a precizat joi, 28 martie, pentru Agerpres, manag

Cătălin Cîrstoiu: O să îmi iau concediu pe perioada campaniei electorale / Nu cred că bucureştenii vor un primar ca Nicuşor Dan. Ca Piedone, nici atât

HotNews acum o ora
Candidatul comun al PSD şi PNL la Primăria Capitalei, Cătălin Cîrstoiu, consideră că bucureştenii „nu îşi doresc un primar ca Nicuşor Dan”, ci un primar „echilibrat, care să dea sănătate oraşului”. El a precizat că îşi va lua concediu din funcţia de

Rusia acuză Armenia că încearcă să rupă legăturile cu Moscova

HotNews acum o ora
Rusia a acuzat joi Armenia că încearcă să rupă legăturile din ce în ce mai fragile între cele două ţări, într-un moment în care Erevanul pune şi mai mult sub semnul întrebării rolul Moscovei de garant al securităţii regionale, relatează AFP și Agerp

Ciolacu, decizie privind programul supermarketurilor: Nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend. Nu mai suntem în pandemie

HotNews acum 10 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat joi decizia legată de propunerea venită de la comercianții mici și mijlocii de a închide supermarketurile în weekend, așa cum e și în alte țări din Europa. „Din toate semnalele primite din rândul societății, rezult

Sam Bankman-Fried a fost condamnat joi la 25 de ani de închisoare pentru fraudă de miliarde de dolari prin intermediul platformei sale de criptomonede FTX

News.ro acum 2 ore
Sam Bankman-Fried a fost condamnat joi la 25 de ani de închisoare de către un judecător american, pentru că a furat 8 miliarde de dolari de la clienţii platformei de criptomonede FTX, acum falimentară, pe care a fondat-o, transmite Reuters. Judecăto

Boloş: Cel care stă în concediu medical primeşte mai mulţi bani decât atunci când este la serviciu. Nu e taxă pe concedii medicale, ci contribuţie la asigurările sociale de sănătate

News.ro acum 5 ore
Ministrul de Finanţe Marcel Boloş a explicat, joi, despre problema concediilor medicale, că numărul mare de concedii medicale nu asigură sustenabilitatea bugetului asigurărilor sociale. El a adăugat că nu este vorba despre o taxă asupra concediilor

MAE lansează campania „Born in NATO”

Mediafax acum o ora
Evenimentul de lansare a campaniei a fost găzduit de Colegiul Naţional „Sfântul Sava“ din Bucureşti şi s-a desfăşurat în prezenţa ministrului afacerilor externe Luminiţa Odobescu, a ambasadorului Statelor Unite în România, Kathleen Ann Kavalec, a co

Vremea

București
acum

14°
joi

7°/20°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/26°
Iasi
acum

13°
joi

7°/20°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

14°
joi

8°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/14°
dum.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

8°/15°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
Timisoara
acum

15°
joi

10°/19°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/24°

Editoriale