Unul dintre marii clasici ai literaturii române a avut şi aspecte biografice mai neplăcute, puţin cunoscute în prezent. Antisemitismul virulent al scriitorului bănăţean l-a făcut să aibă un paragraf consistent şi în raportul despre Holocaust al lui Elie Wiesel.

Ioan Slavici s-a născut la 18 ianuarie 1848 (anul marilor revoluţii burgheze în întreaga Europă), în satul arădean Şiria, şi a murit la 17 august 1925, în localitatea vrânceană Crucea de Jos. Prieten cu Eminescu şi Caragiale, scriitorul ardelean este considerat unul dintre cei patru „mari clasici" ai literaturii române, atât prin valoarea intrinsecă a scrierilor sale (dintre care excelează nuvelele, precum „Moara cu noroc" şi „Pădureanca", şi romanul „Mara"), cât şi datorită criteriului geografic, Slavici reprezentând cu brio - în acest tablou - provincia istorică a Transilvaniei. Citiţi şi: Călăraşi: Audiţii cu cele mai frumoase basme ale copilăriei

Viitorul scriitor clasic era al doilea copil al cojocarului Sava Slavici şi al Elenei (născută Borlea). În multe privinţe, copilăria lui Slavici se aseamănă cu cea a lui Creangă: o copilărie fericită într-o familie de oameni gospodari şi într-o comunitate paşnică. Tatăl său, Savu Slavici, era cojocar şi cultiva şi puţină vie, având dragoste de carte ca şi bunicul din partea tatălui. Mama, Leana Slavici, îl invaţă dragostea şi respectul faţă de om. Slavici mărturisea mai târziu, în lucrarea sa memorialistică „Lumea prin care am trecut", că ea îi spunea: „Când întâlneşti în calea ta un român îi spui - Bună ziua, dar maghiarului să-i zici - Ia napot, iar neamţului - Guten Tag şi treaba fiecăruia dintre dânşii e cum îţi dă răspuns. Tu datoria să ţi-o faci de cei ce nu şi-o fac pe a lor faţă de tine". Apel la „soluţia finală" Cu o singură naţionalitate conlocuitoare marele patriot ardelean nu prea s-a împăcat, iar multe dintre textele sale dovedesc că