Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băsescu a ajuns în Santiago de Chile, orașul în care pisicile fug foarte repede | CORESPONDENȚĂ DE LA TRIMISUL SPECIAL AL EVZ

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 28 ianuarie 2013 ·

Dacă există o asemănare între capitală Republicii Chile şi București, această constă în numărul mare de câini vagabonzi, care domină ferm centrul oraşului. În Santiago de Chile însă, spre deosebire de capitala noastră, maidanezii sunt bine hrăniți, nu cer mâncare și sunt prietenoși cu străinii - n-am auzit să fi mâncat vreun turist, nici măcar japonez.

Traian Băsescu, alături de omologul său chilian, Sebastian Pinera, la ceremonia de primire a invitaților la summit

Nu pot decât să speculez care ar fi regimul alimentar al câinilor vagabonzi chilieni: nu am văzut nici un porumbel sau măcar o vrabie în acest oraş.

Un maidanez uriaș

Vineri noaptea, când am ajuns la Santiago, am remarcat o pisică traversând în viteză stradă şi acum înţeleg de ce se grăbea. Până şi zona centrală a oraşului, Plaza de Armas, era dominată de un maidanez imens, aproape cât un mastino, înnebunit de plăcerea de a fi fotografiat de către turişti.

De altfel, noaptea orașul este dezamăgitor. Puţinele clădiri vechi sunt strivite de blocuri moderne. Plaza de Armas se transformă seara în dormitor pentru cei fără casă. Câteva sute de metri mai încolo se află Palatul ”La Moneda”, sediul preşedinţiei chiliene, locul unde s-a desfăşurat asaltul final asupra preşedintelui Salvador Allende, în timpul loviturii de stat din 11 septembrie 1973.

Clădirea și străzile adiacente sunt însă ermetic închise, cu aleile blocate de trupe paramilitare, plus câteva transportoare blindate dotate cu mitraliere grele, de calibrul 14,5. Nu te poţi apropia de Palat la mai puţin de 400 de metri.

Televiziuni tabloide

Summitul CELAC-UE, la care participă preşedintele Traian Băsescu, pare că nu interesează pe nimeni în mod deosebit. Marile agenții de presă fie au ignorat evenimentul - deși aveau corespondenți la fața locului - fie au tran

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial de la KMG International despre explozie de la Petromidia Năvodari (GALERIE FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum 40 minute
Reprezentanții companiei KMG International au transmis o o informare de presă referitoare la incidentul din această dimineață, survenit pe platforma Petromidia. Potrivit sursei citate, în prezent, Rompetrol Rafinare desfășoară revizia generală a raf

O dronă militară ar fi căzut în judeţul Brăila

Press Alert acum 34 minute
Foto: arhivă O dronă ar fi fost filmată în Brăila, în zona Grădina Mare, aproape de Dunăre, scrie presa locală din Brăila. Incindentul ar fi avut loc joi noaptea, Autoritățile nu au semnalat probleme. Drona a fost filmată în Brăila, în zona Grădina

Temperaturi mai ridicate decât cele specifice lunii aprilie. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum o ora
Temperaturile medii ale lunii aprilie vor fi ușor mai ridicate decât cele normale, potrivit prognozei pentru perioada 1 – 29 aprilie, transmisă de meteorologii Administrației Naționale de Meteorologie (ANM). Săptămâna 1 – 8 aprilie Valorile termice

Președintele Klaus Iohannis „România va rămâne profund implicată în procesul de adaptare permanentă a NATO“

Ziua Constanta acum 40 minute
Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis vineri, 29 martie 2024, un mesaj cu prilejul aniversării a 20 de ani de la aderarea României la NATO. Astăzi, România celebrează 20 de ani de la aderarea la Alianța Tratatului Atlanticului de Nord. C

Meteorologii anunţă vânt în cea mai mare parte a ţării, cu intensificări în Moldova, în estul şi sud-estul Transilvaniei - HARTA / Cum va fi vremea în Bucureşti

News.ro acum 17 minute
Meteorologii anunţă că vineri va fi vânt în cea mai mare parte a ţării, cu intensificări în Moldova, în estul şi sud-estul Transilvaniei. Vineri, până la ora 21.00, conform ANM, ”temporar vor fi intensificări ale vântului în cea mai mare parte a ţăr

Un copac a căzut peste o mașină aflată în mers. Trei copii au ajuns la spital

HotNews acum 55 minute
Un copac a căzut peste o mașină care se deplasa pe raza localității Mureşenii Bârgăului, din Bistriţa-Năsăud, conform News.ro. În autoturism se aflau șapte persoane, dintre care cinci copii. Pompierii Smurd, ambulantaFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.

Un microbuz s-a răsturnat în județul Suceava: Cinci persoane au fost transportate la spital

HotNews acum 2 ore
​Un microbuz în care se aflau șase persoane s-a răsturnat vineri în localitatea Prisaca Dornei din județul Suceava. Potrivit ISU Suceava, cinci dintre pasageri au suferit diverse traumatisme și au fost transportate la spital pentru a primi îngrijiri

CFR Marfă a scos la vânzare hotelul Express din Predeal pentru 15 milioane lei

Wall-Street.ro acum o ora
CFR Marfă scoate la vânzare Hotelul Express, situat în centrul staţiunii Predeal, în cadrul procesului amplu de valorificare a activelor neutilizate în activitatea de transport feroviar de mărfuri pe care compania îl derulează pentru a restitui ajut

Ciolacu, la 20 de ani de la aderarea României la NATO: Apartenenţa României la NATO reprezintă o garanţie de securitate pentru ţara noastră. Vom continua să fim un actor influent şi constructiv în interiorul NATO

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, la 20 de ani de la aderarea României la NATO, că apartenenţa României la NATO reprezintă o garanţie de securitate pentru ţara noastră, subliniind că România va continua să fie un actor influent şi constructiv în inte

În weekend România trece la ora de vară! Când se dă ceasul cu o oră înainte

Ziua Constanta acum 58 minute
România trece la ora de vară în acest weekend, moment în care ceasurile românilor vor fi date înainte cu o oră. Astfel, în noaptea de 30 spre 31 martie 2024 ora 03:00 va deveni ora 04:00.31 martie, ultima duminică a lunii va fi cea mai scurtă zi a a

Vremea

București
acum

17°
vin.

11°/23°
sâm.

14°/25°
dum.

14°/27°
lun.

16°/28°
Iasi
acum

19°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/24°
dum.

11°/25°
lun.

14°/26°
Constanta
acum

19°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/15°
dum.

9°/18°
lun.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/25°
dum.

12°/25°
lun.

13°/25°
Timisoara
acum

14°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/24°
lun.

13°/25°

Editoriale