Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Harta României

Publicat in Adevarul, miercuri 8 iunie 2011 ·

Politicienii noştri sunt bântuiţi de stahanovism. Au devenit brusc extrem de harnici. Nu ştiu de ce se simt ei datori să iasă la rampă, în faţa camerelor TV, cu idei una peste alta. I-a apucat frenezia, aruncă pe piaţă o mulţime de teme grave, cu uşurinţa cu care ar sparge seminţe în dinţi.

Acum, la final de sesiune, că tot vine vara, politicienii noştri de vârf introduc în spaţiul public teme (secundare, care nu fac decât să paraziteze) cu scopul de a ne menţine treji pe durata vacanţei, cât timp dânşii îşi vor odihni oasele obosite la soarele Mediteranei. Cât sunt dânşii plecaţi departe, nu cumva să-i uităm. Ne dau teme pentru acasă, ca nişte buni pedagogi. Să avem cu ce ne bate capul. De pildă, au introdus tema fatidică privind modul în care îi vom alege pe primari. Clar, într-un tur, ca să se aleagă domnii între ei. Opoziţia nu a crâcnit, pentru că şi ea are nişte foloase din această schimbare. Ca şi Puterea, se asigură că va ieşi tot cam pe acolo cu numărul de aleşi. Vor pierde partidele mici, nou-veniţii şi independenţii. Eh, p-asta v-am dres-o. Să trecem la momeala doi.

Constituţia! Ce vară e aia în care nu te frământă pe tine, om simplu, chestiunea decisivă pentru destinul nostru naţional, dacă: 1 - Parlamentul funcţionează mai bine cu o Cameră sau cu două şi 2 - dacă nu cumva trebuie să limităm numărul deputaţilor şi senatorilor la 300. Fireşte, apare întrebarea gravă - cum îi alegem pe fericiţi.

Altă diversiune mică, drăguţă a apărut săptămâna asta. Avem, n-avem treabă, „la 11 trecute fix, Brînzovenescule", ne apucăm să desenăm cu creionul pe harta României. Trecem la regiuni, le dăm dracu' de judeţe. O semnăm, o dăm anonimă.

Am fost mai întâi năuciţi de iuţeala şmecheriei de a alege la locale dintr-un singur tur. E fapta bravă care va ţine pe tuşă circa 60-70 la sută din electorat. La schimb, măreşte şansele de a supravieţui po

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANPC verifică site-urile de cumpărături Temu şi Shein / Comisarii instituţiei îi sfătuiesc pe consumatori să se informeze înainte de achiziţia unui produs

News.ro acum o ora
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a anunţat, marţi, că verifică site-urile de cumpărături Temu şi Shein, iar comisarii instituţiei îi sfătuiesc pe consumatori să se informeze cu atenţie înainte de achiziţia unui produs. AN

Nicuşor Dan: Bătălia se va da între mine şi Piedone. Într-o societate normală, un personaj ca Firea nu ar mai trebui să deschidă gura, darămite să vrea să mai fie primar

News.ro acum o ora
Primarul Capitalei Nicuşor Dan a spus că bătălia pentru şefia PMB se va da între el şi Cristian Popescu Piedone. Despre Gabriela Firea, edilul general a spus că „într-o societate normală, un personaj ca ăsta nu ar mai trebui să deschidă gura, darămi

Lista medicamentelor compensate și gratuite, extinsă cu 28 de molecule noi pentru tratarea bolilor cronice

HotNews acum o ora
​Ministerul Sănătății a anunțat, marți, introducerea a 28 de noi molecule pe lista medicamentelor compensate și gratuite pentru tratarea bolilor cronice. Actualizarea listei de medicamente compensate și gratuite intră în vigoare de la 1 mai 2024. Me

TRAGEDIE în Ploiești. Copil de 8 ani, mort într-un incendiu izbucnit la un bloc din oraș!

Gandul acum 3 ore
Un băiețel în vârstă de 8 ani a decedat într-un incendiu izbucnit marți, 23 aprilie, la un bloc din Ploiești. Polițiștii din cadrul Secției 4 Ploiești au fost sesizați despre faptul că pe strada Mihai Eminescu din oraș arde un apartament, fiind posi

Un fugar condamnat pentru omor a fost adus în ţară după 33 de ani de căutări

Mediafax acum o ora
Kumarasamy Navaneethan, un cetăţean srilankez aflat pe lista celor mai căutaţi infractori, a fost adus marţi în România, potrivit ministrului Justiţiei. Acesta a fost condamnat la 19 ani de închisoare pentru săvârşirea unui omor în anul 1991, în Buc

CEDO a condamnat România pentru anularea unor condamnări istorice pentru crime legate de Holocaust

HotNews acum 19 minute
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat marţi România pentru revenirea asupra unor condamnări istorice pentru crime legate de Holocaust, în urma rejudecării şi achitării în anii 1990 a doi ofiţeri, condamnaţi în anii 1950 pentru cri

Ministerul Muncii: Noutate pe piaţa muncii - persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru acitivităţi casnice. Prestatorii beneficiază de drepturi pe care le au şi angajaţii

News.ro acum 2 ore
Reprezentanţii Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale au transmis că persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru acitivităţi casnice, iar prestatorii beneficiază de drepturi pe care le au şi angajaţii. „Platforma accesibilă pe

Bărbat de 39 de ani, căzut de pe un pasaj din Sectorul 1 al Capitalei / I s-ar fi făcut rău şi a căzut peste balustradă / A fost transportat la spital

News.ro acum 47 minute
Un bărbat de 39 de ani a căzut, marţi, de pe un pasaj din Sectorul 1 al Capitalei şi a fost transportat la spital. I s-ar fi făcut rău şi a căzut peste balustradă. ”Astăzi, 23 aprilie 2024, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Munici

Sebastian Burduja: Candidez pentru Primăria Capitalei pentru că vreau ca bucureştenii, pentru prima dată după mulţi ani, să nu mai fie forţaţi să aleagă răul cel mai mic

News.ro acum o ora
Liderul PNL Bucureşti Sebastian Burduja a declarat, referitor la nominalizarea de către liberali pentru a candida la Primăria Capitalei, că bucureştenii merită un model liberal de administraţiei şi a adăugat că are un plan pentru „Bucureştiul Viitor

Cîrstoiu: Nu am luat decizia de face un pas înapoi pentru că un medic nu abandonează niciodată

Mediafax acum 4 ore
„În ultima lună am muncit pentru un proiect matur de administrare a capitalei. Împreună cu echipa mea de zi cu zi. Am vrut să îmi pun la dispoziţia oamenilor calităţile manageriale pe care le am. Am crezut că este posibil să mă implic din exteriorul

Vremea

București
acum

11°
mar.

7°/11°
mie.

9°/21°
joi

10°/16°
vin.

8°/18°
Iasi
acum

14°
mar.

7°/16°
mie.

10°/22°
joi

9°/22°
vin.

7°/17°
Constanta
acum

11°
mar.

10°/13°
mie.

13°/18°
joi

12°/18°
vin.

9°/16°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

3°/16°
mie.

7°/15°
joi

5°/9°
vin.

3°/15°
Timisoara
acum

13°
mar.

5°/17°
mie.

8°/14°
joi

5°/14°
vin.

5°/17°