Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un chinez şi-a dat foc în Piaţa Tienanmen

Publicat in Adevarul, joi 17 noiembrie 2011 ·

Un chinez şi-a dat foc în Piaţa Tienanmen, din centrul Beijingului, unde în iunie 1989 au avut loc manifestaţii prodemocratice, care au fost reprimate sângeros.

Incidentul s-a petrecut la 21 octombrie, dar autorităţile chineze au recunoscut abia ieri acest lucru, fiind obligate să difuzeze această informaţie sensibilă după ce o fotografie realizată de un turist a fost publicată de cotidianul britanic „Daily Telegraph". „Poliţiştii de la faţa locului au reuşit să stingă flăcările în câteva secunde", a declarat, într-un comunicat, biroul municipal pentru menţinerea ordinii publice.

„Bărbatul a făcut acest gest chiar sub ochii mei. A sărit de pe mica bordură care se întinde de-a lungul pistei de biciclete în faţa portretului preşedintelui Mao. A spus ceva foarte repede şi un poliţist din apropiere a început să se agite brusc, dar bărbatul a scos o brichetă şi şi-a dat foc", a declarat Alan Brown, turistul care a făcut fotografia.

Eveniment cenzurat pe internet

Este primul incident de acest tip din ultimii zece ani în piaţa care simbolizează puterea politică a Chinei şi a fost cenzurat pe Internet. Potrivit cotidianului „Global Times", singurul care a relatat incidentul, a fost un gest „apolitic", protestatarul, în vârstă de 42 de ani, fiind nemulţumit de o decizie judiciară privind un litigiu civil. După ce a fost spitalizat, el s-a recuperat şi este în stare bună. La începutul acestei luni, o femeie de 81 de ani a murit după ce şi-a dat foc în propria casă, în timp ce aceasta era ­demolată.

Cele două incidente, deşi nu sunt legate între ele, se înscriu într-un şir de 11 autoincendieri produse în China în ultimele luni, comise de călugări sau foşti călugări şi călugăriţe care protestează faţă de guvernarea chineză din Tibet.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Administratoarea unui bloc din Sectorul 2, înjunghiată mortal. Primele informații din anchetă

Ziare.com acum 2 ore
O femeie, administrator al unui bloc din Sectorul 2 al Capitalei, a fost înjunghiată mortal joi seară, 28 martie, de un bărbat. ”La data de 28 martie 2024, în jurul orei 19.10, Poliţia Capitalei- Secţia 9 a fost sesizată de către mai multe persoane

Ciucă, întrebat dacă Iulian Dumitrescu va candida cu susţinerea PNL: Nimeni nu este mai presus de lege, instituţiile statului să-şi facă treaba / Când vom primi propunerile de la filială, voi lua decizia în funcţie de Constituţie, de legi şi de principii. Punct

News.ro acum 2 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, afirmă, întrebat fiind dacă Iulian Dumitrescu va candida cu susţinerea PNL pentru un nou mandat de preşedinte Consiliului Judeţean Prahova, că „nimeni nu este mai presus de lege”. El subliniază că, după ce conducerea

VIDEO Cel puţin 45 de morţi după ce un autobuz a căzut de pe un pod, în Africa de Sud

HotNews acum o ora
Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în care se aflau a căzut de pe un pod, de la aproximativ 50 de metri, relatează AFP și Agerpres. Autobu

Incredibil! Cum încearcă avocații să îl scape pe Mario Iorgulescu, condamnat DEFINITIV la 13 ani și 8 luni de închisoare: „E un dispozitiv performant”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
, ca urmare a accidentului mortal provocat în 2019. Decizia a fost definitivă și executorie, dar fiul șefului LPF nu a putut fi adus din Italia. Astăzi, avocații au apelat la o cale extraordinară de atac.

MAE Atenţionare de călătorie în Ungaria! Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj

Ziua Constanta acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria, că Ministerul Construcțiilor și Transportului (MCT) din această țară a anunțat introducerea unor restricții de ci

Accident în Bragadiru: un motociclist a lovit mortal un pieton

HotNews acum 5 ore
Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că, joi seară, pe DN 6, în localitatea Bragadiru din judeţul Ilfov, un motociclist a lovit un pieton. 112Foto: Agerpres Potrivit unui comunicat de presă al Poliției, citat de Agerpres, în urma impactu

Nicolae Ciucă, întrebat dacă este posibilă o înfruntare între el şi Marcel Ciolacu la alegerile din toamnă: Poate fi o ipoteză, orice scenariu pe masa politicii trebuie să existe

News.ro acum 3 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, afirmă că discuţiile despre candidaţii la alegerile prezidenţiale vor avea loc, între PNL şi PSD, după alegerile din data de 9 iunie. Ciucă admite că, dacă cele două mari partide vor avea candidaţi separaţi, „se poat

Atenţie! Trecem la ora de vară

Pandurul acum 2 ore
România trece la ora de vară în noaptea de sâmbătă spre duminică. Ora 3.00 va deveni ora 4.00, astfel că vom dormi cu o oră mai puţin, ziua de duminică fiind cea mai scurtă din an. Avantajul trecerii la ora de vară este că vom folosi optim lumina na

Rusia acuză Armenia că încearcă să rupă legăturile cu Moscova

HotNews acum 4 ore
Rusia a acuzat joi Armenia că încearcă să rupă legăturile din ce în ce mai fragile între cele două ţări, într-un moment în care Erevanul pune şi mai mult sub semnul întrebării rolul Moscovei de garant al securităţii regionale, relatează AFP și Agerp

Ce a pățit asistenta de la maternitatea Ploiești care a încurcat doi bebeluși la externare. Greșeala, descoperită de una dintre mame

Ziare.com acum 7 ore
Comisia de disciplină care anchetează cazul fetiţelor încurcate la externarea din Secţia de Obstetrică Ginecologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Ploieşti a dispus măsuri faţă de o asistentă, a precizat joi, 28 martie, pentru Agerpres, manag

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/23°
sâm.

14°/26°
dum.

13°/25°
lun.

17°/28°
Iasi
acum

10°
vin.

10°/18°
sâm.

9°/23°
dum.

12°/23°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/19°
sâm.

10°/15°
dum.

9°/13°
lun.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

11°/19°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/26°
lun.

14°/25°
Timisoara
acum

14°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/24°
lun.

13°/25°

Editoriale