Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Piatra Neamţ: Proiect de informatizare semnat de ministrul Comunicaţiilor

Publicat in Adevarul, sâmbătă 22 ianuarie 2011 ·

Pietrenii vor avea la dispoziţie 7 infochioşcuri conectate la sistemul de plăţi şi informare online, amplasate în principalele puncte din oraş.

Proiectului finanţat din fonduri europene şi derulat prin Ministerul Comunicaţiilor, prevede ca prin echipamentele IT să le fie furnizate pietrenilor informaţii cu referire la situaţia taxelor şi impozitelor locale, precum şi stadiul cererilor şi sesizărilor depuse online, sau la adresa Primăriei.

„Alte facilităţi vor fi eliberarea certificatelor de atestare fiscală, depunerea declaraţiilor şi eliberarea adeverinţelor privind Registrul Agricol. Oamenii vor putea face solicitări pentru înscrierea în audienţe la primărie sau îşi vor putea elibera autorizaţii privind transportul în regim de taxi", a spus Valerian Vreme, ministrul Comunicaţiilor.

La semnarea contractului de finanţare de la sediul primăriei, demnitarul a precizat că doar 22 de proiecte depuse de autorităţile locale au fost declarate eligibile în vederea accesării fondurilor, dintr-un total de 200 de solicitări.

„Proiectul de la Piatra Neamţ are o valoare totală de 5,7 mioane de lei din care contribuţia eligibilă nerambursabilă este de 4,5 milioane de lei. Contribuţia proprie este de 93.303 lei, adică 2% din valoarea totală a proiectului, iar 1,1 milioane de lei îl reprezintă TVA-ul", a spus primarul Gheorghe Ştefan.

Primăria a solicitat déjà o prefinanţare de 1, 39 milioane de lei, adică 30% din totalul eligibil al proiectului.

Perioada de implementare este de 18 luni.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident în Bragadiru: un motociclist a lovit mortal un pieton

HotNews acum 30 minute
Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că, joi seară, pe DN 6, în localitatea Bragadiru din judeţul Ilfov, un motociclist a lovit un pieton. 112Foto: Agerpres Potrivit unui comunicat de presă al Poliției, citat de Agerpres, în urma impactu

MAE Atenţionare de călătorie în Ungaria! Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj

Ziua Constanta acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria, că Ministerul Construcțiilor și Transportului (MCT) din această țară a anunțat introducerea unor restricții de ci

Adrian Câciu spune că nu e mulţumit de câţi bani s-au cheltuit din PNRR: România a primit 33% din banii alocaţi în PNRR şi 20% din banii primiţi i-am cheltuit / Şedinţă de analiză, pe 15 aprilie, la Guvern

News.ro acum o ora
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu a declarat joi că nu e mulţumit de câţi bani s-au cheltuit din PNRR, el precizând că România a primit 33% din banii alocaţi în PNRR şi 20% din banii primiţi i-am cheltuit. 9,45 de miliard

Un avion militar rusesc s-a prăbușit în mare în largul Crimeei

HotNews acum 3 ore
Un avion militar rusesc s-a prăbușit joi în mare, în largul portului Sevastopol din Crimeea, a declarat guvernatorul regiunii ocupate de Rusia, citat de Reuters. Avion de luptă Suhoi Su-35Foto: RIA Novosti / Sputnik / Profimedia Autoritățile au anun

Ciolacu, decizie privind programul supermarketurilor: Nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend. Nu mai suntem în pandemie

HotNews acum 9 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat joi decizia legată de propunerea venită de la comercianții mici și mijlocii de a închide supermarketurile în weekend, așa cum e și în alte țări din Europa. „Din toate semnalele primite din rândul societății, rezult

Ministrul Transporturilor: România are, de astăzi, peste 1.091 km de autostradă şi de drum expres în circulaţie

News.ro acum o ora
Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a anunţat că ţara noastră are, de astăzi, peste 1.091 km de autostradă şi de drum expres în circulaţie, iar în prezent sunt implementate - proiectare şi execuţie contracte pentru construirea altor 729 km de

Cătălin Cîrstoiu: O să îmi iau concediu pe perioada campaniei electorale / Nu cred că bucureştenii vor un primar ca Nicuşor Dan. Ca Piedone, nici atât

HotNews acum 57 minute
Candidatul comun al PSD şi PNL la Primăria Capitalei, Cătălin Cîrstoiu, consideră că bucureştenii „nu îşi doresc un primar ca Nicuşor Dan”, ci un primar „echilibrat, care să dea sănătate oraşului”. El a precizat că îşi va lua concediu din funcţia de

MAE lansează campania „Born in NATO”

Mediafax acum 55 minute
Evenimentul de lansare a campaniei a fost găzduit de Colegiul Naţional „Sfântul Sava“ din Bucureşti şi s-a desfăşurat în prezenţa ministrului afacerilor externe Luminiţa Odobescu, a ambasadorului Statelor Unite în România, Kathleen Ann Kavalec, a co

Cum încearcă avocaţii lui Mario Iorgulescu să-l scape închisoare: „El suferă de leziuni cerebrale încă din copilărie”

HotNews acum 2 ore
Avocaţii lui Mario Iorgulescu încearcă să-l scape pe tânăr de condamnarea de 13 ani şi 8 luni de închisoare pentru omor, susţinând că are leziuni cerebrale încă din copilărie şi nu înţelege ce se întâmplă la proces. Dosar instantaFoto: Andriy Popov

România intră în Air Schengen de la 31 martie. Ce schimbări apar şi ce trebuie să ştiţi

Mediafax acum o ora
Document de călătorie valabil Acordul celuilalt părinte dacă călătoreşte însoţit doar de unul dintre părinţi Acordul ambilor părinţi când călătoreşte însoţit de altă persoană decât părintele Doar documentul de călătorie dacă se deplasează la domicil

Vremea

București
acum

15°
joi

7°/20°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/26°
Iasi
acum

14°
joi

7°/20°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

14°
joi

8°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/14°
dum.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

8°/15°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
Timisoara
acum

14°
joi

10°/19°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/24°

Editoriale