Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Inedit! Un preot din Buzău a ales Biserica, după ce a lucrat mulţi ani ca luptător în forţele speciale ale Poliţiei

Publicat in Adevarul, duminică 30 iunie 2013 ·

Enoriaşii din localitatea buzoiană Săpoca dorm liniştiţi de când au aflat că preotul lor este un fost luptător în trupele de intervenţie ale Poliţiei. Vestea a ajuns la urechile oamenilor după slujba de astăzi, când preotul Ilie Samoilă a încheiat un protocol cu foştii lui colegi din IPJ Buzău, prin care se angajează ca, pe viitor, predicile sale să cinţină şi recomandări pentru prevenirea unor pericole.

Pentru agentul de poliţie Ilie Samoilă, viaţa s-a schimbat radical când a împliniut vârsta de 30 de ani. Soarta, dar şi voia lui Dumnezeu, crede el, au făcut ca noul loc de muncă să fie Biserica din comuna Săpoca. Nu i-a fost uşoară trecerea de la pistol la cădelniţă, sau de la pumn, la sfânta împărtăşanie.

”Mi-a fost frică de preoţie, sincer. Îmi doream să fiu preot, dar îmi era frică. Era o luptă continuă cu mine, pentru că ceva, o putere, mă împingea către această meserie. Anul trecut mi-am depus dosarul la Arhiepiscopie, pentru a candida pe un post de preot iar Dumnezeu asta a ales cu mine, să fiu slujbaş al oamenilor, al Domnului”, spune preotul Ilie Samoilă.

Părintele din Săpoca mărturiseşte că trecerea de la combinezonul negru şi cagulă, la veşmintele preoţeşti, e mult mai uşoară decât renunţarea la instinctele de luptător în uniforma unui om al legii. ”Ca orice cetăţean cu spirit civic, vă daţi seama că nu am putea să trecem pe lângă un evenimet doar să ne uităm. Este important să avem suflet şi să acţionăm când este nevoie de noi, pentru ajutor”, mărturiseşte preotul expert în arte marţiale.

Părintele Samoilă este căsătorit şi are o fetiţă. ”Statutul de soţie de poliţist era foarte frumos, dar erau nopţi nedormite, în care soţul pleca la intervenţii. Acum, cu statutul de soţie de preot este mult mai bine, deoarece suntem liniştiţi”, spune Georgeta Samoilă, soţia preotului.

Enoriaşii a

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu, despre vizita în Qatar: Avem în vedere atragerea de investiţii în valoare de 15 mld. euro

Mediafax acum 2 ore
Vizita de lucru în Statul Qatar are loc în perioada 16 aprilie-17 aprilie 2024. De asemenea, prim-ministrul Marcel Ciolacu se va întâlni cu reprezentanţi ai comunităţilor de români din Qatar. „Statul Qatar este un partener comercial important al Rom

VIDEO Incendiu masiv în centrul capitalei daneze: Clădirea bursei din Copenhaga, veche de patru secole, a fost distrusă de flăcări

HotNews acum 58 minute
Clădire istorică a bursei de valori din centrul orașului Copenhaga a fost cuprinsă de un incendiu, transmite BBC. Børsen, clădire dinn secolul al XVII-lea, este una dintre cele mai vechi din oraș. bursa StockholmFoto: courtesy of Alex Dinescu Trecăt

Iranul şi-a închis instalaţiile nucleare în ziua atacului în Israel

News.ro acum 2 ore
Iranul şi-a închis instalaţiile nucleare duminică, în ziua atacului în Israel, a anunţat directorul Agenţiei Internaţionale a Energiei Atomice (AIEA) Rafael Grossi, relatează AFP. Într-o conferinţă de presă, în marja unei reuniuni a Consiliului de S

Premier Energy finalizează preluarea CEZ Vânzare, un furnizor de energie cu 1,2 milioane de clienți / Ce se întâmplă cu acești consumatori

HotNews acum 27 minute
Premier Energy anunță finalizarea achiziției CEZ Vânzare, un furnizor de electricitate și gaze cu un portofoliu de 1,2 milioane de clienți, care își schimbă denumirea în Premium Energy Vânzare. Tranzacția și schimbarea proprietarului nu au niciun im

Aluminiul, cuprul și nichelul se scumpesc după ce SUA și Marea Britanie au interzis importul acestor metale din Rusia

Ziare.com acum 56 minute
Prețul aluminiului, nichelului şi cuprului a crescut la London Metal Exchange (LME), după ce Statele Unite şi Regatul Unit au interzis importul acestor metale de origine rusă, în cadrul sancţiunilor menite să conducă la scăderea veniturilor Rusiei,

Băncile europene vor să fie desemnate de UE drept sector strategic

Adevarul acum o ora
Băncile europene au făcut un apel către Uniunea Europeană pentru a le desemna drept unul din sectoarele de importanţă "strategică", avertizând că în joc este competitivitatea lor şi viitorul blocului comunitar, transmite Reuters.

VIDEO Federația de Fotbal prezintă imnul României pentru EURO 2024 / Cântă: Smiley, Andreea Esca, Andra, Pavel Bartoș, Theo Rose și Irina Rimes

G4Media acum o ora
”Visăm Împreună” este imnul oficial al echipei naționale pentru EURO 2024, iar FRF a prezentat marți videoclipul melodiei care îi va însoți pe tricolori la competiția din acest an. Piesa “Visăm Împreună”, lansată special pentru acest moment de casa

Video Incendiu devastator la vechea bursă din Copenhaga

Mediafax acum 40 minute
Clădirea emblematică, datând din 1625, cuprinsă de un incendiu masiv, în timp ce turnul său caracteristic se prăbuşeşte. Eforturile de stingere a incendiului împiedicate de schelele exterioare, iar temerile se adâncesc în legătură cu extinderea focu

Percheziţii ale procurorilor DIICOT Timişoara, în Arad, la o firmă care se ocupă cu importul de deşeuri

News.ro acum o ora
Procurorii DIICOT Timişoara şi poliţiştii de la Brigada de Combatere a Criminaşităţii Organizate fac marţi dimineaţă mai multe percheziţii la sediul unei firme din Arad care se ocupă cu importul de deşeuri din vestul Europei, precum şi la mai multe

Miliarde de lei au ajuns în județul Timiș. Alfred Simonis: “La București trebuie să impui respect”

Press Alert acum 2 ore
Mai bine de 30 de ani, Timișul și Timișoara au fost văduvite de investiții din fonduri guvernamentale, cel mai important județ al țării fiind mereu la coada listei banilor. Această abordare a început să se schimbe după ce Marcel Ciolacu a devenit pr

Vremea

București
acum

22°
mar.

18°/30°
mie.

12°/22°
joi

8°/11°
vin.

6°/14°
Iasi
acum

17°
mar.

14°/29°
mie.

8°/18°
joi

5°/8°
vin.

3°/13°
Constanta
acum

23°
mar.

15°/24°
mie.

16°/21°
joi

10°/15°
vin.

8°/12°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

8°/25°
mie.

6°/9°
joi

3°/7°
vin.

1°/10°
Timisoara
acum

17°
mar.

7°/27°
mie.

6°/11°
joi

6°/13°
vin.

3°/12°