Un an agricol bun ar putea duce creşterea economică peste nivelul de 1,5-1,6%, prognoza actuală a BNR, care nu utilizează un model exlusiv pentru determinarea evoluţiei economiei, a declarat Mugur Isărescu, guvernatorul BNR,
"Am păstrat prognoza de 1,5-1,6% pentru creştere economică. Modelul nostru ţinteşte inflaţia, nu creşterea economică (...) Cu un an agricol nun cred că vom avea o creştere economică mai mare de 1,6%", a spus Isărescu.
Inflaţie meteodependentă
Guvernatorul BNR a răspuns astfel unei întrebări privind evoluţia economiei, în contextul în care mai mulţi analişti şi-au revizuit în sus previziunile privind economia românească.
BCR a revizuit estimarea de creştere economică a României pentru acest an, de la 1,1% la 1,8%, pe baza unei prognoze privind o producţie agricolă cu 10% mai mare faţă de 2012 şi a creşterii exporturilor în afara Uniunii Europene cu aproximativ 20%.
"Creşterea de 1,8% este o estimare realistă, chiar conservatoare aş putea spune. Nu excludem o creştere economică mai mare, de până la 2,5%, dacă vom avea o bună absorbţie a fondurilor europene şi o producţie agricolă foarte bună. Dacă aceste două condiţii se vor îndeplini, nu excludem că România va avea o creştere de 2,5% în acest an", a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, Eugen Sinca, analistul-şef al BCR.