Îmi pare rău pentru Crin Antonescu. Unul din cele mai neplăcute lucruri care cred că i se pot întâmpla unui om este să fie concediat în timp ce se află în vacanţă. Şi, chiar dacă nu au luat o decizie formală, chiar dacă public proclamă indestructibilitatea frăţiei dintre Ponta şi Antonescu, liderii social-democraţi au realizat că trebuie să scape de preşedintele PNL.
Crin Antonescu a devenit o legendă vie în USL, după ce a plecat, din nou, timp de două săptămâni, în concediu, deşi bătălia cu PDL şi Băsescu este în plină desfăşurare. Din 1996, când Nicolae Manolescu se juca de-a candidatul la preşedinţia României şi, din când în când, dispărea, lăsându-şi în ceaţă partidul, nu s-a mai văzut aşa ceva. De circa două săptămâni, PNL este condus prin sms-uri trimise de pe o insulă din Adriatica. Absenţa preşedintelui Senatului de la deschiderea sesiunii legislative este fără precedent în istoria posdecembristă. Cât a stat la Cotroceni, Antonescu a lăsat o singură urmă: cărţi de vizită cu numele său, alăturat funcţiei de preşedinte interimar. Elita PSD şi PNL se întreabă cum va conduce Antonescu România atunci când va fi ales şef al statului, dacă acum procedează astfel.
„Poate unora le pare simpatică faza cu regele este gol, cine ştie? Poate că, văzând bucile rozalii, vor vota, deşi ştiu de la un prieten de-al meu care se ocupa de marketing politic că oamenii nu votează clovni”, spune Ioan Rus în interviul pe care l-a dat celor de la Kamikaze. Nimeni din PSD nu pare deranjat de declaraţiile sale. O ştie şi Antonescu, o ştie şi Ponta: nomenklatura din USL îi dă dreptate lui Rus şi râde pe la colţuri, vizualizând imaginea descrisă în Kamikaze. Fostul ministru îşi asumă nişte riscuri, şi cred că ştie asta. PSD nu-şi poate permite să rupă USL înainte de alegeri, iar Rus ar putea fi sacrificat, demonstrativ. Nu cred că mişcarea prin care Băsescu l-a scos pe Stolojan d