Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vă propun o glumă: „Dracula Tour“!

Publicat in Adevarul, duminică 24 ianuarie 2010 ·

Ne aflăm într-o perioadă a anului când ciclismul hibernează. Cu toate acestea, agenţiile de presă din străinătate sunt încă invadate cu ştiri despre ce fac Contador, Armstrong şi ceilalţi „titani” ai acestui sport.

Se fac speculaţii pe seama unor eventuale transferuri între echipele de top sau se organizează evenimente mondene unde organizatorii marilor tururi îşi prezintă oferta. Din criterii de marketing, „Marea Buclă" şi „Il Giro" vor lua startul în 2010 din Olanda.

Conservatorii se declară indignaţi, alţii îşi freacă mâinile cu gândul la mormanele de bani ce se vor obţine de pe urma batavilor. Poate vă întrebaţi ce treabă au toate aceste lucruri cu noi... Absolut niciuna! Tocmai asta este problema.

Exceptând perioada în care se desfăşoară „Mica Buclă" şi alte două, trei săptămâni în care ziarele mai profită de pe urma unor scandaluri mărunte între diverse cercuri de influenţă, ciclismul autohton se zbate într-un anonimat total.

Mai în glumă, mai în serios, mă gândeam ce ar fi dacă am renunţa la titulatura de „Mica Buclă" în locul uneia mai pompoase şi cu mult mai multă priză pentru occidentali: „Dracula Tour". Să vezi atunci ce s-ar înghesui străinii pe traseul etapelor din clasica noastră competiţie! Până la urmă, nici nu ar fi un mega efort logistic. Pui un drăcuşor simpatic pe afişul oficial, mai deschizi câteva buticuri care vând dinţişori falşi din plastic şi mai rămâne să bifezi câteva castele medievale pe traseul competiţiei.

Cum să ajungă însă Armstrong&Co de la Bran la Sighişoara pe drumurile noastre pline de gropi?! Păi tocmai ăsta ar fi bonusul nostru... Le-am oferi rutierilor străini o porţie zdravănă de adrenalină, care i-ar face invidioşi şi pe cinefilii obsedaţi de celebrul film cu vampiri al lui Francis Ford Coppola. În plus, la întunericul nopţii, cei din caravană ar putea avea parte de alte aventuri stranii. Spre exe

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Corvinul Hunedoara întâlnește SC Oțelul Galați în finala Cupei României, ediția 2023-2024. O echipă din Liga 2 și o nou-promovată în prima ligă se întâlnesc în ultimul act al competiției KO

Pro Sport acum 5 ore
SC Oțelul Galați a câștigat a doua semifinală a Cupei României, ediția 2023-2024, și va întâlni Corvinul Hunedoara, marea surpriză a turneului, în finala competiției. Trupa antrenată de Dorinel Munteanu, o nou-promovată în prima ligă, a trecut cu sc

Informări publice - 19 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum 2 ore
Autorizaţia de construire nr. 63 din 26.02.2024. Se autorizează executarea lucrărilor de construire pentru „Finalizarea lucrării începute în baza A.C nr. 202/07.02.2017 şi A.C. nr. 84/25.02.2023, cu modificarea elemente de temă (Sc =122,45 mp, Su=12

Robert Negoiță spune că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu: Au fost discuții, inclusiv în alianță

HotNews acum 10 ore
Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a anunțat, joi, că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu, dacă PSD și alianța îi cer acest lucru, după dezvăluirile HotNews.ro privind incompatibilitatea medicului, în con

Guvern: România, tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice pentru admiterea în programul Visa Waiver

Wall-Street.ro acum 5 ore
Admiterea României în programul Visa Waiver reprezintă un obiectiv strategic naţional, iar ţara noastră este tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice în acest sens, informează Guvernul, conform Agerpres. Executivul aminteşte că, pentru sc

Trafic perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine

Mediafax acum 9 ore
Traficul este perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine. Incidentul a avut loc în staţia de metrou Obor. Autorităţile au început o anchetă.

UPDATE - Ciucă, despre Primăria Capitalei: Dacă va fi nevoie, PNL, într-o situaţie de extremă urgenţă, va avea propriul candidat / De ce nu-l susţine PNL pe Nicuşor Dan

News.ro acum 7 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat, joi seară, că, în eventualitatea retragerii lui Cătălin Cîrstoiu din cursa pentru Primăria Bucureşti, dacă nu se va găsi un alt candidat comun, care să nu fie membru niciunuia dintre cele două partide, PNL

Aterizare de urgenţă pe Aeroportul Timişoara în urma unei ameninţări cu bombă / Plan Roşu de Intervenţie

News.ro acum 4 ore
Un avion care aparţine unei companii din România şi care efectua un zbor charter de la Wroclaw (Polonia) spre Hurgada (Egipt) a aterizat de urgenţă pe Aeroportul Internaţional Timişoara, după o ameninţare cu bombă în timp ce se afla pe teritoriul Se

Hidroelectrica și Masdar au semnat pentru extinderea scopului acordului de colaborare, în vizita delegației Românie în Emiratele Unite

Gandul acum 9 ore
Hidroelectrica și Masdar au agreat, în cadrul vizitei de lucru în Emiratele Arabe Unite, să extindă scopul societății mixte (JVC) ce urmează a fi înființată precum și implementarea de sisteme de stocare a energiei în baterii, în condiții de exclusiv

Şeful armatei din Kenya şi alţi 9 oficiali militari au murit într-un accident de elicopter

News.ro acum 7 ore
Şeful armatei kenyene, Francis Omondi Ogolla, şi alţi nouă oficiali militari au murit joi într-un accident de elicopter în vestul ţării, a anunţat preşedintele ţării, William Ruto, relatează AFP. "Astăzi, la ora 14.20 (10.20, ora României), naţiunea

Iohannis a reiterat, la Consiliul European, că Ucraina, alături de Republica Moldova, rămân teme de prioritate absolută şi a insistat asupra necesităţii unei abordări de securitate care să includă întreaga regiune a Mării Negre

News.ro acum 10 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a participat, miercuri şi joi, la reuniunea extraordinară a Consiliului European, care a avut loc la Bruxelles, Regatul Belgiei. Reuniunea a debutat cu o recepţie oferită de către Majestatea Sa Philippe, Regele Belgienilo

Vremea

București
acum

vin.

6°/15°
sâm.

7°/15°
dum.

8°/19°
lun.

8°/16°
Iasi
acum

vin.

5°/13°
sâm.

5°/15°
dum.

7°/9°
lun.

6°/12°
Constanta
acum

vin.

6°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

9°/15°
lun.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/8°
sâm.

1°/14°
dum.

4°/15°
lun.

4°/8°
Timisoara
acum

vin.

2°/13°
sâm.

2°/15°
dum.

5°/16°
lun.

3°/6°