Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Irezistibila Cristina Neagu

Publicat in Adevarul, duminică 19 decembrie 2010 · ·

Jucătoarea formată la CSŞ5 Bucureşti a strălucit la această ediţie a CE din Danemarca, fiind, alături de Ionela Stanca şi Talida Tolnai, handbalista pe care s-a construit reuşita naţionalei. Antrenoarea Maria Covaci, cea care a descoperit-o şi format-o, crede că abia din acest moment Cristina va atinge potenţialul ei maxim.

Minutul 51 şi 59 de secunde. Cristina Neagu este la 9 metri. Adversarele daneze încearcă, cu gesturi disperate, să o blocheze. Bucureşteanca rezistă şi mingea urmează traiectoria ideală spre poartă.

Fracţiunile de secunde se scurg, iar miile de spectatori danezi îşi ţin respiraţia. Mingea curentează plasa porţii Este 15-13, iar Cristina zâmbeşte. Şi-a ajutat echipa să câştige o medalie de bronz la Europene, iar ea a confirmat că este una dintre marile jucătoare de handbal ale lumii.

Palmares de invidiat la numai 22 de ani

Născută în 26 august 1988, Cristina Neagu a crescut în cartierul Ghencea, în vecinătatea stadionului Steaua. Sportul cu mingea mică l-a descoperit din întâmplare, în urmă cu zece ani, exact atunci când s-au disputat Europenele de la Bucureşti. Descoperită de antrenoarea Maria Covaci, s-a ataşat de un sport despre care avea să spună, mai apoi, că i-a fost aproape de suflet de la început.

Cristina Neagu a trecut peste greutăţile cu care se confruntă mai toţi copiii de la noi atunci când decid să facă sport de performanţă. Obligată să se antreneze în zori sau seara târziu, după orele de curs, în săli mici, întunecate, uneori lipsite de căldură sau de aer condiţionat, nevoită să-şi plătească deplasările şi cantonamentele, ea a strâns din dinţi şi a continuat să se pregătească.

Recompensele nu au întârziat să apară, bucureşteanca obţinând medalii la CE (argint) şi CM (bronz) de junioare, fiind de fiecare dată declarată cea mai valoroasă jucătoare a turneelor finale.

@N_P

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cancelarul german afirmă că războiul din Ucraina ar putea continua mai mulți ani

Ziare.com acum 49 minute
Olaf Scholz, cancelarul Germaniei crede că războiul din Ucraina ar putea continua timp de mai mulţi ani, poate chiar cinci ani, a declarat el în cadrul unui eveniment din oraşul german Chemnitz, relatează dpa. Nimeni nu ar putea spune dacă acest răz

Un bărbat şi-a dat foc în faţa tribunalului unde se desfăşoară procesul Trump

Mediafax acum 2 ore
Cel puţin o persoană a folosit un extinctor pentru a încerca să stingă focul, iar un medic de urgenţă s-a grăbit să ajungă la bărbat şi a încercat să-i acorde ajutor, potrivit unei jurnaliste de la CNN, care a relatat scena care s-a desfăşurat în fa

Un primar din Ecuador a fost împușcat MORTAL de doi indivizi. Este al doilea asasinat, în trei zile

Gandul acum 18 minute
Primarul unui oraş minier din sudul Ecuadorului a fost asasinat de doi indivizi, vineri, fiind a doua crimă de acest gen în trei zile. „În această dimineaţă, Jorge Maldonado, primarul din Portovelo, #ElOro, a fost victima unor focuri de armă care i-

Acord în NATO asupra trimiterii de sisteme de apărare antiaeriană Ucrainei. Stoltenberg: „În plus faţă de Patriot, există alte arme pe care aliaţii le pot livra”

HotNews acum 2 ore
Statele membre NATO au ajuns la un acord cu privire la trimiterea de sisteme de apărare antiaeriană suplimentare în Ucraina, printre care baterii de rachete Patriot, a anunţat vineri secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, p

Nicolae Ciucă NU a urmărit explicațiile publice ale lui Cîrstoiu / „Nu s-a schimbat nimic faţă de ceea ce am declarat aseară”

Gandul acum 2 ore
Cătălin Cirstoiu a îndeplinit cerințele liderilor coaliției de a oferi într-o conferință de presă explicațiile privind presupusele situații de incompatibilitate, la câteva ore după ultimatumul lui Marcel Ciolacu. Liderul PNL nu a reușit să urmăreas

UPDATE - Cîrstoiu: Mandatul meu este pe masa coaliţiei / Am fost cam singur în precampania asta/ Aş fi nebun să merg într-o luptă fără sprijin, normal/ Întrebat dacă îi pare rău că nu a ascultat sfatul lui Băsescu de a nu candida: Cinstit, da

News.ro acum 3 ore
Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu a declarat vineri că mandatul său este pe masa coaliţiei şi a remarcat că a fost ”cam singur în precampania asta”. ”Aş fi nebun să merg într-o luptă fără sprijin, normal”, a afirmat

Gabriela Ruse nu a reuşit să treacă de Caroline Garcia în sferturi la Rouen

News.ro acum 3 ore
Gabriela Ruse, locul 162 WTA, a fost eliminată, vineri, în sferturile de finală ale turneului de categorie WTA 250 de la Rouen. Ruse a fost învinsă de sportiva franceză Caroline Garcia, numărul 23 mondial şi favorită 2, scor 6-3, 6-4, într-o oră şi

O persoană A MURIT și alte patru au fost rănite, între care doi copii, în urma unui grav accident produs în Râmnicu-Vâlcea

Gandul acum 2 ore
Un accident grav s-a petrecut vineri în Râmnicu-Vâlcea, în urma căruia un bărbat a murit și alte patru persoane au fost rănite, într care doi copii, potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vâlcea. La fața locului au intervenit repr

Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace, declară Lavrov

HotNews acum 4 ore
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat vineri că Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici măcar în eventualitatea reluării negocierilor de pace, transmite agenţia EFE, preluată de Agerpres. Serghei LavrovFoto: Alexander Vilf / S

„Luaţi-vă pălăria şi plecaţi!”, îi îndeamnă Vikor Orban pe oficialii UE. „Politicienii sunt conduşi de logica războiului”

Ziare.com acum 2 ore
Premierul ungar Vikor Orban a afirmat vineri, 19 aprilie, că oficialii care conduc instituţiile UE trebuie înlocuiţi după alegerile europarlamentare, întrucât nu merită încă o şansă, relatează Reuters şi MTI. Vikor Orban le spune oficialilor care co

Vremea

București
acum

vin.

7°/15°
sâm.

7°/14°
dum.

8°/19°
lun.

7°/11°
Iasi
acum

vin.

5°/14°
sâm.

5°/15°
dum.

7°/11°
lun.

4°/14°
Constanta
acum

vin.

7°/11°
sâm.

7°/11°
dum.

8°/15°
lun.

8°/12°
Cluj-Napoca
acum

vin.

0°/9°
sâm.

1°/13°
dum.

4°/15°
lun.

3°/9°
Timisoara
acum

vin.

2°/13°
sâm.

1°/15°
dum.

4°/15°
lun.

2°/8°