Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta: Descentralizarea prin asumare s-a decis la USL. "Iar fuge cineva din poză și zice că nu a fost acolo"

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 30 octombrie 2013 ·

Liderul PSD Victor Ponta le-a amintit liberalilor că asumarea răspunderii pe proiectul descentralizării s-a decis la USL, în prezența tuturor liderilor. Ieri, prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis, a spus că sunt parlamentari care şi-ar fi dorit mai degrabă o dezbatere pe proiectul respectiv. Sursa: VLAD STĂNESCU

"Cred că aţi fost la conferinţa de presă când domnul Antonescu, cu mine, cu domnul Daniel Constantin, şi cu domnul Oprea, am anunţat decizia USL. Sincer să fiu, eu am totală încredere că dacă luăm o decizie împreună.... După aceea, iar fuge cineva din poză şi zice că nu a fost acolo. Şi eu îmi doresc întotdeauna cât mai multe dezbateri. Din acest motiv, domnul Dragnea a fost la toate grupurile parlamentare şi va merge în continuare. Asta s-a decis la USL, în prezenţa tuturor liderilor USL", a spus Victor Ponta.

Klaus Iohannis, a declarat, ieri, referitor la asumarea răspunderii pe proiectul descentralizării, că această hotărâre nu poate reieşi dintr-o discuţie informală.

"Unii colegi parlamentari au considerat că este bine să se meargă pe asumare, unii au considerat că nu este bine, însă această chestiune putem să o discutăm, dar nu putem să o hotărâm. Dacă se merge sau nu pe asumare nu este hotărârea care reiese dintr-o discuţie informală. Există argumente puternice şi pentru asumarea răspunderii, dar evident colegii fiind parlamentari şi-ar dori o dezbatere în Parlament", a precizat Iohannis după o întâlnire cu grupurile parlamentare ale PNL.

CITIȚI ȘI:

Klaus Iohannis: Unii liberali cred că nu e bine ca Guvernul să-şi angajeze răspunderea pe descentralizare

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Imagini din dronă cu Rafinăria Petromidia Năvodari după explozie! (GALETRIE FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum 58 minute
O explozie neurmată de incendiu a avut loc în această dimineață la Rafinăria Petromidia, cu degajări foarte mari de fum. Potrivit IGSU, la nivelul județului Constanța a fost activat Planul Roșu de Intervenție, care presupune suplimentarea resurselor

MApN Fragmente de dronă fragmente găsite pe un teren agricol din Insula Mare a Brăilei

Ziua Constanta acum 30 minute
Ministerul Apărării Naţionale (MApN) informează că în seara zilei de joi, 28 martie 2024 au fost identificate fragmente care par a proveni de la un dispozitiv aerian (dronă), pe un teren agricol din Insula Mare a Brăilei. „În acest context, MApN, îm

Președintele Klaus Iohannis „România va rămâne profund implicată în procesul de adaptare permanentă a NATO“

Ziua Constanta acum o ora
Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis vineri, 29 martie 2024, un mesaj cu prilejul aniversării a 20 de ani de la aderarea României la NATO. Astăzi, România celebrează 20 de ani de la aderarea la Alianța Tratatului Atlanticului de Nord. C

Un copac a căzut peste o mașină aflată în mers. Trei copii au ajuns la spital

HotNews acum 2 ore
Un copac a căzut peste o mașină care se deplasa pe raza localității Mureşenii Bârgăului, din Bistriţa-Năsăud, conform News.ro. În autoturism se aflau șapte persoane, dintre care cinci copii. Pompierii Smurd, ambulantaFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.

Temperaturi mai ridicate decât cele specifice lunii aprilie. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 2 ore
Temperaturile medii ale lunii aprilie vor fi ușor mai ridicate decât cele normale, potrivit prognozei pentru perioada 1 – 29 aprilie, transmisă de meteorologii Administrației Naționale de Meteorologie (ANM). Săptămâna 1 – 8 aprilie Valorile termice

Autorităţile moldoveneşti anunţă că trei explozii au avut loc în apropierea graniţei cu Ucraina

Mediafax acum 37 minute
Autorităţile din Republica Moldova spun că trei explozii puternice au fost auzite în apropierea graniţei cu Ucraina. Exploziile s-au produs în noaptea de joi spre vineri. Nu au fost intrări neautorizate în spaţiul aerian moldovenesc, au mai transmis

CFR Marfă a scos la vânzare hotelul Express din Predeal pentru 15 milioane lei

Wall-Street.ro acum 2 ore
CFR Marfă scoate la vânzare Hotelul Express, situat în centrul staţiunii Predeal, în cadrul procesului amplu de valorificare a activelor neutilizate în activitatea de transport feroviar de mărfuri pe care compania îl derulează pentru a restitui ajut

Un microbuz s-a răsturnat în județul Suceava: Cinci persoane au fost transportate la spital

HotNews acum 3 ore
​Un microbuz în care se aflau șase persoane s-a răsturnat vineri în localitatea Prisaca Dornei din județul Suceava. Potrivit ISU Suceava, cinci dintre pasageri au suferit diverse traumatisme și au fost transportate la spital pentru a primi îngrijiri

Cod galben de vânt în Moldova, estul şi sud-estul Transilvaniei

Mediafax acum o ora
Potrivit ANM, este cod galben de vânt în Moldova, în estul şi sud-estul Transilvaniei. Vântul va sufla în rafale cu viteze în general de 55...65 km/h, iar în Carpaţii Orientali, la altitudini mari rafalele vor depăşi 90 km/h. Este vorba de judeţele

Investiție de 190 de milioane de lei în nou terminal Schengen de la Timişoara. Poate procesa 800 de pasageri pe oră

Ziare.com acum o ora
Noul Terminal Schengen al Aeroportului Internaţional Timişoara, care va fi inaugurat vineri în prezenţa premierului Marcel Ciolacu, preşedintelui Senatului Nicolae Ciucă şi a ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, are 8.000 mp şi poate proces

Vremea

București
acum

21°
vin.

11°/22°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/27°
lun.

16°/28°
Iasi
acum

17°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/24°
dum.

11°/25°
lun.

14°/26°
Constanta
acum

21°
vin.

11°/21°
sâm.

11°/15°
dum.

9°/18°
lun.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

15°
vin.

10°/19°
sâm.

11°/25°
dum.

12°/25°
lun.

13°/25°
Timisoara
acum

18°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/24°
lun.

13°/25°

Editoriale