Din diferite motive, unii dintre vârstnicii care îl secondează pe Kim Jong-un ar putea să dispară din poze, în viitorul apropiat.

Nu prea mai auzim, astăzi, de „ţara dimineţilor liniştite”. Din când în când, această sintagmă e folosită în reportajele de călătorie sau în materialele de promovare turistică a Coreei de Sud. Înainte de 1989, ne amintim, Sudul nu putea avea dimineţi liniştite, din cauza imperialiştilor. Ele se concentrau, toate, în Nordul comunist.

Rar, foarte rar, îşi găsesc drum către mass media internaţionale informaţii despre modul în care trăiesc oamenii obişnuiţi drama nord-coreeană. Pe reţelele de socializare au circulat, în ultima vreme, câteva fotografii ce ilustrează decalajul între propagandă şi realitate. Tot în acea perioadă a apărut, în presa internaţională, un text ce sintetizează impresiile unui occidental recent întors dintr-o călătorie pe tărâmul lui Kim Jong-un: un articol emoţionant despre oameni politicoşi şi primitori ce trăiesc în vremuri întunecate.

Dimineţile nord-coreenilor nu pot fi decât tulburi, într-o ţară în care voluntarismul tânărului conducător a ajuns la cote extreme, iar opresiunea şi lipsurile condiţionează existenţa de zi cu zi. Ele pot deveni în orice moment tulburi pentru membrii grupului restrâns asociat exerciţiului puterii, un statut ce implică riscuri extraordinare. E compromisul pe care trebuie să-l facă cel care doreşte privilegiile unei poziţii de conducere, în despotismul nord-coreean.

Recenta eliminare a lui Jang Song-thaek, unchiul actualului conducător, a surprins prin caracterul ei public. Imaginile cu oamenii în uniformă care îl scot pe Jang din şedinţă s-au dorit, probabil, un avertisment pentru cei ce s-ar putea gândi să conteste sau să submineze conducerea tânărului Kim. Decizia de a oferi represiunea spre consum public, mai ales că era vorba de unchiul prin alianţă al „dragu