Eu nu cred că judecătorii Înaltei Curţi sunt proşti. Ba am convingerea că sunt extraordinar de inteligenţi.
Dacă ai drum prin Bucureşti şi treci pe strada Batiştei, puţin mai încolo de Intercontinental, vei găsi o clădire total improprie înfăptuirii actului de Justiţie. Este sediul instanţei supreme, de care se plâng toţi magistraţii care lucrează acolo: spaţii mici, dosare multe, stres de nu se mai poate. Ei bine, dacă treci prin zonă, îţi dau un sfat: du mâna la portofel, ca să vezi dacă-l mai ai.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pronunţat marţi una dintre cele mai scandaloase sentinţe de achitare: cea din dosarul Romsilva 2. Faptele imputate erau de o simplitate uluitoare. Fostul şef al Romsilva, deputatul PSD Ion Dumitru, a cumpărat cu banii Regiei Pădurilor un tanc de culoare portocalie, modificat pentru a efectua lucrări silvice. Tancul, iniţial galben, fusese importat din Ucraina, pe 6.000 de dolari, de un personaj care dă acum înalte lecţii de moralitate TV: deputatul PSD Mugurel Surupăceanu. Acesta a revopsit tancul în portocaliu, i-a pus un adaos comercial de aproape 2.000 (două mii) la sută şi l-a revândut către Romsilva cu 220.000 de euro, în urma unei licitaţii trucate exemplar. Insistenţa cu care Ion Dumitru a ţinut să realizeze această achiziţie nu a fost suficientă din punct de vedere tehnic: testat şi plimbat prin vreo trei ocoale silvice, tancul a fost declarat inapt în lupta cu cioatele şi pus bine la ruginit.
Achitarea lui Ion Dumitru pentru admirabila sa faptă managerială era cumva previzibilă. El a fost achitat, tot la Înalta Curte, şi în dosarul Romsilva 1, acolo unde dăinuie încă recordul mondial în materie de adaos comercial în licitaţii trucate: 20.000 (douăzeci de mii) la sută. Motivarea de atunci a instanţei supreme, pe care probabil o vom regăsi şi acum, a fost aceea că atâta vreme cât Regia Pădurilor e pe prof