Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Turnu Severin: Deşeurile din judeţ, colectate la Severin

Publicat in Adevarul, sâmbătă 16 ianuarie 2010 ·

Nou-înfiinţatul depozit ecologic al Severinului ar putea deveni unul regional, care să preia gunoaiele din tot judeţul.

Problema depozitării deşeurilor menajere este departe de a se fi încheiat în Mehedinţi, chiar dacă începând cu 16 iulie toate gropile necon­forme din judeţ au fost închise. Până acum, singura primărie care a reuşit să rezolve această problemă este cea a municipiului Drobeta Turnu Severin. În noiembrie 2009, operatorul de salubritate din Severin, SC Brantner SA, a inaugurat la Izvorul Bârzii un depozit ecologic în valoare de 4 milioane de lei. Tot Brantner are în construcţie şi prima staţia de epurare din judeţ şi o staţie de sortare unde gunoiul menajer va fi depus în mod selectiv. Atât conducerea Primăriei Severin, cât şi operatorul austriac Brantner şi-au dat acceptul pentru a prelua contracost şi gunoiul din comunele judeţului. „Interesul nostru este ca acest depozit să devină unul regional, însă va trebui să găsim cele mai corecte soluţii pentru ca acesta să funcţioneze pentru tot judeţul“, a declarat Călin Stoia, unul din reprezentanţii firmei Brantner în România.

Proiect pe trei decenii

Consiliul Judeţean Mehedinţi speră să obţină fonduri europene prin implementarea proiectului de management integrat al deşeurilor. Proiectul, croit pe o perioadă de trei decenii, ar rezolva în final problema colectării, depozitării, dar şi reciclării gunoaielor de pe teri­toriul întregului judeţ. Practic, toate comunele Mehedinţiului vor fi incluse în cadrul acestui megaplan de strân­gere a deşeurilor din tot judeţul către un singur punct. Rămâne ca firma de consultanţă să stabilească dacă este necesară construcţia unor depozite ecologice ori se vor aduce deşeurile la cel al Severinului.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Clotilde Armand, după ce a fost trimisă în judecată: Un caz penibil, cu acuzaţii ridicole

Mediafax acum 7 ore
„În urmă cu câteva ore mi-am anunţat candidatura pentru un nou mandat la Primăria Sectorului 1 şi mi-am depus la Biroul Electoral candidatura. I-am transmis lui Ciolacu că Alianţa Dreapta Unită o să-l trimită înapoi la covrigăria lui. La 2 ore după

Speranțe pentru Ucraina, date de șeful NATO: "Nu este prea târziu pentru să câştige războiul"

Ziare.com acum o ora
Dacă Occidentul își respectă promisiunile de a-i furniza mai multe arme, Ucraina poate câștiga războiul contra Rusiei, a declarat joi, 25 aprilie, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, relatează AFP. "În ultimele luni, aliaţii NATO nu au ofe

OFICIAL | Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu au fost puși sub acuzare în Dosarul Mineriadei din iunie 1990

Wall-Street.ro acum 5 ore
Parchetul General a anunţat oficial punerea sub acuzare a fostului premier Petre Roman şi a fostului vicepremier Gelu-Voican Voiculescu pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în dosarul Mineriadei din iunie 1990, relatează Agerpres. De

Marcel Ciolacu: Am încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone. Tot ce am vrut să îi transmit, i-am transmis. Îi urez succes

News.ro acum 4 ore
Marcel Ciolacu a declarat că a încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone. „Eu am spus că trebuie să ne gândim la ceea ce avem de construit pentru Bucureşti, să nu încercăm să rămânem blocaţi în visele personale. Îi urez s

Nicușor Dan l-a provocat pe Piedone la o dezbatere TV: „Moderată de un profesionist. E ușor ca o discuție să degenereze în circ”

HotNews acum 3 ore
Nicușor Dan și-a depus candidatura pentru un nou mandat de primar al Capitalei, ocazie cu care l-a provocat pe Cristian Popescu Piedone la dezbatere electorală televizată care ar urma să fie moderată de un jurnalist care să fixeze temele dezbaterii

Marcel Boloş: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru a asigura că toţi cei 4,74 milioane pensionari din România îşi vor primi banii în avans, înainte de Paşte/

News.ro acum 2 ore
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, anunţă că instituţia a realizat toate procedurile necesare pentru ca toţi pensionarii să îşi primească banii în avans, înainte de Paşte. ”De mâine, structurile judeţene ale Casei Naţionale de Pensii Publice şi Poş

PSD: Clotilde Armand întruneşte toate atributele penalului în funcţii publice. USR nu mai are nicio scuză dacă nu o exclude din partid!

News.ro acum 3 ore
PSD solicită conducerii USR să aplice standardele de integritate în politică pe care le invoca în cazul altora şi să o excludă de îndată pe Clotilde Armand din partid. „După trimiterea în judecată, primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, întruneşte

Sorana Cîrstea şi-a aflat adversara din turul trei la masters-ul de la Madrid

Mediafax acum 34 minute
Iga Swiatek, numărul unu mondial în tenisul feminin, va fi adversara Soranei Cîrstea la turneul Madrid Open. Poloneza a câştigat la debutul ei în acest sezon pe zgura madrilenă în faţa chinezoaicei Wang Xiyu (52 WTA). A patra întâlnire directă dintr

FC Hermannstadt învinge cu 2-0 pe Petrolul Ploieşti şi se pune la adăpost de retrogradare

Mediafax acum o ora
Sibienii au fost ofensivi din primele minute, încercând cu şuturi de la distanţă să contracareze neajunsurile terenului îmbibat de apă. Stoica la pus de două ori la încercare pe Zima, la post de fiecare dată. Oaspeţii au replicat cu acelaşi procedeu

Îngrijitoare de la o grădiniţă din Cugir, care a cerut unei fetiţe să nu fie obraznică, lovită cu pumnul în faţă de către mama copilului / Angajata unităţii de învăţământ a depus plângere la Poliţie

News.ro acum 6 ore
O îngrijitoare de la o grădiniţă din Cugir a fost lovită cu pumnul în faţă de către mama unui copil, femeia care fiind nemulţumită că îngrijitoarea i-a cerut fiicei ei să nu fie obraznică. Angajata unităţii de învăţământ a depus plângere la Poliţie.

Vremea

București
acum

11°
joi

11°/16°
vin.

8°/16°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

10°
joi

10°/21°
vin.

8°/16°
sâm.

8°/19°
dum.

10°/21°
Constanta
acum

13°
joi

13°/17°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

joi

7°/12°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

joi

4°/14°
vin.

5°/16°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°