Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO Razii în toate pieţele Piteştiului

Publicat in Adevarul, miercuri 22 decembrie 2010 ·

Sărbătorile de iarnă care se apropie i-au pus în alertă pe angajaţii Direcţiei Sanitar- Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Argeş. Cinci echipe au început să ia la puricat pieţele din oraş până după sărbători, pentru a verifica modul de depozitare şi comercializare a cărnii, în special.

Mare vâlvă, în această dimineaţă, în pieţele Piteştiului. Cinci echipe de medici din cadrul Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Argeş au pornit să facă razii în principalele zone agro-alimentare din oraş.

În jurul orei 10.00, şi Piaţa Ceair a fost luată la puricat de doi inspectori care au verificat starea alimentelor, au examinat documentele de însoţire a mărfii şi modul de depozitare şi comercializare a produselor din carne, în special.

Şoriciul, carnea macră, costiţele, şunca, toba, cârnaţii, toate produsele care se vând ca pâinea caldă în această perioadă au trecut prin mâinile inspectorilor, care le-au întors pe toate părţile.

“E normal să intensificăm aceste controale în perioada de dinaintea sărbătorilor când oamenii vin să-şi cumpere produse din carne, pentru a elimina eventualele nereguli care ar pune în pericol sănătatea piteştenilor. În fiecare zi mergem la verificări, dovadă că astăzi nu am depistat în această piaţă nicio neregulă”, ne-a spus Corneliu Popescu, inspector sanitar-veterinar.

Restaurantele şi pensiunile, în vizor

Zecile de comercianţi din piaţă au dârdâit la vederea Sanepidului, dar s-au conformat repede şi i-au lăsat pe medici să-şi facă treaba.

“E normal să fie şi controale, că nu suntem aşa de capul nostru. E bine să ştie şi clienţii cine e în regulă şi cine nu”, ne-a spus un vânzător de la Radic Star.

“Am verificat dacă marfa are actele necesare, dacă produsele sunt în regulă, din punct de vedere igienico-sanitar şi dacă se respectă măsurile minime de igienă, cum a

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu, decizie privind programul supermarketurilor: Nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend. Nu mai suntem în pandemie

HotNews acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat joi decizia legată de propunerea venită de la comercianții mici și mijlocii de a închide supermarketurile în weekend, așa cum e și în alte țări din Europa. „Din toate semnalele primite din rândul societății, rezult

Guvernul ia noi măsuri privind sistemul electronic RO e-Factura. Ciolacu: Prelungim cu două luni, până la 31 mai, perioada în care firmele nu primesc amendă fiindcă nu pot introduce facturile în sistem

News.ro acum 3 ore
Guvernul ia joi noi măsuri privind sistemul electronic RO e-Factura, premierul Marcel Ciolacu anunţând că va fi prelungită cu două luni, până la 31 mai, perioada în care firmele nu primesc amendă fiindcă nu pot introduce facturile în sistem. ”Adoptă

Horia Constantinescu revine: Nu am demisionat

Mediafax acum 2 ore
„Nu am demisionat! După discuţiile de la nivelul guvernului voi comunica exact data şi parcursul. Sunt proiecte importante în plină desfăşurare şi trebuie să nu le pun în pericol”, transmite Horia Constantinescu. Joi dimineaţă el a scris pe Facebook

O porţiune din tavanul unui supermarket din Bucureşti s-a prăbuşit peste o femeie / Victima, dusă la spital

HotNews acum 2 ore
O porţiune din tavanul unui supermarket din Bucureşti s-a prăbuşit, joi, peste o femeie de 70 de ani. Victima a fost transportată la spital cu răni minore, iar alte zece persoane au ieşit din incintă. Magazinul a fost închis. Masina de ambulantaFoto

Trafic blocat pe Autostrada Soarelui. Un bărbat amenință că SE ARUNCĂ de pe un pod. Imagini de la locul incidentului

Gandul acum o ora
Traficul rutier este blocat, joi, pe Autostrada Soarelui, sensul Constanța-București, în județul Călărași, după ce un bărbat amenință că se aruncă de pe un pod. Un bărbat amenință că se aruncă în gol de pe un pod, chiar pe drumul ce leagă capitala d

Guvernul a adoptat ordonanța prin care se elimină taxa pe soare pentru prosumatori

Ziua Constanta acum 24 minute
Guvernul a adoptat ordonanța pentru modificarea și completarea OUG 27/2022 prin care elimină taxa pe soare pentru prosumatori și actualizează schema de sprijin pentru toți consumatorii de energie electrică și gaze naturale, care va duce la scăderea

Toți membrii PMP Sector 5 și-au dat demisia și s-au înscris în filiala PUSL condusă de Vlad Popescu Piedone

Gandul acum 55 minute
Președintele Partidului Mișcarea Populară Sector 5, Mihaela Gorneanu și-a depus joi demisia din partid și a semnat adeziunea la Partidul Umanist Social Liberal Sector 5, filială condusă de Vlad Popescu Piedone. Totodată, toți ceilalți membri din PMP

Tarifele poliţelor de asigurare obligatorie rămân plafonate până la 30 iunie

News.ro acum o ora
Tarifele poliţelor de asigurare obligatorie rămân plafonate până la 30 iunie, după ce Guvernul a aprobat, joi, un act normativ în acest sens. Potrivit Ministerului Finanţelor, Executivul a aprobat actul normativ promovat de minister şi elaborat de A

Cod galben de vânt, joi dimineaţa, în şase judeţe din ţară

Mediafax acum 5 ore
Potrivit ANM, una dintre avertizări, în vigoare până la ora 10.00, vizează localităţile Cisnădie, Avrig, Tălmaciu, Şelimbăr, Racoviţa, Turnu Roşu, Sadu, Boiţa din judeţul Sibiu. O altă avertizare, în vigoare până la ora 9.00, vizează localităţile Tâ

Nicuşor Dan anunţă că şefa Administraţiei Spitalelor Bucureşti, Oana Sivache, va fi înlocuită azi din funcţie, după ce a fost inculpată de DNA

G4Media acum 2 ore
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a anunțat, joi, că şefa Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti, Gabriela Oana Sivache, va fi înlocuită azi din funcţie, pentru că parchetul îi interzice să ocupe funcţia de director pentru 60 de

Vremea

București
acum

20°
joi

7°/20°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/25°
Iasi
acum

18°
joi

7°/18°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/23°
Constanta
acum

20°
joi

8°/20°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/14°
dum.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

8°/14°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
Timisoara
acum

18°
joi

10°/18°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/24°

Editoriale