Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Demis Roussos revine la Bucureşti, cu un concert pe 5 decembrie

Publicat in Gandul, marți 10 septembrie 2013 ·

Demis Roussos revine la Bucureşti anul acesta, pe 5 decembrie, pentru a susţine un concert pe scena Sălii Palatului, unde vor putea fi auzite atât piese specifice sărbătorilor de iarnă, colinde, cât şi hiturile sale, informează organizatorii, Project Events.

Legătura lui Demis cu România este una cu totul specială şi datează de mulţi ani. Puţină lume ştie, spun organizatorii concertului, că Demis a fost căsătorit cu o româncă, astfel că pentru acesta Bucureştiul reprezintă o a doua casă, unde revine de fiecare dată cu mare plăcere.

Deşi este de origine egipteană, Demis a crescut în Europa şi a îndrăgit tradiţiile europene, iar una din sărbătorile sale preferate este Crăciunul, pe care îl aşteaptă de fiecare dată cu emoţie şi nerăbdare.

Anul acesta, pe 5 decembrie, la Sala Palatului, Demis va încânta publicul cu piese specifice sărbătorilor de iarnă - "Ave Maria", "White Christmas", "Silent night", "Amazing Grace" -, dar şi cu hituri precum "Dinata Dinata", "Goodbye my love goodbye!" şi "My friend the wind".

Şarmant şi impunător, Demis Roussos a reuşit să cucerească inimile fanilor de pe toate continentele, iar vocea sa inegalabilă a convins milioane de oameni să îi cumpere discurile în cariera sa impresionantă de peste 46 de ani.

Recunoaşterea valorii sale a venit şi din partea criticilor, după ce artistul a cântat în mai multe limbi, câştigând astfel numeroase premii, precum locul 1 în Japonia cu "The Roussos Phenomenon Ep", discul de aur în America pentru albumul "Demis".

Pentru concertul din 5 decembrie preţurile biletelor sunt următoarele: categoria VIP - 300 de lei, categoria 1 - 250 de lei, categoria 2 - 200 de lei, categoria 3 - 150 de lei, categoria 4 - 100 de lei, categoria 5 - 50 de lei.

Biletele se găsesc, începând de marţi, la magazinul Biletoo din Unirea Shopping Center, librăriile Adevărul şi Eminescu, mag

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Temperaturi medii normale în partea a doua a primăverii. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 44 minute
Temperaturile medii vor fi normale pentru această perioadă în partea a doua a primăverii. Anunțul a fost făcut de Administrația Națională de Meteorologie. Cantitățile de precipitații vor fi excedentare la nivelul întregii țări la finalul lunii april

UPDATE - Explozie, auzită aproape de aeroportul Isfahan din Iran/ / Sistemele de apărare anti-aeriană, activate - presa de stat/ Oficial SUA: Israelul a lansat un atac în Iran - CNN / Reuters: Israelul a atacat Iranul, afirmă surse/ Drone, în zona Isfahan

News.ro acum o ora
O explozie a fost auzită în oraşul Ghahjaworstan din Iran, situat la nord-vest de oraşul Isfahan, potrivit agenţiei de ştiri iraniene semi-oficiale FARS, care citează surse locale, relatează CNN. Zborurile spre Teheran, Isfahan şi Shiraz sunt suspen

Un avion a aterizat de urgență la Timișoara, după o amenințare cu bombă. Cei 123 de pasageri au fost evacuați

Ziare.com acum 42 minute
A fost activat planul rosu de acțiune dupa ce a fost facuta o amenintare cu bomba la bordul unui avion, Aeronava a aterizat de urgenta pe Aeroportul Timisoara la miezul noptii, arată Opinia Timișoarei. Alerta a fost falsă. Conform sursei citate, avi

Taylor Swift a lansat un nou album, gata să doboare toate recordurile - VIDEO

News.ro acum 19 minute
Regina muzicii pop Taylor Swift a lansat vineri un nou album, al unsprezecelea opus al cântăreţei americane de muzică country devenită megastar global, care a doborât record după record. "Este vorba despre dragoste şi poezie... Noul album The Tortur

China a ordonat eliminarea WhatsApp şi Threads din App Store

News.ro acum 2 ore
Apple a trebuit să scoată din versiunea chineză a magazinului său de aplicaţii WhatsApp şi Threads, la cererea obligatorie a guvernului chinez. WhatsApp şi Threads, două dintre platformele sociale deţinute de Meta, nu mai sunt disponibile în mod ofi

Un avion militar s-a prăbuşit în sudul Rusiei

Mediafax acum 11 minute
Un avion s-a prăbuşit în districtul Krasnogvardeisky din regiunea Stavropol, a anunţat agenţia chineză Xinhua. Aceasta foloseşte o informaţie publicată de guvernatorul regional Vladimir Vladimirov pe Telegram. Şi alte surse ruseşti au confirmat info

Intrarea Bulgariei în zona euro ar putea fi amânată cu câteva luni dacă nu îndeplinește ținta de inflație

HotNews acum 44 minute
Dacă Bulgaria nu reuşeşte să îndeplinească ţintele de inflaţie ale Băncii Centrale Europene (BCE) în iunie, aderarea sa la zona euro, planificată în 2025, ar putea fi amânată cu luni de zile, a declarat joi guvernatorul băncii centrale a ţării, tran

Australia se teme de un război pe scară largă şi îşi îndeamnă cetăţenii să părăsească Israelul

Mediafax acum 2 ore
Australia îşi îndeamnă cetăţenii să părăsească Israelul de urgenţă. Anunţul a fost făcut după incidentele nocturne din Iran care par să fie un atac israelian asupra unor ţinte iraniene. Australienii avertozează că situaţia în regiune se poate deteri

Netflix a depăşit aşteptările privind utilizatorii, dar a ratat aşteptările referitoare la veniturile trimestriale

News.ro acum 2 ore
Netflix a depăşit joi aşteptările de pe Wall Street cu privire la noii clienţi, pentru al doilea trimestru consecutiv, dar a semnalat că surprizele pozitive s-ar putea încheia, prognozând o creştere a veniturilor uşor sub ţintele analiştilor, transm

Meta Platforms a lansat joi versiuni timpurii ale celui mai recent model de limbaj mare al său, Llama 3

News.ro acum o ora
Meta Platforms a lansat joi versiuni timpurii ale celui mai recent model de limbaj mare al său, Llama 3, şi un generator de imagini care actualizează imaginile în timp real, la solicitarea utilizatorilor, în timp ce se grăbeşte să ajungă din urmă li

Vremea

București
acum

10°
vin.

7°/15°
sâm.

7°/15°
dum.

8°/18°
lun.

8°/15°
Iasi
acum

vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

7°/9°
lun.

6°/12°
Constanta
acum

10°
vin.

8°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

9°/14°
lun.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/9°
sâm.

1°/14°
dum.

5°/15°
lun.

6°/11°
Timisoara
acum

vin.

4°/13°
sâm.

2°/16°
dum.

6°/16°
lun.

4°/6°