Problemele reale ale României sunt mai grave decât oricând din 1990 încoace, iar clasa intelectuală se joacă cu tichia de mărgăritar.
La începutul anilor '90, ţineam o rubrică în „Revista 22" editată de „Grupul pentru Dialog Social". Nu trimiteam chiar săptămânal articolele, dar când trimiteam, erau publicate în numărul imediat disponibil. La un moment dat, am trimis un articol cu titlul reluat azi şi, după trei săptămâni, văzând că nu apare, am dat un telefon redacţiei şi am aflat că tema mea e cam vulgară şi ar putea să supere pe unii cititori! Apoi, articolul a fost publicat. În fond, afirmam acolo că respectul faţă de nasul celuilalt este la fel de important ca şi cel pentru ideile sale, poate mai important, pentru că ideilor le poţi răspunde cu idei, pe când, dacă am răspunde fiecare cu mirosul de nespălat celuilalt, am produce rapid o atmosferă irespirabilă. Nu că schimbul de opinii nu provoacă, uneori, acelaşi efect, dar ceva mai lent. Ce credeam atunci, cred şi astăzi.
Totuşi nu pentru a-mi etala continuitatea de atitudini am evocat această veche întâmplare. Am vrut doar să subliniez, printr-un exemplu, o anume detaşare, dacă nu o antipatie, a acestei aşa-zise intelectualităţi publice băştinaşe faţă de problemele sociale reale, cramponarea în cele politice şi politologice şi evoluţia a ceea ce ar fi putut să fie un „grup de dialog social" spre un fel de „grup de monolog intelectual". Ciudată chestie - de ce o fi preocuparea pentru politică, ba chiar şi sprijinirea unor persoane şi grupări politice - superioară atenţiei la evoluţiile din societate, îmi este greu să înţeleg, mai ales când politica este adesea asociată, chiar şi de intelectualii cu pricina, celei mai vechi meserii din lume! Iată, acum aproape douăzeci de ani, principala dezbatere publică era cea dintre „păltinişeni" şi adversarii lor. Acum, lucrurile nu s-au schimbat mai deloc,