Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Criza din Grecia: Rebranşările ilegale la reţeaua de energie electrică au devenit un fenomen

Publicat in Adevarul, joi 5 decembrie 2013 ·

Greutăţile crizei economice şi şomajului ridicat au creat un nou fenomen în Grecia, unde rebranşările ilegale, prin improvizaţii, la reţeaua de energie electrică au devenit un fenomen, pe care compania de furnizare îl consideră periculos, iar voci din societatea civilă îl văd ca justificat.

Cu 1,37 milioane de şomeri, 27% din forţa de muncă, deconectarea de la electricitate a devenit obişnuită pentru multe familii din Grecia. Situaţia a facilitat apariţia unei reţele de electricieni care lucrează la negru, reconectându-i ilegal pe cei care nu îşi pot plăti datoriile către compania de furnizare, potrivit unui reportaj Bloomberg.

Kostas Ioannidis (55 de ani), muncitor metalurgist, acum şomer, locuieşte la bloc în Salonic, unde are grijă de mama bolnavă şi de soţia infirmă. Ioannidis a acumulat datorii de 2.700 euro către distribuitorul de electricitate HEDNO şi a fost debranşat de două ori în ultimii doi ani, după ce nu a reuşit să plătească rata lunară de 150 de euro negociată cu compania. El s-a reconectat la reţea în luna octombrie, printr-o improvizaţie, preferând să rişte sancţiuni mai dure decât să stea pe întuneric.

Numărul deconectărilor de la electricitate din cauza restanţelor a crescut în primele nouă luni ale acestui an în Grecia cu 5,4%, la 257.000, potrivit Autorităţii de reglementare în domeniul energiei.

Operatorul reţelei de distribuţie, HEDNO, estimează că aproximativ 1 din 10 locuinţe vor fi reconectate fără autorizaţie în acest an.

Practica se încadrează într-un fenomen mai amplu de rezistenţă socială apărut în Grecia în contextul depresiunii economice, care a redus puternic veniturile populaţiei şi a împins în şomaj aproape o treime din forţa de muncă. Grecii s-au constituit în aşa-numite comitete de solidaitate care ocupă clădiri ale statului, distribuie alimente şi medicamente şi au contribuit la ascensiunea "Stângii

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Osemintele principelui Nicolae, fratele regelui Carol al II-lea, vor fi reînhumate în noua catedrală de la Curtea de Argeş

HotNews acum 2 ore
Osemintele principelui Nicolae, fratele regelui Carol al II-lea, vor fi reînhumate vineri în noua catedrală arhiepiscopală şi regală de la Curtea de Argeş. Radu Duda Foto: AGERPRES Casa Regală a anunţat, într-un comunicat, că arhiepiscopul Calinic a

Un microbuz s-a răsturnat în județul Suceava: Cinci persoane au fost transportate la spital

HotNews acum 37 minute
​Un microbuz în care se aflau șase persoane s-a răsturnat vineri în localitatea Prisaca Dornei din județul Suceava. Potrivit ISU Suceava, cinci dintre pasageri au suferit diverse traumatisme și au fost transportate la spital pentru a primi îngrijiri

O dronă ar fi căzut într-o zonă izolată din Insula Mare a Brăilei. Incidentul a fost filmat VIDEO

Ziare.com acum 34 minute
O operațiune de căutare ar fi fost inițiată de către Armata Română într-o zonă izolată din Insula Mare a Brăilei, după ce mai mulți localnici au reclamat zgomote ciudate și au furnizat imagini care indică prăbușirea unei drone, posibil militare, în

Prognoza pentru luna aprilie: temperaturi uşor mai ridicate decât cele normale

Mediafax acum o ora
1 - 8 aprilie Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cu excepţia regiunilor nord-vestice, unde cantităţile de precipitaţii vor fi în general apropiate de cele normale, regim

Ultimul weekend din Festivalul Ofertelor Auchan îți aduce super reduceri la carnea de pui și scutece Pampers (P)

Ziarul de Iasi acum o ora
Ultimul weekend din Festivalul Ofertelor WoowW la Auchan îți aduce super reduceri! Până pe 2 aprilie în toate magazinele din țară și online, pe auchan.ro, găsești reduceri la sute și sute de produse, alimentare și nealimentare. Mai mult, dacă ai car

Ada Hausvater şi Cristian Rudic au primit Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Cavaler

Press Alert acum 34 minute
Ministrul Culturii, Raluca Turcan, le-a oferit Adei Hausvater și lui Cristian Rudic, în numele președintelui României, Ordinele Naționale „Pentru Merit” în grad de Cavaler, conferite cu prilejul Zilei Culturii Naționale. „Performanța culturală pe ca

Zeci de soldaţi sirieni ucişi într-un atac israelian lângă Alep

HotNews acum 53 minute
Cel puţin 36 de soldaţi sirieni au fost ucişi într-un atac israelian care a vizat regiunea Alep din nordul Siriei în zorii zilei de vineri, a anunţat Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDH), informează AFP și Agerpres. Elicopter de atac

Ciolacu, la 20 de ani de la aderarea României la NATO: Apartenenţa României la NATO reprezintă o garanţie de securitate pentru ţara noastră. Vom continua să fim un actor influent şi constructiv în interiorul NATO

News.ro acum 25 minute
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, la 20 de ani de la aderarea României la NATO, că apartenenţa României la NATO reprezintă o garanţie de securitate pentru ţara noastră, subliniind că România va continua să fie un actor influent şi constructiv în inte

Alegeri prezidențiale: Ciucă nu exclude posibilitatea de a se înfrunta cu Ciolacu. „Poate fi o ipoteză, orice scenariu pe masa politicii trebuie să existe”

HotNews acum o ora
Șeful PNL, Nicolae Ciucă, nu exclude o posibilă confruntare cu președintele PSD, Marcel Ciolacu, la alegerile prezidențiale, în cazul în care cele două formațiuni politice vor avea candidați separați. Discuțiile despre candidații de la scrutinul din

VIDEO Cel puţin 45 de morţi după ce un autobuz a căzut de pe un pod, în Africa de Sud

HotNews acum 8 ore
Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în care se aflau a căzut de pe un pod, de la aproximativ 50 de metri, relatează AFP și Agerpres. Autobu

Vremea

București
acum

14°
vin.

12°/23°
sâm.

14°/25°
dum.

14°/27°
lun.

16°/28°
Iasi
acum

18°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/24°
dum.

11°/25°
lun.

14°/26°
Constanta
acum

15°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/15°
dum.

9°/18°
lun.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/25°
dum.

12°/25°
lun.

13°/25°
Timisoara
acum

12°
vin.

10°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/24°
lun.

13°/25°

Editoriale