Dispariţia Sandei Tătărăscu Negropontes, fiica unui lider liberal interbelic ştampilat de istorie cu imaginea “tovarăşului de drum”, lasă în urmă o avere impresionantă, povestea unei generaţii sacrificate, dar mai ales drama neştiută a celor obligaţi să moară “infractori”, într-o Românie care a condamnat formal regimul comunist, dar nu i-a reparat niciodată erorile colosale.

EVZ a intrat în posesia fişei de penitenciar a Sandei Negropontes şi v-o prezintă în exclusivitate. O lecţie amară rămâne: toate deciziile juridice ale regimului comunist ar trebui lovite de nulitate în cazul foştilor deţinuţi politici.

Sanda Tătărăscu Negropontes a decedat ieri dimineaţă, la vârsta de 90 de ani. Adevărul crud: aproape nimeni nu mai ştia că este încă în viaţă. Ultima oară când numele ei a “prins” paginile ziarelor, Sanda Negropontes se “războia” prin intermediul avocaţilor cu Ovidiu Tender, pentru un imobil de multe milioane de euro. La începutul anilor ’50, când familia sa fusese evacuată prin voinţa fără recurs a unui comisar sovietic, Sanda Tătărăscu nu avea de unde să ştie că se va mai întoarce acasă abia peste cinci decenii.

Mergem puţin înapoi: la 19 ani, când tatăl ei Gheorghe Tătărăscu era ambasador la Paris, Sanda a plecat la Londra pentru a-şi face studiile de muzicologie şi decoraţiuni interioare. Era 1938 şi Europa se pregătea să intre în infern. În câteva luni, Tătărăscu era chemat în ţară şi instalat prim-ministru, iar Sanda nevoită să renunţe la studii şi să-l urmeze. Destinul îşi pregătise propriul scenariu: în 1940, la 21 de ani, domnişoara Tătărăscu se mărită cu Ulise Negropontes.

E momentul unei paranteze: în 1870, când în Turcia a început prigoana asupra grecilor, familia Negropontes a decis că viaţa e în altă parte. Membrii familiei au plecat în două direcţii diferite. O ramură a ales România. Alta, Elveţia şi