Baronii locali sunt minunata creaţie a alegătorilor români.

Constantin Simirad, de exemplu, este ales de ieşeni în diverse funcţii administrative din 1992 până azi. Lucian Iliescu domină oraşul Giurgiu tot din 1992. Cristian Anghel şi Mircea Gutău probabil că ar fi rămas primari şi după alegerile din 2012 dacă nu intervenea o sentinţă definitivă de condamnare. În 2008, când s-a decis ca preşedinţii consiliilor judeţene să fie aleşi prin vot direct, s-a spus că personaje precum Oprişan, Dragnea sau Nicuşor Constantinescu vor fi eliminate de pe scena politică. Dimpotrivă, oamenii şi-au recâştigat funcţiile şi, având în spate votul popular, şi-au sporit influenţa la nivel central.

Traian Băsescu şi liderii PDL ne spun că, dacă vor putea reorganiza administrativ România, vor da o lovitură mortală birocraţiei şi baronilor. "PDL doreşte această reorganizare administrativă naţională tocmai în scopul de a face cât mai suplă administraţia şi de a-i elimina pe baronii locali care s-au înscăunat la nivelul multor judeţe din ţară", scrie Elena Udrea pe blogul ei. Principii generoase, împotriva cărora nu poţi să ai obiecţii. Dar oare, sincer, îşi doresc politicienii şi electoratul român să scape de baroni? După opinia mea, nu. De la un ciclu electoral la altul am observat cum creşte valoarea pomenilor electorale, cum tot mai mulţi alegători cer să li se dea "ceva" în schimbul votului. Acei cetăţeni care sunt scârbiţi de astfel de practici reacţionează refuzând să mai participe la procesul electoral. Decizia este tot mai mult în mâinile celor care cer să fie mituiţi. Alegerile parlamentare uninominale au fost un test. În loc să profite de faptul că putea să-şi aleagă direct reprezentanţii în parlament, o (prea) mare parte a electoratului a transformat acest scrutin într-o competiţie de tip "cine dă mai mult". Aparent, afacerea este profitabilă pentru toată l