Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ioan Gyuri Pascu:„De mic am ştiut că nu sunt doar om de comedie“

Publicat in Adevarul, duminică 23 august 2009 ·

Muzicianul, actorul, scriitorul şi, nu în ultimul rând, unul dintre cei mai apreciaţi membri Divertis revine din această toamnă la comedia televizată. El va juca alături de Divertis în rolul Nemuritorului. N-au trecut nici doi ani de când Ioan Gyuri Pascu a renunţat la Divertis pentru a-şi vedea de proiectele personale. Odată cu schimbările prin care a trecut grupul în această vară, Gyuri s-a hotărât să revină la glume şi să devină „Nemuritorul“. Noul format de la Divertis îi va permite să-şi continue cântările, rolurile şi „mâzgăliturile“ pe care le mai pune din când în când în cărţi.

- V-aţi întâlnit cu foştii colegi de la Divertis după ce au anunţat că se mută la Pro TV?

- Ne-am întâlnit să facem poze pentru noul proiect de toamnă.

- Deci apăreţi din nou pe ecran…

- Când am plecat, le-am spus colegilor mei că atunci când vor avea un proiect interesant, care să ­nu-mi ocupe tot timpul, mă întorc. Acum o să fac câte un mic filmuleţ de opt-zece minute, care va intra în fiecare emisiune, dar pe care-l filmăm în septembrie. Eu am plecat din proiectul săptămânal, care era extrem de cronofag, şi am spus că nu mă mai interesează formatul acela.

- Cum a fost reîntâlnirea?

- A fost bine. Eu oricum mă întâlneam cu ei foarte des, mergeam pe la ei la sediu să mai beau câte o bere. Ne apucăm să repetăm din 7 septembrie şi până la 20 septembrie trebuie să se încheie filmările la rubricuţa pe care o fac eu.

- Ce tematică va avea rubrica?

- Din câte am înţeles, e o parodie după „Nemuritorul“, care apare în diferite momente din istorie, ba pe vremea dacilor, ba pe vremea lui Ştefan cel Mare şi eu o să-l interpretez pe Nemuritu’ ăsta.

- Credeţi că Pro TV oferă un mediu mai bun de lucru decât Antena 1?

- Din cât am lucrat eu c

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UE impune sancțiuni producătorilor de drone și rachete din Iran după atacul asupra Israelului

Ziare.com acum 31 minute
Uniunea Europeană a decis miercuri să impună noi sancţiuni împotriva Iranului, ce vizează producătorii de drone şi rachete, a declarat preşedintele Consiliului European, Charles Michel, transmite joi AFP. "Am decis să impunem sancţiuni împotriva Ira

Grevă japoneză la Registrul Comerțului. Angajații cer salarii mai mari, spor de risc şi suprasolicitare neuropsihică

HotNews acum 38 minute
Sindicatul Angajaţilor din Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (SAONRC) intră joi în grevă japoneză, la nivel naţional, solicitând Guvernului demersuri urgente pentru majorarea salariilor cu 15%, ONRC fiind „instituţia publică cu cel mai mic

Ucraineanul Lunin răsplăteşte încrederea lui Ancelotti şi o duce pe Real Madrid în semifinalele Ligii Campionilor

Mediafax acum 7 ore
Manchester City – Real Madrid 4-5 (1-1 după 90 de minute, 3-4 la penalty-uri) Trupa lui Ancelotti a marcat repede, prin Rodrygo, după o fază construită în flancul drept prin trei pase. Brazilianul a marcat la a doua încercare, deschizând scorul în m

Tragedie la Craiova: Un mort și patru răniți după o explozie violentă într-un bloc. O parte din imobil s-a prăbușit

Ziare.com acum 8 ore
O femeie, în vârstă de 52 de ani, a murit, iar alte patru persoane au fost rănite, după ce o explozie, neurmată de incendiu, s-a produs, miercuri seară, 17 aprilie, într-un bloc din municipiul Craiova, fiind activat Planul Roşu de Intervenţie. "În u

Rujeola a început să-i ucidă și pe părinții nevaccinați. Număr record de cazuri

Adevarul acum 3 ore
În România avem epidemie de rujeolă, iar situația devine din ce în ce mai gravă: săptămâna trecută s-a înregistrat un record de îmbolnăviri. Totul, pe fondul unei rate de vaccinare scăzută alimentată de lipsa de educație sanitară, frica nejustificat

Comisia Europeană ar urma să dea în judecată Germania pentru „taxa de neutralitate” pe vânzările de gaze către vecinii săi

HotNews acum 2 ore
Comisia Europeană ar urma să dea în judecată Germania pentru că a perceput vecinilor săi o taxă suplimentară pentru cumpărarea de gaze din depozitele sale, considerând că a încălcat regulile UE privind piaţa unică, au declarat două surse familiare c

Corvinul Hunedoara furnizează surpriza sezonului în Cupa României, calificându-se în finală

Press Alert acum 10 ore
Echipa de liga secundă Corvinul Hunedoara s-a calificat miercuri în finala Cupei României. Hunedorenii au învins în semifinală pe FC Voluntari cu 3-1. Aceștia vor întâlni în finală câștigătoarea celeilalte semifinale dintre Oțelul Galați și Universi

BANCUL ZILEI | Leul și furnica grăbită

Gandul acum o ora
Weekend-ul e tot mai aproape, iar Gândul vă pregătește pentru următoarele zile de relaxare. Și cel mai mult vă poate binedispune un banc bun | Leul și furnica grăbită, la taifas. Un leu stă la umbra unui pom, când prin fața lui trece în viteză o fur

Inundații Dubai: MAE anunță că două grupuri de români sunt blocate pe Aeroportul din Dubai

Wall-Street.ro acum 13 ore
Două grupuri de cetăţeni români, ale căror curse aeriene au fost anulate, sunt blocate pe Aeroportul Internaţional Dubai, în contextul fenomenelor meteorologice extreme care afectează teritoriul Emiratelor Arabe Unite, informează MAE, potrivit Agerp

O femeie a adus la o bancă din Brazilia un cadavru într-un scaun cu rotile în încercarea de a obţine un împrumut - VIDEO

News.ro acum 26 minute
O femeie a adus un bărbat în vârstă de 68 de ani, aflat într-un scaun cu rotile, într-o sucursală bancară şi a încercat să-l facă să semneze pentru un împrumut, dar acesta era mort de câteva ore, a relatat miercuri poliţia braziliană, potrivit Reute

Vremea

București
acum

joi

7°/13°
vin.

7°/16°
sâm.

7°/17°
dum.

9°/18°
Iasi
acum

joi

6°/8°
vin.

4°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

8°/15°
Constanta
acum

joi

8°/14°
vin.

7°/11°
sâm.

10°/12°
dum.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/9°
sâm.

1°/14°
dum.

5°/15°
Timisoara
acum

joi

6°/12°
vin.

3°/14°
sâm.

4°/15°
dum.

7°/15°