Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO Răzvan Ionescu a cucerit Norvegia

Publicat in Adevarul, joi 9 iunie 2011 ·

Un muzician român de 32 de ani, pe numele de scenă Ray Johnson, are mai mult succes în străinătate decât în propria ţară. Răzvan Ionescu trăieşte în Norvegia de nouă ani. Cântă, compune pentru artişti nordici consacraţi şi are propriul studio de înregistrări. Acum, el vrea să se lanseze şi în ţara natală.

Ai călătorit prin mai multe ţări din Europa, de ce ai ales să te stabileşti în Norvegia?

În vara anului 2002, abia întors din Franţa, am primit o ofertă de la un impresar din Norvegia şi am acceptat-o, pentru că era, totodată, o ocazie de a vizita Scandinavia. Am început colaborarea cu acel impresar şi am făcut un contract pe o perioadă de şase luni, după care am revenit în ţară. La scurt timp mi s-a oferit al doilea contract, de data asta pe un an. În tot acest timp am susţinut numeroase concerte, am lucrat cu diferite trupe şi artişti, am scris muzică şi am colaborat la multe proiecte. Relaţiile pe plan artistic au devenit din ce în ce mai strânse, aşa că în primăvara lui 2004 am decis să mă mut definitiv în Norvegia.

Răzvan Ionescu, la aniversarea de trei ani Cât de greu a fost să te adaptezi? Limba norvegiană nu e printre cele mai uşoare... Nu pot să spun că mi-a fost foarte greu. Am învăţat limba în mai puţin de un an, cel mai mult am învăţat din muzică şi ajutându-mă de limba engleză. Singurul lucru care a fost mai greu de depăşit a fost dorul de casă, de familie, de prieteni.

În 2007 ai lansat primul tău album, „Here and There".

E un album vioi, cu toate că pe el se găsesc şi trei balade. Albumul povesteşte viaţa mea, întâmplări trecute şi recente din România, dar şi momentele trăite în Norvegia. De aici şi titlul albumului „Here and There" („Aici şi acolo" - n.r.). Am lucrat aproape un an la acest disc şi am fost foarte fericit când majoritatea magazinelor de muzică online l-au preluat pentru distribuţie.

Cum a ajuns

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Organizaţia Mondială a Sănătăţii este îngrijorată de consumul "alarmant" de alcool în rândul tinerilor de 11-15 ani: "O ameninţare pentru sănătatea publică"

News.ro acum 2 ore
Consumul de alcool şi de ţigări electronice în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 11 şi 15 ani este "alarmant", potrivit unui raport al filialei europene a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), care recomandă măsuri de sănătate publică pen

Statul Arizona a inculpat mai mulți colaboratori ai lui Trump, pentru tentativa de a răsturna rezultatele alegerilor prezidenţiale din 2020

Ziare.com acum 34 minute
Statul american Arizona a inculpat 18 persoane în cadrul tentativei de a răsturna rezultatele alegerilor prezidenţiale din 2020 în favoarea lui Donald Trump, a declarat miercuri procurorul general al statului, notează AFP. Printre persoanele inculpa

Florinel Coman, după Sepsi - FCSB: „Dacă făceam asta, altfel era meciul”

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
. Florinel Coman, extrema roș-albaștrilor, a comentat remiza de la Sf Gheorghe.

Rezultatele TRAGERII 6/49. Numerele extrase joi, 25 aprilie 2024

Gandul acum o ora
Joi, 25 aprilie 2024, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc duminică, 28 aprilie 2024. La tragerile loto de duminică, 21 aprilie 2024, Loteria Română

SUA au trimis în secret Ucrainei rachete americane cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării unui plan vast de asistenţă de către Congres, dezvăluie Departamentul de Stat. Livrarea, la cererea lui Biden, a sosit în Ucraina luna aceasta

News.ro acum 9 ore
Statele Unite au trimis Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării marţi a unui nou ajutor destinat Kievului de către Congresul american, anunţă miercuri Departamentul de Stat, relatează AFP. Această l

Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu, chemați la Parchet în dosarul Mineriadei. Ion Iliescu va fi audiat la domiciliu SURSE

Ziare.com acum 12 ore
Petre Roman, fost premier, Gelu Voican Voiculescu şi Virgil Măgureanu, fostul director SRI, au fost citaţi, joi dimineaţa, 25 aprilie, la sediul Parchetului General, unde li se va aduce la cunoştinţă că au fost puşi din nou sub acuzare în dosarul Mi

Marcel Ciolacu: Nu se rupe, dom'le, nicio coaliţie. Categoric! Suntem mai puternici ca niciodată!

HotNews acum 9 ore
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că nu se pune problema ruperii coaliţiei formate din PSD şi PNL după decizia privind candidaturile separate la Primăria generală a Capitalei, scrie News.ro. El susţine că membrii alianţei sunt „mai puternici

Plata în avans a pensiilor pentru luna mai, pe ordinea şedinţei de Guvern de azi de la Timişoara

Mediafax acum o ora
„Proiect de Hotărâre a Guvernului privind plata în avans a pensiilor şi a altor drepturi prevăzute de legi speciale, aferente lunii mai 2024, din bugetul asigurărilor sociale de stat şi din bugetul de stat”, se arată în informarea privind proiectele

Cupa Italiei: Atalanta s-a calificat în finala competiţiei

News.ro acum 8 ore
Echipa italiană Atalanta Bergamo a învins miercuri seara, pe teren propriu, scor 4-1, formaţia AC Fiorentina, în semifinalele Cupei Italiei. Atalanta s-a calificat în finala competiţiei. Gazdele au deschis scorul repede, prin Koopmeiners, în minutul

Trei răniţi într-un atac cu cuţitul la o şcoală în Ţara Galilor. O persoană arestată

News.ro acum 11 ore
Trei persoane au fost rănite într-o şcoală din Ţara Galilor - inclusiv doi membri ai personalului, răniţi cu o armă albă în acest incident implicând două fete şcolarizare în instituţie - , unde au fost desfăşurate mijloace importante de intervenţie,

Vremea

București
acum

13°
joi

10°/18°
vin.

8°/18°
sâm.

9°/18°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

13°
joi

12°/20°
vin.

7°/13°
sâm.

6°/19°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

9°/15°
sâm.

11°/14°
dum.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

joi

7°/11°
vin.

6°/14°
sâm.

6°/17°
dum.

8°/19°
Timisoara
acum

joi

5°/14°
vin.

6°/17°
sâm.

7°/20°
dum.

9°/23°