Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Buzău: Cinci mii de copii aşteaptă să plece în ţara lui Moş Crăciun

Publicat in Adevarul, duminică 3 ianuarie 2010 ·

Poştaşii din Buzău au colectat în două săptămâni peste patru mii de scrisori de la copiii care îi scriu lui Moş Crăciun. Poşta Română şi Raiffeisen Bank derulează până pe 15 ianuarie "Intră în lumea magică a lui Moş Crăciun", dedicată copiilor cu vârste între 3 şi 14 ani, care constă în vânzarea unor formulare speciale pe care micuţii le completează cu datele personale şi mesaje pentru Moş Crăciun, şi pe care apoi le returnează poştaşilor.

„Dragă Moşule, numele meu este Rareş Ştefan, am cinci ani şi chiar dacă mama mă ceartă mereu, eu cred că am fost un copil cuminte. Nu m-am mai bătut cu vărul meu, mă duc la cămin, pap tot şi nu fac murdar"- aşa sună unul dintre mesajele pe care micuţii din Buzău i le-au transmis lui Moş Crăciun, prin intermediul scrisorilor scoase la vânzare de oficiile poştale din judeţ.

Doar cinci aleşi din România

Dintre cele 9250 de formulare trimise la Buzău, 4.600 au ajuns deja la copii.

„Vânzarea plicurilor a depins mult de talentul fiecărui factor poştal din judeţ. Oficiile poştale din Beceni, Berca, Măgura, Pătârlagele şi Nehoiu şi-au epuizat deja plicurile pentru Moş Crăciun. În Buzău, la oficiul poştal din Micro 5 s-au dat toate cele 185 de plicuri iar copiii sau buncicii din acest cartier, care vor să-i scrie lui Moş Crăciun o pot face la alte oficii poştale!", ne-a declarat Valeriu Nuţu, inspector şef la Oficiul Judeţean de Poştă Buzău.

Doar cinci copii din România vor pleca în Laponia. Cei cinci câştigători vor primi cate un voucher touristic, în valoare de 2.000 euro, ce va putea fi consumat pe întreg parcursul anului 2010.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fum dens la Rafinăria Petromidia din Năvodari. S-a activat planul roşu de intervenţie / ISU Constanţa: A fost o explozie

Mediafax acum 16 minute
Autorităţile sunt în alertă. În sprijinul echipajelor care intervin la faţa locului, a fost trimisă şi autospeciala transport roboţi de la ISU BIF. Totodată, alte 4 maşini de stingere din cadrul ISU IL (2) şi ISU CL (2) vor interveni în sprijinul c

Temperaturi mai ridicate decât cele specifice lunii aprilie. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 16 minute
Temperaturile medii ale lunii aprilie vor fi ușor mai ridicate decât cele normale, potrivit prognozei pentru perioada 1 – 29 aprilie, transmisă de meteorologii Administrației Naționale de Meteorologie (ANM). Săptămâna 1 – 8 aprilie Valorile termice

O dronă ar fi căzut într-o zonă izolată din Insula Mare a Brăilei. Incidentul a fost filmat VIDEO

Ziare.com acum o ora
O operațiune de căutare ar fi fost inițiată de către Armata Română într-o zonă izolată din Insula Mare a Brăilei, după ce mai mulți localnici au reclamat zgomote ciudate și au furnizat imagini care indică prăbușirea unei drone, posibil militare, în

Un microbuz s-a răsturnat în județul Suceava: Cinci persoane au fost transportate la spital

HotNews acum o ora
​Un microbuz în care se aflau șase persoane s-a răsturnat vineri în localitatea Prisaca Dornei din județul Suceava. Potrivit ISU Suceava, cinci dintre pasageri au suferit diverse traumatisme și au fost transportate la spital pentru a primi îngrijiri

Ciolacu, la 20 de ani de la aderarea României la NATO: Apartenenţa României la NATO reprezintă o garanţie de securitate pentru ţara noastră. Vom continua să fim un actor influent şi constructiv în interiorul NATO

News.ro acum 59 minute
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, la 20 de ani de la aderarea României la NATO, că apartenenţa României la NATO reprezintă o garanţie de securitate pentru ţara noastră, subliniind că România va continua să fie un actor influent şi constructiv în inte

VIDEO O dronă ar fi fost filmată în apropierea oraşului Brăila

Mediafax acum 26 minute
O dronă ar fi fost filmată în Brăila, în zona Grădina Mare, aproape de Dunăre, scrie presa locală din Brăila. Incindentul ar fi avut loc joi noaptea. Autorităţile nu au semnalat probleme.

UPDATE - Bistriţa-Năsăud - Copac căzut peste o maşină aflată în mers, în care se aflau un adult şi cinci copii / Trei copii cu vârste între 13 şi 4 ani au fost duşi la spital - FOTO

News.ro acum 23 minute
Trei copii cu vârste între 13 şi 4 ani au fost duşi la spital, după ce un copac a căzut pe maşina în care se aflau alături de părinţi şi de alţi doi fraţi, în localitatea Mureşenii Bârgăului, din Bistriţa-Năsăud. UPDATE - La locul accidentului au fo

Ultimul weekend din Festivalul Ofertelor Auchan îți aduce super reduceri la carnea de pui și scutece Pampers (P)

Ziarul de Iasi acum o ora
Ultimul weekend din Festivalul Ofertelor WoowW la Auchan îți aduce super reduceri! Până pe 2 aprilie în toate magazinele din țară și online, pe auchan.ro, găsești reduceri la sute și sute de produse, alimentare și nealimentare. Mai mult, dacă ai car

Osemintele principelui Nicolae, fratele regelui Carol al II-lea, vor fi reînhumate în noua catedrală de la Curtea de Argeş

HotNews acum 3 ore
Osemintele principelui Nicolae, fratele regelui Carol al II-lea, vor fi reînhumate vineri în noua catedrală arhiepiscopală şi regală de la Curtea de Argeş. Radu Duda Foto: AGERPRES Casa Regală a anunţat, într-un comunicat, că arhiepiscopul Calinic a

Femeie rănită după o explozie într-un apartament aflat la etajul I

Press Alert acum 45 minute
O femeie a fost rănită grav la nivelul mâinilor, în noaptea de joi spre vineri, după o explozie care a avut loc într-un bloc din Hunedoara. Pompierii Detașamentului Hunedoara au intervenit în noaptea de joi spre vineri, în jurul orei 24.00, pe strad

Vremea

București
acum

17°
vin.

11°/23°
sâm.

14°/25°
dum.

14°/27°
lun.

16°/28°
Iasi
acum

19°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/24°
dum.

11°/25°
lun.

14°/26°
Constanta
acum

17°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/15°
dum.

9°/18°
lun.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/25°
dum.

12°/25°
lun.

13°/25°
Timisoara
acum

14°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/24°
lun.

13°/25°

Editoriale