Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Stare gravă. Metoda de SINUCIDERE la care s-a gândit unul dintre cei mai SEXY bărbaţi din lume

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 11 iulie 2013 ·

Este celebru şi considerat unul dintre cel mai sexy bărbaţi din lume, dar aceasta nu înseamnă că este scutit de probleme.

George Clooney nu mai face demult un secret din faptul că, în anul 2005, atunci cand filma pentru pelicula "Syriana", s-a gândit să se sinucidă. Această „idee” i-a venit după ce s-a ranit la spate, iar durerile deveniseră insuportabile.

Ca după un atac

"Zăceam în spital şi mă simţeam ca după un atac de inimă!”, mărturiseşte actorul de câte ori i se dă ocazia să vorbească despre acest lucru. „Mă gândeam că nu pot rezista în aşa hal". Prima mărturisire de acest gen a făcut-o în anul 2011, în cadrul unui interviu acordat revistei "The Rolling Stones", şocându-şi fanii cu declaraţiile sale.

În 2005, Clooney a petrecut o lungă perioadă în spital, iar starea sa a fost destul de gravă: lichidul spinal ajunsese să i se scurgă pe nas şi, înainte de intervenţia chirurgicală, a avut dureri groaznice.

Cu bâta sub pernă

Clooney mai spune că a băut foarte mult în acea perioadă, „deoarece încercam să mă anesteziez singur cu alcool”. Potrivit accesshollywood.com, Clooney chiar se gândise la o metodă pentru a-şi încheia conturile cu viaţa: “Ca sa nu la;i mizerie în urma ta, mergi în garaj, intri în maşină şi porneşti motorul!”...

Până la urmă nu a mai încercat să îşi ia viaţa. A reuşit, cu ajutorul medicamentelor, să treacă peste dureri, iar ulterior, filmul Syriana i-a adus premiul Oscar pentru cel mai bun actor. Ca un fapt inedit, vedeta în vârstă de 50 de ani a mai spus că a existat şi o perioadă în care se temea de hoţi şi dormea cu o bâtă de baseball sub pernă.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Clotilde Armand, după ce a fost trimisă în judecată: Un caz penibil, cu acuzaţii ridicole

Mediafax acum 22 minute
„În urmă cu câteva ore mi-am anunţat candidatura pentru un nou mandat la Primăria Sectorului 1 şi mi-am depus la Biroul Electoral candidatura. I-am transmis lui Ciolacu că Alianţa Dreapta Unită o să-l trimită înapoi la covrigăria lui. La 2 ore după

Surpriză: Klaus Iohannis are șanse să îi ia locul Ursulei von der Leyen la șefia Comisiei Europene

Wall-Street.ro acum o ora
Klaus Iohannis s-ar putea număra pe lista succesorilor Ursulei von der Leyen, la președinția Comisiei Europene. Publicația Politico îi dă șanse actualului nostru președinte al România pentru un mandat la conducerea executivă a blocului comunitar, în

Alina Gorghiu, despre cazul 2 Mai: Mi-aş fi dorit ca decizia CSM să spulbere orice fel de semn de întrebare

HotNews acum 3 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a spus joi că şi-ar fi dorit ca decizia Consiliului Superior al Magistraturii în cazul judecătoarei Ioana Ancuţa Popoviciu, care soluţionează dosarul lui Vlad Pascu, „să spulbere orice fel de semn de întrebare”. A

Tânără de 24 de ani, reţinută după ce a sustras bani din locuinţa părinţilor şi i-a înlocuit cu bancnote falsificate / Fapta a fost depistată când părinţii au încercat să vândă valută

News.ro acum o ora
O tânără de 24 de ani a fost reţinută, după ce a sustras bani din locuinţa părinţilor şi i-a înlocuit cu bancnote falsificate. Fapta a fost depistată când părinţii au încercat să vândă valută, poliţiştii demarând cercetările. ”Poliţiştii Brigăzii de

Statele Unite „sunt direct implicate” în conflictul din Ucraina, susține Kremlinul

G4Media acum o ora
Kremlinul a susţinut joi că livrarea rachetelor americane ATACMS către Kiev nu va schimba nimic în conflictul din Ucraina, după ce Washingtonul a anunţat că va furniza Ucrainei astfel de rachete cu rază lungă de acţiune, primele fiind deja livrate î

Plata pensiilor aferente lunii mai se va face înainte de Paște

Radio Mures acum o ora
Plata pensiilor aferente lunii mai se va face înainte de Paști. Guvernul a adoptat în ședința de joi actele normative necesare, astfel că peste nouă milioane de lei vor fi direcționați în avans către poștă și către băncile comerciale cu care sunt în

Ciolacu: Adoptăm azi hotărârea de guvern care ne permite plata pensiilor înaintea Sărbătorilor de Paşti. Este un gest firesc de respect faţă de seniorii României

News.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, că Guvernul adoptă în şedinţă hotărârea de guvern care permite plata pensiilor înaintea Sărbătorilor de Paşti, el arătând că este un gest firesc de respect faţă de seniorii României. ”Adoptăm azi hotărârea d

UPDATE - Accident pe Centura Bucureşti – Tată şi fiu, resuscitaţi / Bărbatul de 35 de ani a murit, fiul de 13 fiind transportat la spital

News.ro acum o ora
Două autovehicule s-au ciocnit, joi, pe Centura Bucureşti, pe sensul Bragadiru – Chitila, iar două persoane – tată şi fiu – au fost resuscitate. Bărbatul nu a putut fi salvat, fiind declarat decesul. UPDATE: ”La data de 25 aprilie a.c., în jurul ore

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetului General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

Ziua Constanta acum 5 ore
Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru în perioada decembrie 1989 - iunie 1990, s-a prezentat, joi, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990, potrivit st

USR Timiş: „PSD oferă timișorenilor daruri din banii lor”

Timpolis acum 2 ore
Sursă foto: USR Timiş În ziua în care la Timişoara se află premierul Marcel Ciolacu, USR Timiş acuză PSD că a atins o culme a cinismului: să fure banii timișorenilor după care să le promită daruri din banii furați.   „Asta a făcut Guvernul Ciolacu.

Vremea

București
acum

17°
joi

11°/17°
vin.

8°/16°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

18°
joi

11°/19°
vin.

8°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

17°
joi

13°/17°
vin.

10°/15°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

7°/11°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

14°
joi

4°/14°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°