Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Prima Casă“ dă un impuls creditării

Publicat in Adevarul, marți 24 noiembrie 2009 ·

Împrumuturile acordate de bănci populaţiei prin programul guvernamental au dezmorţit creditarea pentru locuinţe. În timp ce soldul împrumuturilor de consum şi pentru alte scopuri continuă să scadă, creditele pentru locuinţe au crescut cu peste 10%. „Prima Casă“ îşi spune cuvântul.

Până la finele lunii octombrie, peste 7.000 de români îşi luaseră „Prima Casă" şi aproape o treime din plafonul aprobat de un miliard de euro fusese deja epuizat. De altfel, cele mai multe finanţări „Prima Casă" au fost acordate luna trecută, iar acest lucru a reuşit să impulsioneze ritmul creditării.

Tendinţa va continua

În timp ce soldul creditelor de consum în lei a scăzut, în intervalul octombrie 2008 - octombrie 2009, cu 5,27%, iar cele în euro au înregistrat un avans de doar jumătate de punct procentual, creditarea pentru locuinţe a trecut la creşteri de două cifre.

Mai exact, soldul împrumuturilor pentru locuinţe a crescut cu 6% pentru componenta în lei, până la 1,73 miliarde de lei, şi cu 10,6% pentru euro (eliminând deprecierea cursului de schimb), până la 4,23 miliarde de euro (echivalentul a 18,16 miliarde de lei).

Diferenţa de sold la euro faţă de luna septembrie este de 220 de milioane de euro. „Este efectul «Primei Case» în bună măsură, pentru că deja s-a dat o treime din plafonul de un miliard de euro", explică această evoluţie Petre Bunescu, directorul general adjunct al BRD, cea mai dinamică bancă din programul guvernamental.

Totuşi, el spune că „Prima Casă" nu poate fi considerată „locomotiva creditării", având în vedere că plafonul aprobat nu este unul foarte mare şi se va epuiza în câteva luni. La rândul său, Ionuţ Dumitru, economist-şef al Raiffeisen Bank, consideră că „Prima Casă" va continua şi în următoarea perioadă să influenţeze soldul creditelor pentru locuinţe. „Mai sunt fonduri pentru program, iar t

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Guvernul olandez ar putea să nu mai folosească Facebook. De ce se tem batavii

Mediafax acum 28 minute
Guvernul olandez a declarat vineri că ar putea fi obligat să nu mai folosească Facebook, după un avertisment al autorităţii olandeze de reglementare în materie de confidenţialitate cu privire la Meta. Autoritatea olandeză pentru protecţia datelor (D

Coreea de Nord a testat un focos de rachete de croazieră şi a testat noua sa rachetă antiaeriană, conform agenţiei de presă oficiale KCNA

News.ro acum o ora
Coreea de Nord a testat vineri un focos de rachete de croazieră şi a testat noua sa rachetă antiaeriană în Marea de Vest, a anunţat sâmbătă agenţia de presă KCNA, citată de Reuters.

Bărbat în stare critică după ce şi-a dat foc în faţa tribunalului din Manhattan în care se desfăşura procesul lui Donald Trump / Înaintea incidentului, el a distribuit flyere conţinând teorii ale conspitaţiei - Poliţia

News.ro acum o ora
Un bărbat care şi-a dat foc în faţa tribunalului din Manhattan în care se desfăşura procesul penal al lui Donald Trump, este în stare critică, a anunţat poliţia, citată de CNN. Înainte de a-şi da foc, bărbatul a împrăştiat nilşte foi volante coinţin

Acord în NATO asupra trimiterii de sisteme de apărare antiaeriană Ucrainei. Stoltenberg: „În plus faţă de Patriot, există alte arme pe care aliaţii le pot livra”

HotNews acum 10 ore
Statele membre NATO au ajuns la un acord cu privire la trimiterea de sisteme de apărare antiaeriană suplimentare în Ucraina, printre care baterii de rachete Patriot, a anunţat vineri secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, p

Cancelarul german afirmă că războiul din Ucraina ar putea continua mai mulți ani

Ziare.com acum 9 ore
Olaf Scholz, cancelarul Germaniei crede că războiul din Ucraina ar putea continua timp de mai mulţi ani, poate chiar cinci ani, a declarat el în cadrul unui eveniment din oraşul german Chemnitz, relatează dpa. Nimeni nu ar putea spune dacă acest răz

Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace, declară Lavrov

HotNews acum 12 ore
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat vineri că Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici măcar în eventualitatea reluării negocierilor de pace, transmite agenţia EFE, preluată de Agerpres. Serghei LavrovFoto: Alexander Vilf / S

UPDATE - Cîrstoiu: Mandatul meu este pe masa coaliţiei / Am fost cam singur în precampania asta/ Aş fi nebun să merg într-o luptă fără sprijin, normal/ Întrebat dacă îi pare rău că nu a ascultat sfatul lui Băsescu de a nu candida: Cinstit, da

News.ro acum 11 ore
Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu a declarat vineri că mandatul său este pe masa coaliţiei şi a remarcat că a fost ”cam singur în precampania asta”. ”Aş fi nebun să merg într-o luptă fără sprijin, normal”, a afirmat

Ciucă, întrebat dacă e mulţumit de explicaţiile date de Cîrstoiu şi dacă acesta rămâne candidatul la Primăria Capitalei: Nu am văzut ce a declarat domnul doctor, motiv pentru care în acest moment nu s-a schimbat nimic faţă de ceea ce am declarat aseară

News.ro acum 8 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, vineri seară, întrebat dacă este mulţumit de explicaţiile date de Cătălin Cîrstoiu şi dacă acesta rămâne candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, că nu ştie ce a declarat Cîrstoiu, astfel că îşi menţine

Gabriela Ruse nu a reuşit să treacă de Caroline Garcia în sferturi la Rouen

News.ro acum 11 ore
Gabriela Ruse, locul 162 WTA, a fost eliminată, vineri, în sferturile de finală ale turneului de categorie WTA 250 de la Rouen. Ruse a fost învinsă de sportiva franceză Caroline Garcia, numărul 23 mondial şi favorită 2, scor 6-3, 6-4, într-o oră şi

O persoană A MURIT și alte patru au fost rănite, între care doi copii, în urma unui grav accident produs în Râmnicu-Vâlcea

Gandul acum 10 ore
Un accident grav s-a petrecut vineri în Râmnicu-Vâlcea, în urma căruia un bărbat a murit și alte patru persoane au fost rănite, într care doi copii, potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vâlcea. La fața locului au intervenit repr

Vremea

București
acum

sâm.

7°/15°
dum.

8°/18°
lun.

7°/16°
mar.

9°/14°
Iasi
acum

sâm.

5°/15°
dum.

7°/14°
lun.

5°/10°
mar.

3°/13°
Constanta
acum

sâm.

8°/11°
dum.

8°/15°
lun.

9°/16°
mar.

12°/13°
Cluj-Napoca
acum

-0°
sâm.

-0°/13°
dum.

3°/14°
lun.

4°/8°
mar.

2°/12°
Timisoara
acum

sâm.

0°/15°
dum.

5°/15°
lun.

5°/13°
mar.

4°/10°