Spuneam într-un editorial apărut la începutul lunii iunie ("Antreprenori cu mânecuţe") că a fi contabil nu-i totuna cu a fi antreprenor. Fiindcă una-i să construieşti un buget asumând nişte venituri la întâmplare din lista de anul trecut, şi alta e să ai un plan care să ţină cont de reducerea "business"-ului, a puterii de cumpărare, a lichidităţii, şi să iei măsuri pentru a revitaliza mediul economic.
Contabilitatea are "defectul" că nu percepe riscurile, ci doar le constată. Fapt evidenţiat de programul "Prima Casă", care degeaba le "garantează" băncilor relansarea afacerii, dacă nu ia în calcul că principalul element de risc care le-a dus la blocaj a fost tocmai creditul ipotecar.
Şi mai remarcam atunci că gândirea "cu mânecuţe" nu se rezumă la administratorii de la stat. Produsele de bază s-au scumpit în primele luni din 2009, deşi piaţa cerea reduceri de preţuri. Asta înseamnă că nişte contabili travestiţi în manageri au luat cursul de 4,3 lei/euro şi l-au transferat în preţuri, fără să ţină cont de premisele de micşorare a consumului. Un antreprenor autentic şi-ar fi dat seama că luând o asemenea decizie nu va face decât să amplifice trendul de scădere a cererii pe seama şomajului generat de reducerea propriei profitabilităţi.
A trebuit însă ca managerilor cu dispensă să le releve contabilitatea pierderile, pentru a lua decizia scăderii preţurilor. Acum ei nu-şi mai pot reangaja salariaţii-consumatori concediaţi, ci doar să se resemneze în faţa unor volume de vânzări mai mici. Aşa se explică de ce şomajul a crescut la noi într-un ritm mai accentuat decât în regiune, şi de ce încrederea în consum - care înglobează teama de şomaj - s-a depreciat masiv...
Observam aceste lucruri la jumătatea anului, spunând că schimbarea contabililor travestiţi în manageri este iminentă. Şi n-am apucat bine să zic că tăvălugul demiteri
