Patronul din Grant a reuşit ceva greu de imaginat. Să ducă Rapidul în anonimat
Parchez maşina regulamentar, încui, mă asigur că oglinzile retrovizoare sînt trase. Dau să plec, cineva mă salută dintr-un Logan staţionat vizavi. Este un bărbat încă tînăr, fără semnalmente particulare. Poate să fie foarte bine inginer, comis voiajor, profesor, mecanic auto sau contabil. Nu este sigur corporatist, ei arată altfel, ştiţi şi voi cum.
Domnul fără semnalmente deosebite mă întreabă direct: “Ce facem, domnule, cu Rapidul ăsta?” Deci este rapidist. Nu sînt surprins de întrebare, mi se întîmplă destul de des. Oamenii cred că dacă lucrezi în branşa asta a gazetăriei sportului le ştii pe toate. Pe toate pe care le scrii sau le spui la televizor, şi ceva pe deasupra. Nu întrebarea mă ia prin surprindere, ci subiectul ei. Rapidul. Astăzi şi mîine şi, probabil, şi poimîine toată lumea te întreabă de Steaua. Cîteodată, mai rar, despre Dinamo. Cu reproş, “ce aveţi, dom’le, de tot daţi în Dinamo?” Dar de Rapid?!
Asta a reuşit George Copos. Dacă asta a vrut, a reuşit. Poate şi să bage clubul în insolvenţă, vom vedea. Decăderea Rapidului, anemierea lui mediatică, înstrăinarea de suporteri, de publicul consumator de fotbal. Toate sînt legate de mesajul defetist pe care patronul din Grant îl transmite constant, cu precizia unei ursitoare a Răului. Ce facem cu Rapidul ăsta? Bună întrebare. O întrebare la care trebuie să răspundă mai ales bloggerul-om de afaceri-schior-căpitan de yacht. Numai că el nu răspunde decît cel mult prin alte întrebări retorice ori plîngîndu-şi de milă. Iar el este ostenit.
George Copos s-a săturat să lupte singur împotriva furtunii. A obosit. Lumea e rea, nerecunoscătoare. Şi, ne transmite cu glas pierit că a pierdut 40-50 de milioane. Apoi ne linişteşte, cu generozitatea specifică oamenilor bogaţi care dau o pîine angajaţilor: nu mai
