Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum fraudează românii fondurile europene: 44 de metode prin care sunt sifonaţi banii de la UE

Publicat in Adevarul, marți 15 octombrie 2013 ·

Societatea Academică Română (SAR) a realizat un studiu asupra administrării banilor europeni, concentrându-se pe fraude. Au fost identificate astfel 44 de metode mai mult sau mai puţin originale prin care românii fraudează fondurile comunitare.

Mai întâi, două definiţii importante:

FRAUDĂ = infracţiunea săvârşită în legătură cu obţinerea ori utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, încriminată de Codul penal ori de alte legi speciale.”

NEREGULĂ = orice abatere de la legalitate, regularitate şi conformitate în raport cu dispoziţiile naţionale şi/sau europene, precum şi cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziţii, ce rezultă dintr-o acţiune sau inacţiune a beneficiarului ori a autorităţii cu competenţe în gestionarea fondurilor europene, care a prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaţionali şi/sau fondurile publice naţionale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenit.

Iată cele 44 de metode de fraudare:

1. Abuz în serviciu şi instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice/persoanelor

2. Luare de mită

3. Instigare la luare de mită

4. Folosirea serviciilor de consultanţă pe parcursul implementării proiectului pentru a masca deturnarea de fonduri

5. Cheltuirea de fonduri europene în alte scopuri decât cele pentru care au fost angajate prin contractul de finanţare

6. Investiţii cu bani europeni, care apoi îşi schimbă destinaţia şi devin de utilitate personală

7. Bani daţi pentru a câştiga licitaţia

8. Oferte tehnice false

9. Traficul de influenţă şi valorificarea relaţiilor personale sau a solidarităţii de partid dintre cei ce fac şi cei ce aprobă

10. Cerere de bani pentru aprobarea unor plăţi pe bază de documente fals

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cîrstoiu: Nu am luat decizia de face un pas înapoi pentru că un medic nu abandonează niciodată

Mediafax acum 17 minute
„În ultima lună am muncit pentru un proiect matur de administrare a capitalei. Împreună cu echipa mea de zi cu zi. Am vrut să îmi pun la dispoziţia oamenilor calităţile manageriale pe care le am. Am crezut că este posibil să mă implic din exteriorul

Ciolacu: De astăzi, dansul în doi s-a terminat! De astăzi, bucureştenii chiar au ce alege / PSD o va susţine pe Gabriela Firea pentru Primăria Capitalei

Mediafax acum 2 ore
„Decizia ca PSD şi PNL să meargă cu proprii candidaţi la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluţia corectă pentru bucureştenii condamnaţi de patru ani la frig, mizerie, poluare şi trafic blocat care, în loc de soluţii, aveau de ales acum

Ciolacu, despre motivele retragerii lui Cîrstoiu: "A devenit Bin Laden în două săptămâni"

Mediafax acum o ora
După o lungă noapte, coaliţia a decis să îl retragă pe Cîrstoiu şi să meargă cu candidaturi separate la Primăria Capitalei, respectiv Gabriela Firea - PSD şi Sebastian Burduja - PNL, pentru a maximiza electoratele celor două partide. Eşecul candid

Firea intră în cursa electorală: Împreună vom lupta pentru dreptul bucureştenilor la o viaţă mai bună

Mediafax acum o ora
Gabriela Firea şi-a anunţat intrarea în cursa electorală. Împreună vom lupta pentru dreptul bucureştenilor la o viaţă mai bună, a transmis, marţi, Firea. Coaliţia PSD-PNL a decis să retragă candidatura medicului Cătălin Cîrstoiu şi propune candidaţi

Premierul Ciolacu îi cere ministrului Muncii să vorbească cu băncile şi cu Poşta Română, astfel încât toţi pensionarii să îşi primească pensiile înainte de sărbătorile pascale

News.ro acum 37 minute
Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut marţi, în şedinţa Exectivului, ministrului Muncii Simona Bucura Oprescu să vorbească cu toate băncile din România şi cu Poşta Română, astfel încât toţi pensionarii să îşi primească pensiile înainte de sărbătorile p

Avertizare de vreme rea la mijlocul săptămânii: Cod galben de ploi și vânt în 12 județe

Wall-Street.ro acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de precipitaţii însemnate cantitativ şi intensificări de vânt, valabilă până joi dimineaţa în zone din 12 judeţe, precum şi o informare de vreme rea ce vizează întreaga ţa

Ciolacu: Aprobăm azi mai multe proiecte de investiţii în infrastructura de transport şi de mediu în valoare de 260 de milioane de lei / Sprijinim IMM-urile şi HORECA să-şi instaleze panouri fotovoltaice şi staţii pentru încărcarea vehiculelor

News.ro acum 53 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, marţi, că Guvernul aprobă în şedinţă mai multe proiecte de investiţii în infrastructura de transport şi de mediu în valoare totală de 260 de milioane de lei. De asemenea, Executivul sprijină IMM-urile şi HORECA s

Cel puţin cinci imigranţi, printre care un copil, au murit încercând să traverseze Canalul Mânecii

News.ro acum 37 minute
Cel puţin cinci migranţi - trei bărbaţi, o femeie şi un copil - au murit în cursul nopţii de luni spre marţi în timpul unei tentative de traversare a Canalului Mânecii, în apropierea plajei de la Wimereux, în regiunea franceză Pas-de-Calais, au decl

Un nor de praf saharian ajunge deasupra României. Anunțul ANM

Libertatea acum 4 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă că o masă de aer încărcată cu praf saharian se va afla deasupra României marţi şi în prima partea zilei de miercuri, relatează News.ro.

UPDATE - Iohannis, întrebat de ce s-a deplasat în Coreea de Sud cu un avion de lux: Nu ştiu cum definiţi un avion de lux. Eu am venit cu o aeronavă mică / Ce le răspunde celor care critică felul în care alege să călătorească şi costurile acestor călătorii

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi, întrebat de ce s-a deplasat în Coreea de Sud cu un avion de lux în timp ce miniştrii au mers cu un avion de linie, precizând că a venit într-o deplasare externă, aşa cum au fost şi multe altele, ”în inte

Vremea

București
acum

10°
mar.

7°/11°
mie.

8°/20°
joi

10°/16°
vin.

8°/18°
Iasi
acum

13°
mar.

7°/15°
mie.

10°/21°
joi

10°/19°
vin.

8°/17°
Constanta
acum

11°
mar.

10°/12°
mie.

13°/19°
joi

11°/17°
vin.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
mar.

3°/16°
mie.

8°/16°
joi

5°/9°
vin.

3°/15°
Timisoara
acum

14°
mar.

5°/15°
mie.

7°/15°
joi

5°/13°
vin.

4°/17°