VLADIMIR TISMĂNEANU: "Chestiunea esenţială în gândirea Monicăi Lovinescu o reprezintă premisele libertăţii într-o lume a ispitelor utopic-totalitare."
În acest sens, ea nu ezită să facă o referinţă, de-a dreptul arendtiană, la Rosa Luxemburg, autoarea devastatoarei „Critici a revoluţiei ruse“: „Dacă a existat vreodată comunismul rus, atunci el a murit nu odată cu arestarea primilor comunişti, în noaptea patologic populată de umbra lui Stalin, ci în clipa când au fost arestaţi şi au avut de suferit (după ce trecuse prima furie revoluţionară) cei ce nu erau de acord cu sistemul comunist. Şi cum să nu ne revină în minte cuvintele - profetice - ale Rosei Luxemburg «libertatea înseamnă libertate pentru cei care nu sunt de acord cu părerea ta»“. Scriind despre siluirea sufletului şi suprimarea libertăţii umane în universul concentraţionar, fie el nazist sau comunist, Monica Lovinescu invoca în acest text din ianuarie 1968 cuvintele lui André Malraux: „Satana înseamnă degradarea. Lagărul nu este numai locul în care omul este pus să sufere, ci acela exact în care, prin deriziune, se organizează lichidarea sa fizică desigur, dar, mai presus de orice, lichidarea morală, desfiinţarea statutului de om“. Monica Lovinescu contează pentru că nu a ostenit să susţină necesitatea condamnării simultane a crimelor fasciste şi comuniste. Ea constata însă, cu melancolică întristare, opacitatea morală a unor intelectuali de stânga întotdeauna gata să absolve, explicit sau implicit, ororile din propria familie ideologică: „Că torturile politice sovietice nu erau întru nimic mai prejos de cele ale Gestapoului, se ştie; că deriziunea în lagărele sovietice atingea aceleaşi dimensiuni ca în cele naziste, se admite mai greu“.
În aprilie 1968, Primăvara de la Praga permite abolirea cenzurii şi depăşirea a ceea ce gânditoarea română numea „paranteza teroarei“. În alte state