Sylvia

-De ce ai insistat atât de mult să ieşim?

Pavel nu insistase deloc, doar îşi fixase în cap ca o dată la două zile s-o invite la cafea. Fusese refuzat de cinci ori, dar a şasea oară acceptase. Măcar atâta lucru pricepea şi el la femei. Ştia că insistenţa dă roade. Orice femeie poate fi cucerită prin consecvenţă. Ele traduc consecvenţa prin tărie a sentimentelor, de-aia cei mai mari cuceritori sunt, de fapt, fixiştii. Bărbaţii care cred în rutina vieţii, care sunt organizaţi şi nu obosesc să facă acelaş lucru zi de zi. Ca o regulă, Pavel putea spune că cele mai frumoase femei sfârşesc în braţele bărbaţilor cu minţi de funcţionari.

-Pentru că-mi plac ochii tăi, a zis Pavel. Era primul compliment pe care i-l făcea. Dar chiar îi plăceau ochii ei de un verde spălăcit, mari şi umezi.

-Te dai la mine? a întrebat fata cu un aer fals jignit.

Se aflau într-o cafenea micuţă, aproape de studio, dar pe o stradă retrasă din calea diviziilor de turişti care luau cu asalt Notre-Dame. Avuseseră o şedinţă foto la studio, un pictorial comandat de o revistă specializată în sâni. Avea mintea plină de ţâţe, încerca să-şi spele creierul, aşa că o privea pe Sylvia în ochi. Numai şi numai în ochi.

-Nu ştiu, a zis Pavel.

-Ar fi o prostie, pentru că nu vreau să ies cu tipi de la serviciu. Şi oricum mi-ar fi imposibil să te sărut sau să fac dragoste cu tine, a zis ea dintr-o suflare.

-De ce?

-Păi, ai uitat unde lucrăm?

-Şi ce legătura are asta cu sărutul?

-Are… N-aş putea să te văd şi altfel decât cum te văd la serviciu.

-Cum mă vezi la serviciu? a întrebat Pavel, derutat de restricţiile Sylviei.

-Ca pe un fotograf de scene porno, a zis ea repede.

-Ca să înţeleg mai bine, nu mă vei săruta până când nu-mi voi da demisia?

-Ca să înţelegi mai bine, nu te voi săruta până când nu voi ştii cine eşti.

Rela