Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Localnicii unei comune primesc reţete de la un medic pe care nu l-au văzut niciodată

Publicat in Adevarul, joi 21 noiembrie 2013 ·

Localnicii unei comune buzoiene se plâng că de aproape doi ani, de când le-a plecat medicul de familie, sunt pe lista unei doctoriţe pe care nici măcar nu au văzut-o. Deşi nu au fost consultaţi vreodată de acest medic, oamenii spun că totuşi au luat reţete semnate de ea. Sătenii au cerut autorităţilor locale să le aducă un medic cară să–i şi îngrijească.

Oamenii din Pănătău sunt supăraţi că de mai bine de doi ani au fost preluaţi de o doctoriţă care nu i-a consultat niciodată, pentru că nu a venit la cabinet. Mai mult decât atât, localnicii susţin că au primit reţete de la asistentă însă fără să fie întrebaţi de bolile de care suferă.

În aceste condiţii, oamenii spun că de fiecare dată când se simt rău nu le rămâne decât să cheme ambulanţa. „Trebuia să vină de două ori pe săptămână dar probabil că a avut programul foarte încărcat şi nu a mai avut posibilitatea asta. De multe ori nu a venit nici măcar o dată pe săptămână”, a declarat Nicolae Stoica, primarul din Pănătău.

La cabinetul medicului de familie nu este afişat un program şi nici un număr de telefon al doctorului. În cele două încăperi ale dispensarului nu există decât două paturi, o masă şi un dulap gol.

Cât priveşte aparatura medicală, acesta lipseşte cu desăvârşire. Lucrurile se complică însă pentru că reprezentanţii Casei de Asigurări de Sănătate Buzău spun că doctoriţa despre care vorbesc localnicii nu mai are contract cu instituţia din luna martie.

„A avut contract cu punctul de lucru pe Pănătău încheiat cu Casa de Asigurări de Sănătate Buzău, a renunţat la acest punct de lucru dar pacienţii din comuna Pănătău au rămas înscrişi pe lista acestui medic de familie, fără niciun fel de obligaţie. Asta pentru că odată ce nu mai există contract pe acea localitate, Casa de Asigurări de Sănătate nu are vreo pârghie de a constrânge medicul de

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciucă: Candidatura lui Sebastian Burduja la Primăria Capitalei dă speranțe electoratului care nu s-au hotărât până acum

HotNews acum 33 minute
Liderul PNL, Nicolae Ciucă, a spus, marți, într-o primă reacție după decizia Coaliției de a-l retrage pe dr. Cătălin Cîrstoiu și a merge cu candidați separați că desemnarea lui Sebastian Burduja în cursa pentru Primăra Capitalei „dă speranțe elector

UPDATE - Iohannis, întrebat de ce s-a deplasat în Coreea de Sud cu un avion de lux: Nu ştiu cum definiţi un avion de lux. Eu am venit cu o aeronavă mică / Ce le răspunde celor care critică felul în care alege să călătorească şi costurile acestor călătorii

News.ro acum 55 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi, întrebat de ce s-a deplasat în Coreea de Sud cu un avion de lux în timp ce miniştrii au mers cu un avion de linie, precizând că a venit într-o deplasare externă, aşa cum au fost şi multe altele, ”în inte

Avertizare de vreme rea la mijlocul săptămânii: Cod galben de ploi și vânt în 12 județe

Wall-Street.ro acum 52 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de precipitaţii însemnate cantitativ şi intensificări de vânt, valabilă până joi dimineaţa în zone din 12 judeţe, precum şi o informare de vreme rea ce vizează întreaga ţa

Angel Tîlvăr a semnat la Seul, împreună cu omologul coreean, Acordul între Guvernul României şi Guvernul Republicii Coreea privind cooperarea în domeniul apărării, primul document de acest fel încheiat între cele două ţări

News.ro acum o ora
Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, anunţă marţi că a semnat la Seul, împreună cu omologul coreean, Acordul între Guvernul României şi Guvernul Republicii Coreea privind cooperarea în domeniul apărării, primul document de acest fel încheiat între cele

DOLIU în lumea sportului! Florin Oprea, portarul alături de care Universitatea Craiova a cucerit primul titlu de campioană, a murit

Gandul acum o ora
Doliu în lumea sportului! Florin Oprea, portarul alături de care Universitatea Craiova a cucerit primul titlu de campioană, a murit! Florin Oprea a fost titular la Universitatea Craiova în sezonul 1973-1974, sezon în care craiovenii au cucerit prim

Un nor de praf saharian ajunge deasupra României. Anunțul ANM

Libertatea acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă că o masă de aer încărcată cu praf saharian se va afla deasupra României marţi şi în prima partea zilei de miercuri, relatează News.ro.

Un tânăr de 21 de ani a fost găsit decedat pe o stradă din Hunedoara. Poliția a deschis dosar penal de moarte suspectă

Ziare.com acum 46 minute
IPJ Hunedoara a anunțat că un apel la numărul de urgenţe 112 a anunţat că pe o stradă din Orăştie, judeţul Hunedoara, a fost găsit trupul neînsufleţit al unui tânăr. Poliţiştii au deschis o anchetă pentru a stabili care sunt cauzele ce au dus la dec

10 morţi, după ce două elicoptere ale marinei din Malaezia s-au ciocnit în zbor - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Două elicoptere ale marinei malaeziene s-au ciocnit, marţi, în aer în timpul unei repetiţii pentru o paradă navală, toţi cei 10 membri ai echipajelor aflate la bord pierzându-şi viaţa, relatează Reuters. Incidentul a avut loc la baza navală Lumut di

Sfântul Gheorghe, ocrotitorul Armatei Române, tradiţii şi superstiţii. Ce nu e recomandat să faci pe 23 aprilie

Mediafax acum 3 ore
Există numeroase oraşe în România care poartă numele Sfântului Gheorghe şi chiar unul dintre cele trei braţe ale Dunării este denumit astfel. Sfântul Gheorghe este de asemenea ocrotitorul Armatei Române. Sfântul Gheorghe este unul dintre cei mai înd

Klaus Iohannis: Nu m-am gândit la recrutare obligatorie şi nu voi avansa aşa ceva / Trebuie să existe mai multă informaţie şi mai multă atractivitate pentru cariera militară, evident şi o soldă pe măsura implicării, dar şi publicitate pozitivă

News.ro acum 55 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, în Coreea de Sud, despre nevoia de modernizare a armatei, că nu s-a gândit la recrutare obligatorie şi nu va avansa aşa ceva. El a precizat că trebuie să existe mai multă informaţie şi mai multă atracti

Vremea

București
acum

10°
mar.

7°/11°
mie.

8°/20°
joi

10°/16°
vin.

8°/18°
Iasi
acum

12°
mar.

7°/16°
mie.

10°/21°
joi

10°/19°
vin.

8°/17°
Constanta
acum

12°
mar.

10°/12°
mie.

13°/19°
joi

11°/17°
vin.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

13°
mar.

3°/16°
mie.

8°/16°
joi

5°/9°
vin.

3°/15°
Timisoara
acum

13°
mar.

5°/15°
mie.

7°/15°
joi

5°/13°
vin.

4°/17°