Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Atac furibund al fostei şefe a IŞJ Olt, Mariana Gheorghe, proaspăt demisă: „Dl. Ciugulea mi-a cerut imperativ să demit directorii şcolilor din Balş”

Publicat in Adevarul, vineri 25 mai 2012 ·

Proaspăt demisă de la conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Olt, pedelista Mariana Gheorghe a lansat, azi, un atac virulent, într-o conferinţă de presă, la adresa preşedintelui PNL Olt, Ioan Ciugulea, şi nu numai. Aceasta a declarat că demiterea s-a a avut loc a avut pe fondul unor presiuni enorme, cu încălcarea flagrantă a legii. În replică, şeful liberalilor olteni a respins atacul verbal al fostei ocupante a fotoliului de inspector-şef al IŞJ Olt în ultimii trei ani.

Mariana Gheorghe a organizat conferinţa chiar la sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean, instituţie pe care a condus-o oficial în ultimii trei ani până ieri. Acest lucru s-a întâmplat deoarece înlocuitorul acesteia, consilierul judeţean liberal Nicolae Drăghici, a fost de acord să nu îi pună beţe în roate la finalul carierei de şefă.

Fosta diriguitoare a învăţământului oltean s-a lansat încă de la început într-un dur atac verbal la adresa celor care au demis-o, în special a preşedintelui PNL Olt, Ioan Ciugulea, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Olt, pe care i-a acuzat de încălcarea legilor. „Eu obişnuiesc să duc la bun sfârşit un lucru atunci când îl încep şi, de aceea, consideram să plec de la conducerea instituţiei după finalizarea examenelor pe care le-am început. Din păcate, oamenii nu au mai avut răbdare şi, de aceea, eu trebuia să dispar. Fiind supusă zi de zi unor presiuni enorme care s-au accentuat în ultima săptămână, după o întâlnire cu dl. Ciugulea (preşedinte PNL Olt, n.a.), care m-a chemat la sediul Consiliului Judeţean şi mi-a cerut în mod imperativ ca să demit toţi directorii şcolilor de pe raza oraşului Balş, sens în care mi-a înmânat o listă ca să o pun în aplicare până a doua zi. Pe acea listă erau nume de directori. Am refuzat să fac acest lucru. (...) Înlăturarea mea a avut loc într-un mod josnic. S-au făcut presiuni în fiecare zi, atât dl. Ciugulea, dar ş

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu, către românii din Qatar: Sunt ferm convins că în Qatar câştigaţi mult mai bine financiar decât aţi fi câştigat în România, în acest moment / Este evident că mi-aş dori să reveniţi în România - VIDEO

News.ro acum 54 minute
Premierul Marcel Ciolacu a avut, marţi, o întâlnire cu românii stabiliţi în Qatar, cărora le-a transmis că este convins că în această ţară câştigă mult mai bine din punct de vedere financiar, decât ar câştiga în România, dar le-a transmis şi că îşi

Un primar din România a fost găsit spânzurat într-o anexă a locuinţei sale

Ziua Constanta acum 48 minute
Primarul comunei Vinţu de Jos, Petru Ioan Barbu, a fost găsit spânzurat, marţi, într-o anexă a locuinţei sale. "La data de 16 aprilie 2024, în jurul orei 17,30, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba a fost sesizat, prin 112, cu privire la faptul că

Gorghiu a trimis cereri de urmărire penală pentru Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu

Wall-Street.ro acum 2 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, i-a trimis procurorului general Alex Florenţa cererile de urmărire penală a lui Petre Roman şi Gelu-Voican Voiculescu, în dosarul Mineriadei din iunie 1990, relatează Agerpres. Potrivit unui comunicat al MJ transm

Drone observate de militarii de la baza aeriană Kogălniceanu în apropierea aeroportului / A fost sesizat Parchetul Militar

HotNews acum 3 ore
Drone au fost observate de militarii Bazei Aeriene 57 Mihail Kogălniceanu, în cursul nopţii de luni, în apropierea aeroportului Mihail Kogălniceanu, au declarat pentru agenția News.ro reprezentanţii MApN, care au precizat că acestea erau probabil de

Putin a numit un nou ambasador rus în România. Vladimir Lipaev a fost expulzat anul trecut din Estonia

News.ro acum 3 ore
Preşedintele Vladimir Putin l-a numit pe Vladimir Lipaev în funcţia de ambasador al Federaţiei Ruse în România, decretul şefului statului fiind publicat marţi pe portalul oficial de informaţii juridice alături de cel prin care îl eliberează pe fostu

Preşedintele Klaus Iohannis a discutat, telefonic, cu secretarul general al NATO Jens Stoltenberg despre situaţia de securitate din Ucraina şi din Marea Neagră

News.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că a avut, marţi, o discuţie telefonică substanţială cu secretarul general al NATO Jens Stoltenberg despre situaţia de securitate din Ucraina şi din Marea Neagră. „România a sprijinit puternic Ucraina încă din p

Slovacia refuză să implementeze noul sistem pentru migraţie al Uniunii Europene. „Asta nu e solidaritate, e dictat”

HotNews acum 26 minute
Premierul slovac Robert Fico a anunțat marţi că refuză să implementeze în ţara sa noul sistem pentru migraţie al Uniunii Europene, informează agențiile Reuters și Agerpres. Robert Fico Foto: Tomas Tkacik / Zuma Press / Profimedia „Spunem fără echivo

Războiul din Ucraina: Cel puţin 37.000 de persoane sunt date dispărute, potrivit Kievului

News.ro acum 39 minute
Ucraina a anunţat marţi că a identificat aproape 37.000 de civili şi soldaţi dispăruţi de la începutul invaziei ruseşti, un bilanţ care rămâne incomplet, în special din cauza faptului că aproape 20% din teritoriul ţării este sub ocupaţie rusă, relat

„Pe parcursul judecății a avut o atitudine sinceră” - motivarea condamnării Monicăi Macovei la 6 luni de închisoare cu suspendare

HotNews acum 2 ore
​O pedeapsă orientată spre minimum prevăzut de lege „este suficientă şi de natură a o reeduca pe inculpată”, motivează Judecătoria Mangalia decizia de a o condamna pe Monica Macovei la şase luni de închisoare cu suspendare în urma accidentului rutie

Atenționare de călătorie pentru Grecia. Transportul public, afectat de grevă. Se anunță perturbări majore

Ziare.com acum 3 ore
Atenţionare de călătorie pentru Grecia emisă de Ministerul Afacerilor Externe (MAE), care anunță că miercuri, 16 aprilie, vor avea loc greve în sectorul transportului public. Conform avertizării MAE, sunt aşteptate perturbări majore, fiind modificat

Vremea

București
acum

24°
mar.

17°/30°
mie.

13°/26°
joi

8°/13°
vin.

5°/17°
Iasi
acum

24°
mar.

14°/29°
mie.

8°/18°
joi

5°/8°
vin.

5°/13°
Constanta
acum

19°
mar.

15°/24°
mie.

16°/21°
joi

9°/16°
vin.

7°/12°
Cluj-Napoca
acum

11°
mar.

10°/25°
mie.

5°/9°
joi

4°/6°
vin.

1°/10°
Timisoara
acum

mar.

8°/27°
mie.

6°/12°
joi

4°/10°
vin.

4°/13°