Durerea în gât, dificultăţile la înghiţire şi vocea răguşită pot fi manifestări ale unei banale laringite, dar dacă problemele persistă, de vină pot fi nodulii pe coardele vocale.
Un nodul pe coardele vocale este o mică excrescenţă care apare, de cele mai multe ori, din cauza suprasolicitării vocii sau a folosirii incorect, când ţipăm sau când vorbim prea tare. Nodulii se situează de obicei la legătura dintre prima şi a doua parte a coardelor, de abele părţi, împiedicând astfel emiterea sunetelor.
„Profesorii, cântăreţii, actorii, copiii care ţipă mult şi foarte tare sunt principalele categorii de persoane predispuse la noduli pe coardele vocale“, spune medicul specialist ORL Cezara Danciu, de la Spitalul Colţea, din Bucureşti. Dar cu această problemă se confruntă şi o proporţie destul de ridicată din persoanele care nu se încadrează în aceste categorii.
În multe cazuri, persoanele care suferă de noduli sunt adolescenţii, când li se schimbă vocea, şi femeile de vârstă mijlocie.
Expunerea prelungită la fumul de ţigară, o explicaţie
Nodulii apar în urma şocurilor multiple la care sunt supuse coardele vocale, de exemplu strigătele, ţipetele frecvente, tusea puternică, gestul repetat de „dregere“ a glasului. De asemenea, nodulii se pot forma în urma unor afecţiuni, cum sunt infecţiile repetate ale căilor respiratorii (rinită, sinuzită, laringită), bronşita, astmul, alergiile.
Şi expunerea prelungită la fumul de ţigară (fumat activ sau pasiv) este un factor de risc pentru dezvoltarea nodulilor. Tot un tip de noduli apar şi în urma intubării sau la persoanele care suferă de reflux gastroesofagian, dar aceştia poartă numele de granuloame.
Când se recomandă chirurgia
În unele cazuri, nodulii dispar de la sine, fără măcar să ştii că i-ai avut. Însă dacă răguşeala (disfonia), vocea „spartă“, senzaţia de dificultate în a emite sun