Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tudor Giurgiu: „Editurile ar putea anunţa producătorii de filme când au un subiect bun”

Publicat in Adevarul, joi 3 iunie 2010 ·

Directorul Festivalului Internaţional de Film Transilvania, Tudor Giurgiu, a declarat în cadrul unei întâlniri dintre scriitori şi reprezentanţi ai cinematografiei că editurile din ţara noastră ar putea fi de mare ajutor producătorilor de film.

Acesta susţine că atunci când acestea primesc spre editare un subiect „fierbinte”, ar putea notifica producătorii de film din România privind subiectul abordat. „Editurile ar putea anunţa producătorii de filme când au un subiect bun”, a spus Giurgiu. Ideea a fost foarte bine primită de cei prezenţi la prima întâlnire dintre scriitorii români afirmaţi ai noului val şi reprezentanţii cinematografiei române (regizori, producatori, critici), care au participat azi la întâlnirea „Filmul şi literatura”, care a avut loc la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca.

Printre scriitorii români invitaţi au fost prezenţi Ana Maria Sandu, Cecilia Ştefănescu, Matei Florian, Radu Pavel Gheo, Dora Pavel şi Cezar Paul Bădescu, jurnalist „Adevărul”.

Invitaţii au mai dezbătut şi teme precum scăderea ecranizărilor, cât de interesantă e literatura română pentru regizori şi producători în comparaţie cu situaţia de dinainte de 1989 sau ce subiecte caută producătorii şi regizorii.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CSM discută astăzi propunerea de suspendare a judecătoarei din dosarul accidentului de la 2 Mai

Ziare.com acum 2 ore
Secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii discută, miercuri, propunerea Inspecţiei Judiciare de suspendare din funcţie, până la finalizarea procedurilor disciplinare, a Ioanei Ancuţa Popoviciu, judecăto

Urme ale virusului gripei aviare H5N1 au fost găsite în lapte pasteurizat, în Statele Unite ale Americii

News.ro acum 56 minute
Urme ale virusului H5N1 au fost detectate în SUA în lapte de vacă pasteurizat, au anunţat marţi autorităţile americane, adăugând că este puţin probabil, totuşi, să existe un risc pentru sănătatea umană, relatează AFP. În urma unei vaste verificări n

Sondaj INSCOP. PSD și PNL, pe primele locuri în intenția de vot pentru consiliile locale

Adevarul acum 24 minute
PSD se află pe primul loc în intenţiile de vot la alegerile pentru consiliile locale, preferat de 28.4% dintre români, cu circa două puncte procentuale mai puțin față de luna trecută, urmat de PNL care ar fi votat de 26,7%, înregistrând o ușoară cre

Ginecolog prins luând mită 900 de lei pentru o cezariană

Mediafax acum 58 minute
DGA Giurgiu a prins, marţi, în flagrant un medic ginecolog din Spitalul Judeţean Giurgiu. Ginecologul a pretins şi primit 900 de lei de la aparţinătorul unei paciente, din care 700 lei pentru sine şi 200 lei pentru alte persoane de la secţia de gine

Cutremur în România! Iată magnitudinea seismului

Ziua Constanta acum 42 minute
În ziua de 24 Aprilie 2024, la ora 03:00:04 (ora locală a României), s-a produs în zona seismica Vrancea, Vrancea un cutremur slab cu magnitudinea ml 3.3, la adâncimea de 73.4 km. Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 28km V de Foc

Un avion de mărfuri cu două persoane la bord s-a prăbuşit în Alaska: „Nu au fost găsiţi supravieţuitori”

G4Media acum 3 ore
Un avion de mărfuri s-a prăbuşit marţi în Alaska, cu două persoane la bord, care probabil au murit, au anunţat autorităţile americane, transmite AFP, citată de Agerpres. Accidentul a avut loc în jurul orei 10 dimineaţa în apropierea aeroportului din

Motivul pentru care o profesoară condamnată pentru relații sexuale cu un copil de 10 ani cere anularea sentinței

Ziare.com acum 27 minute
O femeie din Australia condamnată pentru relații sexuale cu un copil de 10 ani contestă sentința și spune că ar trebui anulată. Ea e de părere că femeile nu ar trebui considerate vinovate din punct de vedere legal pentru acest delict la momentul efe

Vizita rară a unei delegaţii nord-coreene în Iran trezeşte îngrijorări

Adevarul acum 11 minute
După ce Coreea de Nord şi-a întărit legăturile militare cu Moscova în ultimele luni, o delegaţie oficială, condusă de un responsabil economic, a plecat luni spre Iran, într-o vizită rară, a anunţat miercuri agenţia de stat KCNA.

Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

G4Media acum o ora
Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în fața comunității, angajamentul de a crea valoare pentru toți, de a fi o o

Zelenski: Sunt recunoscător Senatului Statelor Unite pentru că a aprobat un ajutor vital pentru Ucraina / Acest vot consolidează rolul Americii de far al democraţiei şi de lider al lumii libere

News.ro acum 2 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a mulţumit senatorulir din Statele Unite ale Americii pentru ajutorul aprobat, dar şi americanilor care continuă să susţină Ucraina. ”Acest vot consolidează rolul Americii de far al democraţiei şi de lider a

Vremea

București
acum

12°
mie.

9°/21°
joi

9°/23°
vin.

9°/19°
sâm.

9°/18°
Iasi
acum

11°
mie.

10°/21°
joi

10°/23°
vin.

9°/14°
sâm.

6°/18°
Constanta
acum

14°
mie.

13°/19°
joi

13°/16°
vin.

9°/17°
sâm.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

8°/16°
joi

4°/10°
vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
Timisoara
acum

11°
mie.

8°/15°
joi

5°/11°
vin.

5°/17°
sâm.

6°/20°