Înţeleg impetuozitatea domnului Ponta de a curăţa ţara de rămăşiţele regimului Băsescu.
Îl suspectez de mai mult timp pe premierul Ponta că, deşi jurist de formaţie, înţelege cu prea mare aproximaţie legea. Câtă vreme era în Opoziţie şi perora doar pe la televizor, era de înţeles. Profita de lipsa de cunoştinţe sau de amabilitatea moderatorilor şi putea spune oricâte trăsnăi îi treceau prin cap, consecinţele erau neglijabile. De aproape două luni însă, el exercită o însemnată porţie din puterea de stat, iar acest statut ar trebui să-l facă mult mai atent la maniera în care înţelege legea.
Am tresărit un pic atunci când premierul a anunţat că vrea să taie salariile nesimţite ale bugetarilor. Am aflat apoi că era vorba de angajaţii din companiile de stat. Nu trebuie să faci Dreptul ca să afli că aceşti oameni nu sunt bugetari, ei sunt plătiţi din fonduri publice, dar nu sunt bugetari. Aş fi zis că o fi o eroare de exprimare dacă n-aş fi auzit-o repetată de cel puţin trei ori.
Apoi am văzut o bizarerie legislativă: ordonanţa de urgenţă prin care Consiliul de Administraţie al TVR e obligat ca în şase luni să restructureze instituţia şi să o scape de datorii. O ordonanţă de urgenţă este egală, din punct de vedere legislativ, cu o lege. Să impui prin lege aşa ceva? Încă nu desluşesc dedesubturile juridice ale acestui demers, dar asta poate pentru că eu nu sunt absolvent de Drept. Mai încerc.
Ieri l-am auzit pe premier punând la îndoială hotărârea Curţii Constituţionale care a decis cine are dreptul să meargă la Consiliul European. Unei decizii „definitive şi general obligatorii" a Curţii Constituţionale, care l-a indicat pe Băsescu titularul fotoliului de la Bruxelles, i-a contrapus declaraţia politică a Parlamentului, lipsită de orice consecinţă juridică, care îl indica pe el. Dar care Parlament?
Actualul Parlament e cu nimic mai legitim
