Scriitorul Horia-Roman Patapievici, arestat la 21 decembrie 1989, face o analiză lucidă a dramei trăite de România sub regimul Iliescu. La 21 decembrie 1989, Horia-Roman Patapievici a fost arestat ca urmare a participării la protestul anticeauşist şi închis la Penitenciarul Jilava. A fost eliberat o zi mai târziu, la scurt timp după fuga dictatorilor.
În prezent, Horia-Roman Patapievici are 53 de ani şi este preşedintele Institutului Cultural Român. Este autorul unor volume precum: „Politice", „Zbor în bătaia săgeţii" sau „Cerul văzut prin lentilă".
Mai citiţi şi:
VIDEO Secretele Mineriadei / Cristi Paţurcă, trubadurul „golanilor“: „Ne-au lăsat 53 de zile, după care ne-au ucis“
Secretele Mineriadei / Sergiu Andon: „Brucan avea influenţă directă în ziar“
Reportaj: Drumul deznădejdii pleacă din minele Văii Jiului spre Capitală
Secretele Mineriadei / Cristi Paţurcă:„Cozma, de ce ne-ai bătut, mă?“
La 20 de ani de la Mineriada din 13-15 iunie 1990, el vorbeşte pentru „Adevărul" despre ruptura din sânul societăţii româneşti după Revoluţie. O scindare tragică între cei care îl considerau pe Iliescu salvatorul României şi cei care îl vedeau ca pe un continuator al regimului comunist.
„Adevărul": Ce a însemnat pentru România preluarea puterii de către Ion Iliescu?
Horia-Roman Patapievici: După fuga lui Ceauşescu ne-am trezit cu acea autoproclamată putere, cum spuneau ei, „emanată" din Revoluţie. Ea a provocat o ruptură în sânul societăţii, între cei care vedeau în Ion Iliescu un continuator al regimului comunist şi cei care vedeau în el salvatorul. O parte a societăţii era în căutarea unui model politic de stat bazat pe ordinea proprietăţii private şi pe ideea „puterii decente", luând ca model Occidentul. Cealaltă voia să păstreze statul comunist şi economia planificată, dar într-o formă mai blândă: un fel d