Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CCR nu poate lua decât o decizie: invalidarea referendumului. Ședința, amânată pentru mâine

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 1 august 2012 · ·

Biroul Electoral Central a anunţat la ora 10,30, rezultatele finale ale referendumului naţional pentru demiterea preşedintelui României. Astfel, 46,24% dintre români au votat la referendumul de duminică, mai exact 8.459.053 cetăţeni. Pragul de prezenţă necesar pentru validarea referendumului de 50% plus unu nu a fost atins. CCR s-a întrunit astăzi, de la ora 14.00, pentru a lua o decizie cu privire la referendumul de duminică însă decizia o vom afla abia mâine, ședința fiind amânată. Sursa: FOTO: EVZ

UPDATE 20.50. Preşedintele CC, Augustin Zegrean, a declarat, referindu-se la faptul că au fost cerute informaţii de la MAI şi INS înainte de a se pronunţa cu privire la rezultatul referendumului, că judecătorii CC trebuie să aibă documente oficiale, trimise către ei de instituţii. "Noi suntem judecători, noi trebuie să avem documente trimise către noi", a spus Zegrean, explicând că pe baza acestor documente se iau decizii şi se răspunde la sesizări. Potrivit acestuia, sesizările către Curte fac referire la faptul că numărul cetăţenilor înscrişi pe listele de vot este mai mare decât cifrele de la INS."Am cerut să ne spună care e cifra pe care o deţin", a spus Zegrean.

UPDATE 19.40. Curtea Constituţională a României a amânat dezbaterile pe marginea referendumului până mâine dimineață, judecătorii CCR solicitând informaţii în plus de la de la Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Institutul Naţional de Statistică.

Potrivit unui comunicat al CCR, până la momentul încheierii şedinţei de miercuri, MAI nu a răspuns solicitării Curţii.

CCR va continua mâine, începând cu ora 9,00, dezbaterile referitoare la cele trei contestaţii primite şi confirmarea rezultatelor referendumului.

Curtea precizează că au fost înregistrate 43 de dosare de la Biroul Electoral Central în legătură cu referendumul privind demiterea preşedintelui României desfăşurat pe 29 i

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu, decizie privind programul supermarketurilor: Nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend. Nu mai suntem în pandemie

HotNews acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat joi decizia legată de propunerea venită de la comercianții mici și mijlocii de a închide supermarketurile în weekend, așa cum e și în alte țări din Europa. „Din toate semnalele primite din rândul societății, rezult

Guvernul ia noi măsuri privind sistemul electronic RO e-Factura. Ciolacu: Prelungim cu două luni, până la 31 mai, perioada în care firmele nu primesc amendă fiindcă nu pot introduce facturile în sistem

News.ro acum 2 ore
Guvernul ia joi noi măsuri privind sistemul electronic RO e-Factura, premierul Marcel Ciolacu anunţând că va fi prelungită cu două luni, până la 31 mai, perioada în care firmele nu primesc amendă fiindcă nu pot introduce facturile în sistem. ”Adoptă

Horia Constantinescu revine: Nu am demisionat

Mediafax acum 2 ore
„Nu am demisionat! După discuţiile de la nivelul guvernului voi comunica exact data şi parcursul. Sunt proiecte importante în plină desfăşurare şi trebuie să nu le pun în pericol”, transmite Horia Constantinescu. Joi dimineaţă el a scris pe Facebook

O porţiune din tavanul unui supermarket din Bucureşti s-a prăbuşit peste o femeie / Victima, dusă la spital

HotNews acum 2 ore
O porţiune din tavanul unui supermarket din Bucureşti s-a prăbuşit, joi, peste o femeie de 70 de ani. Victima a fost transportată la spital cu răni minore, iar alte zece persoane au ieşit din incintă. Magazinul a fost închis. Masina de ambulantaFoto

Trafic blocat pe Autostrada Soarelui. Un bărbat amenință că SE ARUNCĂ de pe un pod. Imagini de la locul incidentului

Gandul acum o ora
Traficul rutier este blocat, joi, pe Autostrada Soarelui, sensul Constanța-București, în județul Călărași, după ce un bărbat amenință că se aruncă de pe un pod. Un bărbat amenință că se aruncă în gol de pe un pod, chiar pe drumul ce leagă capitala d

Guvernul a adoptat ordonanța prin care se elimină taxa pe soare pentru prosumatori

Ziua Constanta acum 21 minute
Guvernul a adoptat ordonanța pentru modificarea și completarea OUG 27/2022 prin care elimină taxa pe soare pentru prosumatori și actualizează schema de sprijin pentru toți consumatorii de energie electrică și gaze naturale, care va duce la scăderea

Toți membrii PMP Sector 5 și-au dat demisia și s-au înscris în filiala PUSL condusă de Vlad Popescu Piedone

Gandul acum 52 minute
Președintele Partidului Mișcarea Populară Sector 5, Mihaela Gorneanu și-a depus joi demisia din partid și a semnat adeziunea la Partidul Umanist Social Liberal Sector 5, filială condusă de Vlad Popescu Piedone. Totodată, toți ceilalți membri din PMP

Tarifele poliţelor de asigurare obligatorie rămân plafonate până la 30 iunie

News.ro acum o ora
Tarifele poliţelor de asigurare obligatorie rămân plafonate până la 30 iunie, după ce Guvernul a aprobat, joi, un act normativ în acest sens. Potrivit Ministerului Finanţelor, Executivul a aprobat actul normativ promovat de minister şi elaborat de A

Cod galben de vânt, joi dimineaţa, în şase judeţe din ţară

Mediafax acum 5 ore
Potrivit ANM, una dintre avertizări, în vigoare până la ora 10.00, vizează localităţile Cisnădie, Avrig, Tălmaciu, Şelimbăr, Racoviţa, Turnu Roşu, Sadu, Boiţa din judeţul Sibiu. O altă avertizare, în vigoare până la ora 9.00, vizează localităţile Tâ

Nicuşor Dan anunţă că şefa Administraţiei Spitalelor Bucureşti, Oana Sivache, va fi înlocuită azi din funcţie, după ce a fost inculpată de DNA

G4Media acum 2 ore
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a anunțat, joi, că şefa Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti, Gabriela Oana Sivache, va fi înlocuită azi din funcţie, pentru că parchetul îi interzice să ocupe funcţia de director pentru 60 de

Vremea

București
acum

20°
joi

7°/20°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/25°
Iasi
acum

18°
joi

7°/18°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/23°
Constanta
acum

20°
joi

8°/20°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/14°
dum.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

8°/14°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
Timisoara
acum

18°
joi

10°/18°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/24°

Editoriale