Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Râmnicu Vâlcea: Medicii de la Urgenţe au procedat corect în cazul mămicii care a născut în toaleta spitalului

Publicat in Adevarul, sâmbătă 9 aprilie 2011 ·

Directorul DSP Vâlcea a afirmat că „urgentiştii" au respectat Ordinul privind organizarea şi funcţionarea UPU.

În cazul poştăriţei care a născut luni (4 aprilie) în toaleta spitalului Judeţean de Urgenţe din Râmnicu Vâlcea, un bebeluş de 5,5 kg., potrivit Agerpres, care citează directorul DSP Vâlcea, medicii de la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) din cadrul spitalului au respectat ordinul Ministerului Sănătăţii privind organizarea şi funcţionarea UPU. „Cu privire la modul cum şi-au făcut meseria se poate pronunţa doar Colegiul Medicilor", a mai spus directorul DSP Vâlcea, dr. Maria Murăruş. Adrian Buşu, juristul Colegiului Medicilor Vâlcea a declarat că nu există nicio adresă sau sesizare din partea pacientei: „Noi nu putem interveni pentru că nu există o sesizare sau o plângere în acest sens". Nevinovăţia medicilor de la UPU este susţinută şi de managerul Spitalului Judeţean Vâlcea, Georgeta Sălişte, care a spus că medicii nu ştiau că pacienta este gravid. Externată din Maternitatea vineri, pacienta Mihalea Pal ne-a spus că nu vrea să stea de vorbă cu presa şi nici să fie fotografiată, pentru că i-au fost încălcate drepturile la intimitate, fiind fotografiată şi filmată pe ascuns împotriva voinţei ei: „Dacă va fi nevoie, stau aici în Maternitate şi o lună de zile până nu mai văd picior de ziarişti prin preajmă", a spus mămica.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu, către românii din Qatar: Sunt ferm convins că în Qatar câştigaţi mult mai bine financiar decât aţi fi câştigat în România, în acest moment / Este evident că mi-aş dori să reveniţi în România - VIDEO

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a avut, marţi, o întâlnire cu românii stabiliţi în Qatar, cărora le-a transmis că este convins că în această ţară câştigă mult mai bine din punct de vedere financiar, decât ar câştiga în România, dar le-a transmis şi că îşi

Ministerul Muncii: Legea care reformează sistemul de asistenţă socială a fost promulgată

Mediafax acum 36 minute
Potrivit unui comunicat al Ministerului Muncii, noua lege a presupus modificarea a şase acte normative. Aceasta va intra în vigoare odată cu publicarea în Monitorul Oficial. „Legea a fost gândită să îmbunătăţească protecţia beneficiarilor atât în pr

Un primar din România a fost găsit spânzurat într-o anexă a locuinţei sale

Ziua Constanta acum o ora
Primarul comunei Vinţu de Jos, Petru Ioan Barbu, a fost găsit spânzurat, marţi, într-o anexă a locuinţei sale. "La data de 16 aprilie 2024, în jurul orei 17,30, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba a fost sesizat, prin 112, cu privire la faptul că

Gorghiu a trimis cereri de urmărire penală pentru Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu

Wall-Street.ro acum 2 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, i-a trimis procurorului general Alex Florenţa cererile de urmărire penală a lui Petre Roman şi Gelu-Voican Voiculescu, în dosarul Mineriadei din iunie 1990, relatează Agerpres. Potrivit unui comunicat al MJ transm

UPDATE - Preşedintele Klaus Iohannis a discutat, telefonic, cu secretarul general al NATO Jens Stoltenberg despre situaţia de securitate din Ucraina şi din Marea Neagră / Mesajul secretarului general al Alianţei

News.ro acum 29 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că a avut, marţi, o discuţie telefonică substanţială cu secretarul general al NATO Jens Stoltenberg despre situaţia de securitate din Ucraina şi din Marea Neagră. „România a sprijinit puternic Ucraina încă din p

Cristina Neagu, în doliu! Tatăl campioanei CSM București a murit la 68 de ani

Cancan acum 36 minute
Cristina Neagu este în doliu. Constantin Neagu, tatăl handbalistei, a murit la vârsta de 68 de ani. Anunțul a fost făcut public de către clubul sportiv CSM București. Cristina Neagu trece prin momente extrem de delicate. Constantin Neagu, tatăl hand

Drone observate de militarii de la baza aeriană Kogălniceanu în apropierea aeroportului / A fost sesizat Parchetul Militar

HotNews acum 3 ore
Drone au fost observate de militarii Bazei Aeriene 57 Mihail Kogălniceanu, în cursul nopţii de luni, în apropierea aeroportului Mihail Kogălniceanu, au declarat pentru agenția News.ro reprezentanţii MApN, care au precizat că acestea erau probabil de

Slovacia refuză să implementeze noul sistem pentru migraţie al Uniunii Europene. „Asta nu e solidaritate, e dictat”

HotNews acum 41 minute
Premierul slovac Robert Fico a anunțat marţi că refuză să implementeze în ţara sa noul sistem pentru migraţie al Uniunii Europene, informează agențiile Reuters și Agerpres. Robert Fico Foto: Tomas Tkacik / Zuma Press / Profimedia „Spunem fără echivo

Erdogan îl consideră pe premierul israelian Netanyahu singurul responsabil pentru tensiunile din regiune

Adevarul acum 27 minute
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a susţinut marţi că premierul israelian Benjamin Netanyahu şi conducerea statului evreu poartă întreaga răspundere pentru escaladarea recentă a tensiunilor din Orientul Mijlociu, transmite Reuters.

Cel puţin 37.000 de persoane din Ucraina sunt date dispărute de la începutul războiului, potrivit datelor transmise de Kiev

G4Media acum 35 minute
Ucraina a anunţat marţi că a identificat aproape 37.000 de civili şi soldaţi dispăruţi de la începutul invaziei ruseşti, un bilanţ care rămâne incomplet, în special din cauza faptului că aproape 20% din teritoriul ţării este sub ocupaţie rusă, relat

Vremea

București
acum

23°
mar.

17°/30°
mie.

13°/26°
joi

8°/13°
vin.

5°/17°
Iasi
acum

18°
mar.

14°/29°
mie.

8°/16°
joi

5°/8°
vin.

5°/13°
Constanta
acum

18°
mar.

15°/24°
mie.

16°/21°
joi

9°/16°
vin.

7°/12°
Cluj-Napoca
acum

10°
mar.

10°/25°
mie.

5°/9°
joi

4°/6°
vin.

1°/10°
Timisoara
acum

mar.

8°/27°
mie.

6°/12°
joi

4°/10°
vin.

4°/13°