Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Hoţi şi vardişti la căpătâiul interlopului

Publicat in Adevarul, joi 18 noiembrie 2010 · · ·

Înmormântarea lui Gheorghe Mararu, ucis duminică într‑un bar din centrul oraşului Piatra Neamţ, a fost un adevărat spectacol. Cămătarul a fost dus la groapă în acorduri de fanfară cu alai de sute de persoane. Ceremonia a fost supravegheată de zeci de poliţişti.

Rude, apropiaţi şi curioşi au ţinut să pună o floare pe sicriul interlopului împuşcat la Piatra Neamţ. Încă de la primele ore ale dimineţii, curtea casei părinţilor lui Mararu din oraşul Roznov a devenit neîncăpătoare. În jur de 600 de oameni au participat la înmormântarea cămătarului.

Printre cei care au vrut să prezinte condoleanţe familiei s-au numărat şi membri ai lumii interlope nemţene, Romică Cojoc şi Marius şi Vasile Crăciun.

Naşul de cununie al lui Mararu, Vasile Rodideal, a lipsit de la înmormântare, însă a fost prezentă soţia sa, Galina Rodideal. Aceasta a depus o coroană de flori din partea ei şi a soţului fugit peste hotare. Printre cele câteva zeci de coroane, care au deschis cortegiul funerar pe o distanţă de aproape 100 de metri, s-au regăsit şi cele depuse de familia fostului subprefect şi deputat de Neamţ, Iulian Ţocu, cel care a fost cercetat alături de Rodideal şi Mararu într-un dosar de corupţie.

Mai citiţi şi:

Neamţ: Gheorghe Mararu a fost înmormântat

Traian Băsescu: Mă îngrijorează gradul redus de disciplină care este în Poliţie

Şeful IPJ Neamţ, Aurelian Şoric, cercetat disciplinar de MAI. ANI s-a autosesizat şi îi verifică averea

Piatra Neamţ: Aurelian Vasea Şoric plânge de mila interlopului ucis

O jerbă a adus şi Romică Cojoc, cunoscut recuperator din Neamţ. Un alt interlop, acuzat de proxenetism, Doru Postăvaru, a trimis o coroană la înmormânarea lui Mararu împreună cu avocatul ieşean Marius Striblea.

Peripeţii la înmormântare

Traseul cortegiului funerar a fost îngreunat de curioşi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Superliga – play-off: Sepsi OSK – FCSB 2-2

News.ro acum o ora
Echipa bucureşteană FCSB a încheiat la egalitate miercuri seara, în deplasare, scor 2-2, cu formaţia Sepsi OSK, în etapa a şasea din play-off-ul Superligii. Meciul de la Sf. Gheorghe a început cu ocazi de ambele părţi, Alexandru Băluţă lovind bara

Marcel Ciolacu: Nu se rupe, dom'le, nicio coaliţie. Categoric! Suntem mai puternici ca niciodată!

HotNews acum 2 ore
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că nu se pune problema ruperii coaliţiei formate din PSD şi PNL după decizia privind candidaturile separate la Primăria generală a Capitalei, scrie News.ro. El susţine că membrii alianţei sunt „mai puternici

Bode a sesizat Curtea de Arbitraj a PNL după ce Iulian Dumitrescu şi-a depus candidatura - surse

Mediafax acum 5 ore
„Secretarul general PNL a sesizat Curtea de Arbitraj în legătură cu situaţia creată urmare a depunerii candidaturii lui Iulian Dumitrescu”, au declarat sursele citate. Curtea de Arbitraj a PNL este forul din interiorul partidului care are atribuţii

Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu, chemați la Parchet în dosarul Mineriadei. Ion Iliescu va fi audiat la domiciliu SURSE

Ziare.com acum 4 ore
Petre Roman, fost premier, Gelu Voican Voiculescu şi Virgil Măgureanu, fostul director SRI, au fost citaţi, joi dimineaţa, 25 aprilie, la sediul Parchetului General, unde li se va aduce la cunoştinţă că au fost puşi din nou sub acuzare în dosarul Mi

Emisiunile zilei de joi, 25 aprilie 2024

Ziarul Financiar acum o ora
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Trei răniţi într-un atac cu cuţitul la o şcoală în Ţara Galilor. O persoană arestată

News.ro acum 4 ore
Trei persoane au fost rănite într-o şcoală din Ţara Galilor - inclusiv doi membri ai personalului, răniţi cu o armă albă în acest incident implicând două fete şcolarizare în instituţie - , unde au fost desfăşurate mijloace importante de intervenţie,

Ciolacu: O să-mi cer scuze cred că de acum toată viaţa la domnul doctor Cîrstoiu

HotNews acum 48 minute
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că şi-a cerut scuze faţă de Cătălin Cîrstoiu şi va continua să facă acest lucru pentru că a fost unul dintre cei care l-au convins pe managerul Spitalului Universitar din București să candideze pentru Primări

Liderul AUR, George Simion, tată de băiat! Soția sa a născut astăzi

Ziua Constanta acum 4 ore
Liderul AUR, George Simion este tată de băiat. Soția sa a adus astăzi pe lume un băiețel, iar George Simion nu a ezitat să împartă această bucurie cu toți prietenii virtuali. „Mulțumesc, m-ai făcut bogat: tată de băiat!“ - este mesajul care însoțeș

Ilan Şor vrea federalizarea Republicii Moldova, iar limba țării să fie rusa. „Transnistria va fi de acord, în condițiile în care Rusia va fi mediator”

HotNews acum o ora
Oligarhul fugar Ilan Şor, președintele blocului politic „Pobeda”, înființat duminică la Moscova, se declară pentru transformarea Republicii Moldova într-o federaţie, în care Tiraspolul şi Comratul să fie puse pe picior de egalitate cu Chişinăul, iar

Marcel Ciolacu: Locul lui Piedone este în continuare la Sectorul 5

Capital acum 9 ore
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a declarat că locul lui Cristian Popescu Piedone nu poate să fie decât la Sectorul 5 al Capitalei, ocupând funcția de primar. De asemenea, el a mai spus că nu vor exista negocieri cu acesta.

Vremea

București
acum

14°
joi

10°/20°
vin.

8°/19°
sâm.

9°/21°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

15°
joi

10°/21°
vin.

6°/12°
sâm.

6°/19°
dum.

10°/22°
Constanta
acum

11°
joi

11°/16°
vin.

9°/18°
sâm.

11°/14°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
joi

7°/10°
vin.

6°/14°
sâm.

5°/16°
dum.

8°/19°
Timisoara
acum

joi

4°/14°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/20°
dum.

9°/23°