Remus Vulpescu, preşedintele CA al Hidroelectrica, justifică intrarea în insolvenţă prin „dezastru de management“. Analiştii cred că decizia este o manevră pentru a scăpa de „băieţii deştepţi“
Astăzi este primul termen de judecată în care Tribunalul Bucureşti hotărăşte dacă Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie din România, intră în insolvenţă, în urma cererii depuse vineri de compania de stat. Deşi luni, ziua în care a fost publicată pe portalul Tribunalului cererea, nimeni din Consiliul de Administraţie (CA) al companiei nu ştia nimic de această decizie, ieri, reprezentanţii Hidroelectrica au ieşit la rampă, într-o conferinţă de presă, pentru a explica motivul acestui demers.
Remus Vulpescu, preşedintele CA al Hidroelectrica şi şeful Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI), a justificat cererea de intrare în insolvenţă prin scăderea cifrei de afaceri şi creşterea datoriilor.
Potrivit bilanţului companiei, profitul net a scăzut anul trecut de 45 de ori, la 6,4 milioane lei, în condiţiile în care veniturile totale au coborât de la 3,41 miliarde de lei la 3,18 miliarde de lei. Datoriile pe termen scurt au urcat cu 900 de milioane lei în 2011, la 2,6 miliarde lei.
„Nu avem în vedere nimic asociat cu falimentul, vânzarea de active, diminuarea unor capacităţi de producţie sau alte speculaţii privind vânzarea şi naţionalizarea companiei", a declarat Vulpescu. Întrebat dacă Hidroelectrica a avansat o propunere privind adminsitratorul judiciar, preşedintele CA al companiei a răspuns afirmativ, dar nu a dorit să ofere alte informaţii.
El a adăugat că la companie a existat „un dezastru de management", iar cererea către tribunal a fost fundamentată pe situaţia financiară a Hidroelectrica, subliniind că procedura insolvenţei nu este o „strategie" sau un „tertip". În urmă cu două săptămâni, directoru