De ce nu ne vorbește Lance Armstrong?

La prima vedere, răspunsul e simplu. Lance Armstrong tace mîlc pentru că este vinovat. Așa fac uneori vinovații, se ascund în fundul pămîntului pentru că se luptă nu doar cu acuzațiile care vin din afară, dar mai ales cu cele care vin de pe dinăuntru. Ni se pare că ne ignoră, nu dă explicații, nu iese la bătaie, pentru că știe că argumentele îi lipsesc cu desăvîrșire.

Sau, dimpotrivă, crede că are aceste argumente în buzunarul de la jeans, dar consideră că nu le merităm. E greu să se ia la trîntă cu o lume întreagă, mai ales că acelora care l-au contestat de la primele Tururi al Franței cîștigate li s-au alăturat și drept-credincioșii întru talentul, cinstea și imaginea fostului ciclist american.

Lance tace, deși a făcut cel puțin un gest care vorbește. Și-a șters din prezentarea de pe rețelele sociale faptul că ar fi cîștigat vreodată în viața lui șapte Mari Bucle, încîlcite sau nu. Lance nu vrea să mai fie vizibil. Este normal, cine ar mai putea fi deschis, dacă s-ar afla în locul lui? Mă rog, m-aș putea gîndi la cîteva personaje publice de pe la noi, dar mai bine nu…

Poate că Lance Armstrong nu știe să facă față miilor de glume care au împînzit Internetul, ca într-un veritabil concurs. Glume care ating toată existența americanului, invadîndu-i intimitatea și aducîndu-ne, pe alocuri, aminte de micile sale eșecuri. Printre ele, un mesaj de pe Twitter care spune că tipul care a pierdut în fața lui Lance amorul oferit de cîntăreața Sheryl Crow susține că el ar trebui să primească titlul de iubit al divei în perioada 2003-2006.

Sau poate tace pentru că, orice ar avea de spus, credibilitatea lui este atît de prăbușită și de călcată în picioare, încît orice sunet ar scoate ar suna a înșelătorie. Ar suna la fel de fals ca o pianină dezacordată, compromisă în toate felurile posibile și imposibile, î