Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prepeliţă explică unde se simte cel mai bine: "În centru, ca Lampard şi ca Gerrard!"

Publicat in Gazeta Sporturilor, sâmbătă 14 ianuarie 2012 ·

Prepeliţă, căpitanul Craiovei, luptă să devină important şi pentru Steaua. Crede că pe postul de mijlocaş central se descurcă cel mai bine, nu pe dreapta, şi e fanul celor mai buni doi englezi de pe postul lui favorit.

Andrei Prepeliţă a avut cotă bună şi cît a fost la FC Argeş, şi după ce a trecut la Craiova. A retrogradat cu ambele, dar a fost considerat în continuare unul dintre fotbaliştii de top din România, unul pe care Steaua s-a bucurat să pună mîna atunci cînd el a devenit liber ca urmare a dezafilierii Universităţii. Dar pasul pe care l-a făcut l-a adus într-unul dintre cele mai dificile momente ale carierei, fiindcă a jucat puţin în prima parte a campionatului şi rar de tot la nivelul aşteptat, s-a mai şi accidentat şi acum nu mai e privit drept un titular clar. Dă vina tot pe evenimentele post-Craiova, care l-au lipsit de antrenamente, dar face planuri mari, vorbind despre titlul de campion pe care poate să-l ia în vară, despre şanse egale cu ale lui Twente, plus posturi şi fotbalişti favoriţi.

- Deja ai parcurs o perioadă după transferul la Steaua. Tu cum o apreciezi? Ţi s-a părut bună sau rea?

- Nici fantastică, dar nici proastă. A fost o perioadă de adaptare pentru mine, eu aşa o privesc.

- Adică ai simţit că ai avea nevoie de timp pentru adaptare?

- De readaptare la antrenamente, de fapt, eu la asta m-am referit. Gîndeşte-te că am ajuns la Steaua după patru luni de antrenamente făcute prin parcuri. Normal că am simţit asta, mi-a trebuit timp ca să reintru în ritm. Dar echipa era deja în plin campionat. D-asta e foarte importantă pentru mine pregătirea din iarna asta, ca să revin la nivelul cel mai bun pe care-l pot avea.

- Te gîndeşti la asta cînd alergi?

- Să ştii că în mintea unui fotbalist se creează tot felul de vise în clipe ca astea, cînd alergi prin zăpadă, cînd totul pare greu de tot. Te gînde

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAE atenţionează că sunt posibile perturbări ale traficului aerian în Franţa

Mediafax acum 55 minute
„Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Franceză că sindicatul principal al controlorilor de trafic aerian din Republica Franceză, SNCTA, susţinut de s

Marcel Ciolacu: Locul lui Piedone este în continuare la Sectorul 5

Capital acum 39 minute
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a declarat că locul lui Cristian Popescu Piedone nu poate să fie decât la Sectorul 5 al Capitalei, ocupând funcția de primar. De asemenea, el a mai spus că nu vor exista negocieri cu acesta.

Alarmă în centrul Londrei. Mai mulţi cai din cavaleria regală au scăpat liberi pe stradă, o persoană a fost rănită - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Mai mulţi cai, între care unul plin de sânge, au fost scăpaţi de sub control în Londra şi cel puţin o persoană a fost rănită, armata fiind chemată să ajute la localizarea animalelor, au anunţat miercuri autorităţile din capitala britanică, relatează

Sebastian Burduja critică lipsa de investiţii în reţeaua de termoficare a Bucureştiului

Mediafax acum 2 ore
„Avarie majoră la reţeaua de termoficare a Bucureştiului. E normal ca într-o mare capitală Europeană, în 2024, să fie zeci de mii de oameni fără căldură şi apă caldă? Nu. De ce se întâmplă asta? Pentru că investiţiile au fost prea puţine şi prea len

Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Press Alert acum 25 minute
Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în fața comunității, angajamentul de a crea valoare pentru toți, de a fi o o

Sorin Grindeanu: Tarom trebuie să intre într-o etapă de reorganizare economică

Mediafax acum 4 ore
„Tarom deocamdată trebuie să facă următorul lucru, să primească până la sfârşitul lunii acel ajutor de la Comisia Europeană. Tarom-ul nu este într-o formă economică de invidiat şi, şi dacă nu vi-o spun eu, o ştiţi foarte bine. Trebuie să găsească, d

25 de ani de DENT ESTET în România -Investiții de zeci de milioane de euro în infrastructură medicală și sute de mii de pacienți din țară și străinătate tratați la standarde internaționale

HotNews acum o ora
DENT ESTET, liderul consacrat al pieței de stomatologie din România, aniversează, astăzi, 25 de ani de la înființarea grupului care a cunoscut o evoluție dinamică la nivel național după parteneriatul cu MedLife, prin investiții de 12 milioane de eur

Premierul Ciolacu, către liderii PSD: „Oamenii politici, printre care mă număr şi eu, au învrăjbit prea mult românii”

HotNews acum 2 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat că mulți dintre oamenii politici, printre care s-a inclus și el, au contribuit la învrăjbirea românilor. Ciolacu a făcut această afirmație la lansarea candidaturii primarului Sectorului 4, Daniel Băluță, p

Descoperire șocantă în curtea unui spital din Vaslui. Schelete umane găsite în urma unor săpături

Adevarul acum 2 ore
Mai multe schelete umane au fost descoperite cu ocazia unor săpături efectuate pentru realizarea unor lucrări de excavare în curtea Spitalului nr. 2 Vaslui. Sunt luate în calcul mai multe variante.

Actor orădean condamnat la 6 ani de închisoare pentru viol: „Dosarul este o porcărie! A fost un act consimţit”

Adevarul acum 3 ore
Judecătoria Oradea l-a condamnat la 6 ani de închisoare pe un actor al Teatrului Regina Maria din Oradea, acuzat că şi-a violat o colegă. Actorul, Andrian Locovei, pretinde, însă, că „a fost un act consimţit", iar procesul este „o porcărie".

Vremea

București
acum

20°
mie.

8°/20°
joi

11°/21°
vin.

9°/15°
sâm.

8°/19°
Iasi
acum

19°
mie.

10°/20°
joi

11°/22°
vin.

7°/12°
sâm.

6°/19°
Constanta
acum

19°
mie.

13°/19°
joi

13°/16°
vin.

9°/17°
sâm.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

8°/18°
joi

6°/11°
vin.

6°/13°
sâm.

4°/16°
Timisoara
acum

16°
mie.

7°/16°
joi

5°/13°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/20°