O fi zicând românul în sondaje că îi dispreţuieşte pe politicieni şi hârâiala lor continuă, dar adevărul e că dacă are de ales la televizor, doar la asta se uită.
Simţind de unde bate vântul, presa îi serveşte meniul. Şi uite aşa apare cercul vicios între publicul iubitor de o garagaţă mică cu înjurături, politicienii specializaţi în asta şi kommentariatul politic care blamează situaţia, dar ar avea mari probleme de reconversie profesională dacă ea s-ar schimba.
Altfel cum să-mi explic liniştea totală care s-a aşternut peste marele subiect al ultimului semestru, anume contractul cu Ford? În loc de o privatizare de succes, cu efecte depăşind sfera industriei auto, avem o poveste îngropată în proceduri europene şi silenzio stampa la Bucureşti. Dacă zvonurile s-or confirma, AVAS şi Ministerul de Finanţe au omis pur şi simplu să anunţe Bruxellesul într-o problemă de ajutor de stat, periclitând vânzarea negociată ani de zile. Pare un caz de neglijenţă gravă, din prostie sau cine ştie ce interese, în care nimeni nu face lumină. Toţi îi pun coarne lui Sebastian Vlădescu, cel care a păstorit procesul, dar cum el a părăsit guvernul, nu ne mai spune nimeni nimic, de parcă era afacerea lui personală. În massmedia, frisonul a ţinut vreo săptămână, după care n-am mai văzut nicio analiză de la A la Z a cazului, nici vreun interviu cu experţi în regulile competiţiei, ca să ne spună ce şi cum.
În schimb, curg părerile cu duiumul pe altă temă - cea a taxei pe importuri auto la mâna a doua - din partea unora care nu păreau interesaţi până de curând de politicile de mediu, concurenţă sau în general de subiecte unde apar cifre. Consensul este că guvernul a impus taxa de ticălos ce e, ca să ia şapte piei de pe român, şi că mare dreptate are comisarul Kovacs zicând că trebuie daţi banii înapoi. Sincer, eu cred că el s-a grăbit, lucrurile fiind un pic