Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Imaginea lui Botezatu, folosită de o agenţie no-name

Publicat in Adevarul, joi 27 mai 2010 ·

O agenţie de modele se foloseşte de imaginea designerului Catălin Botezatu pentru a racola fete şi copii din Satu Mare. Reprezentanţii agenţiei susţin că au colaborat în 2009 la un eveniment caritabil din Alba Iulia, unde Botezatu şi-a prezentat colecţia de lenjerie intimă.

Agenţia Pink Models a început să lucreze în Satu Mare de câteva zile, fiind înfiinţată, potrivit datelor obţinute de la Registrul Comerţului Iaşi, în 7 aprilie 2010. Patru, cinci angajaţi ai agenţiei racolează direct de pe stradă fete tinere şi părinţi cu copii, pe care îi invită într-un birou pentru semnarea unor contracte de colaborare, pentru care sătmărenii trebuie să plătească iniţial câte 50 de lei.

Directorul de promovare al agenţiei, Natalia Cazacu, susţine că Pink Models World este o agenţie puternică România, lăudându-se cu prezentările lui Cătălin Botezatu. „În 2009, la Alba Iulia, în cadrul unui eveniment caritabil, modelele de la Pink Models au prezentat colecţia de lenjerie intimă a lui Cătălin Botezatu“, a declarat Natalia Cazacu.

Celebrul designer spune însă că în viaţa lui nu a auzit de Pink Models World.

„Nu am auzit de agenţia asta, pentru evenimentul din Alba Iulia am colaborat cu manechine din Cluj-Napoca, iar şansele ca acestea să fie de la Pink sunt 0,0001%. Băieţii, Ricky şi asistentul meu, au venit din Bucureşti“, a spus Cătălin Botezatu.

Prima taxă, 50 lei

În prima fază, introducerea în baza de date îi costă pe sătmăreni 50 lei. Pentru etapa a doua, sătmărenii care vor o carieră în modeling trebuie să achite încă 200 de euro, bani care reprezintă book-ul profesionist, cursurile de actorie, modeling. În schimb, agenţia se obligă ca în termen de un an să îi găsească un contract beneficiarului.

„Sanşele să fii aleasă sunt de 90%. Sunt singurii bani care se achită în acest an, însă la prezentări se ob

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Speranțe pentru Ucraina, date de șeful NATO: "Nu este prea târziu pentru să câştige războiul"

Ziare.com acum o ora
Dacă Occidentul își respectă promisiunile de a-i furniza mai multe arme, Ucraina poate câștiga războiul contra Rusiei, a declarat joi, 25 aprilie, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, relatează AFP. "În ultimele luni, aliaţii NATO nu au ofe

Clotilde Armand, după ce a fost trimisă în judecată: Un caz penibil, cu acuzaţii ridicole

Mediafax acum 7 ore
„În urmă cu câteva ore mi-am anunţat candidatura pentru un nou mandat la Primăria Sectorului 1 şi mi-am depus la Biroul Electoral candidatura. I-am transmis lui Ciolacu că Alianţa Dreapta Unită o să-l trimită înapoi la covrigăria lui. La 2 ore după

Nicușor Dan l-a provocat pe Piedone la o dezbatere TV: „Moderată de un profesionist. E ușor ca o discuție să degenereze în circ”

HotNews acum 3 ore
Nicușor Dan și-a depus candidatura pentru un nou mandat de primar al Capitalei, ocazie cu care l-a provocat pe Cristian Popescu Piedone la dezbatere electorală televizată care ar urma să fie moderată de un jurnalist care să fixeze temele dezbaterii

PSD: Clotilde Armand întruneşte toate atributele penalului în funcţii publice. USR nu mai are nicio scuză dacă nu o exclude din partid!

News.ro acum 4 ore
PSD solicită conducerii USR să aplice standardele de integritate în politică pe care le invoca în cazul altora şi să o excludă de îndată pe Clotilde Armand din partid. „După trimiterea în judecată, primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, întruneşte

OFICIAL | Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu au fost puși sub acuzare în Dosarul Mineriadei din iunie 1990

Wall-Street.ro acum 5 ore
Parchetul General a anunţat oficial punerea sub acuzare a fostului premier Petre Roman şi a fostului vicepremier Gelu-Voican Voiculescu pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în dosarul Mineriadei din iunie 1990, relatează Agerpres. De

Sorana Cîrstea şi-a aflat adversara din turul trei la masters-ul de la Madrid

Mediafax acum 48 minute
Iga Swiatek, numărul unu mondial în tenisul feminin, va fi adversara Soranei Cîrstea la turneul Madrid Open. Poloneza a câştigat la debutul ei în acest sezon pe zgura madrilenă în faţa chinezoaicei Wang Xiyu (52 WTA). A patra întâlnire directă dintr

Marcel Ciolacu: Am încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone. Tot ce am vrut să îi transmit, i-am transmis. Îi urez succes

News.ro acum 4 ore
Marcel Ciolacu a declarat că a încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone. „Eu am spus că trebuie să ne gândim la ceea ce avem de construit pentru Bucureşti, să nu încercăm să rămânem blocaţi în visele personale. Îi urez s

Marcel Boloş: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru a asigura că toţi cei 4,74 milioane pensionari din România îşi vor primi banii în avans, înainte de Paşte/

News.ro acum 2 ore
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, anunţă că instituţia a realizat toate procedurile necesare pentru ca toţi pensionarii să îşi primească banii în avans, înainte de Paşte. ”De mâine, structurile judeţene ale Casei Naţionale de Pensii Publice şi Poş

FC Hermannstadt învinge cu 2-0 pe Petrolul Ploieşti şi se pune la adăpost de retrogradare

Mediafax acum o ora
Sibienii au fost ofensivi din primele minute, încercând cu şuturi de la distanţă să contracareze neajunsurile terenului îmbibat de apă. Stoica la pus de două ori la încercare pe Zima, la post de fiecare dată. Oaspeţii au replicat cu acelaşi procedeu

Îngrijitoare de la o grădiniţă din Cugir, care a cerut unei fetiţe să nu fie obraznică, lovită cu pumnul în faţă de către mama copilului / Angajata unităţii de învăţământ a depus plângere la Poliţie

News.ro acum 6 ore
O îngrijitoare de la o grădiniţă din Cugir a fost lovită cu pumnul în faţă de către mama unui copil, femeia care fiind nemulţumită că îngrijitoarea i-a cerut fiicei ei să nu fie obraznică. Angajata unităţii de învăţământ a depus plângere la Poliţie.

Vremea

București
acum

11°
joi

11°/16°
vin.

8°/16°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

10°
joi

10°/21°
vin.

8°/16°
sâm.

8°/19°
dum.

10°/21°
Constanta
acum

13°
joi

13°/17°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

joi

7°/12°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

joi

4°/14°
vin.

5°/16°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°