Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ceva ce trebuie definit

Publicat in Dilema Veche, luni 2 februarie 2004 ·

Ce are de-a face Istoria cu definiţiile? - se poate întreba oricine, de la iubitorul acestei discipline pînă la cel cu totul indiferent sau, şi mai rău, temător (precum candidatul generic la bacalaureat, pentru care istoria este un fel de chestie care-ţi face capul mare şi ţi-l umple cu date şi cu nume). Istoria este pentru cei mai mulţi o poveste, la origine simplă, complicată de indivizii care se autointitulează istorici şi care nu cad de acord niciodată între ei. Iar o poveste trebuie povestită şi atît. Şi totuşi, tocmai pentru ca povestea istoriei să fie finalmente inteligibilă, istoricii trebuie să fie foarte atenţi la acurateţea frazei lor. Cum s-ar spune azi, istoricii - ca toţi cei care trăiesc în respectul efectiv al disciplinelor umaniste - trebuie să-şi definească termenii. Şefă a Catedrei de Istorie Veche din Facultatea de Istorie a Universităţii bucureştene şi, înainte de orice, o profesoară căreia generaţii la rînd i-au atestat excelenţa, Zoe Petre revine pe piaţa editorială cu o carte (Practica nemuririi. O lectură critică a izvoarelor greceşti referitoare la greci, Polirom, 2004, 398 p.) pe care o văd - cu o subiectivitate pe care mi-o asum cu mîndrie - ca fiind una dintre cele mai importante apariţii ale anului, nu numai în bilanţul editurii ieşene. Voce cu o credibilitate incontestabilă pe un teren pe care s-au strecurat, ani la rînd, deseori la comandă politică, tot felul de tracomani cu agendă, dacofili cu naivitate sau pur şi simplu impostori cu tupeu, Zoe Petre are cele trei calităţi necesare pentru a readuce tema între limitele bunului simţ intelectual: gîndeşte bine, scrie bine şi ştie bine despre ce scrie. În mod normal, nimeni dintre cei interesaţi de societatea geţilor, de urmele pe care ea le-a lăsat în mărturiile uneori prea imaginativilor autori antici, nu va mai putea ocoli această carte ale cărei rădăcini se regăsesc în studii p

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Corvinul Hunedoara întâlnește SC Oțelul Galați în finala Cupei României, ediția 2023-2024. O echipă din Liga 2 și o nou-promovată în prima ligă se întâlnesc în ultimul act al competiției KO

Pro Sport acum 7 ore
SC Oțelul Galați a câștigat a doua semifinală a Cupei României, ediția 2023-2024, și va întâlni Corvinul Hunedoara, marea surpriză a turneului, în finala competiției. Trupa antrenată de Dorinel Munteanu, o nou-promovată în prima ligă, a trecut cu sc

Aterizare de urgenţă pe Aeroportul Timişoara în urma unei ameninţări cu bombă / Plan Roşu de Intervenţie

News.ro acum 6 ore
Un avion care aparţine unei companii din România şi care efectua un zbor charter de la Wroclaw (Polonia) spre Hurgada (Egipt) a aterizat de urgenţă pe Aeroportul Internaţional Timişoara, după o ameninţare cu bombă în timp ce se afla pe teritoriul Se

Informări publice - 19 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum 4 ore
Autorizaţia de construire nr. 63 din 26.02.2024. Se autorizează executarea lucrărilor de construire pentru „Finalizarea lucrării începute în baza A.C nr. 202/07.02.2017 şi A.C. nr. 84/25.02.2023, cu modificarea elemente de temă (Sc =122,45 mp, Su=12

Handbal (f): România și-a aflat adversarele la Campionatul European 2024

HotNews acum 11 ore
Echipa națională de handbal feminin a României și-a aflat joi adversarele din grupa turneului final al Campionatului European din Austria, Ungaria și Elveția. Echipa nationala de handbal feminin a RomanieiFoto: Bo Amstrup / AFP / Profimedia Munteneg

Robert Negoiță spune că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu: Au fost discuții, inclusiv în alianță

HotNews acum 13 ore
Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a anunțat, joi, că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu, dacă PSD și alianța îi cer acest lucru, după dezvăluirile HotNews.ro privind incompatibilitatea medicului, în con

Guvern: România, tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice pentru admiterea în programul Visa Waiver

Wall-Street.ro acum 8 ore
Admiterea României în programul Visa Waiver reprezintă un obiectiv strategic naţional, iar ţara noastră este tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice în acest sens, informează Guvernul, conform Agerpres. Executivul aminteşte că, pentru sc

Trafic perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine

Mediafax acum 11 ore
Traficul este perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine. Incidentul a avut loc în staţia de metrou Obor. Autorităţile au început o anchetă.

Psiholog: Marijuana din România este stropită cu pesticide și otravă de şobolani

HotNews acum 27 minute
Psihologul Eduard Bondoc, doctor în medicină în cadrul Clinicii de Psihiatrie din Craiova, a atras atenţia că marijuana din România nu este recreativă, aşa cum se întâmplă în Olanda, ci poate fi stropită cu insecticide, pesticide sau chiar otravă de

Fraţii Maior, la start în a doua etapă din Campionatul Mondial de Raliuri

Mediafax acum o ora
La nici o săptămână după ce colegii lor de la Napoca Rally Academy au scris istorie pentru automobilismul sportiv românesc, Simone Tempestini şi Sergiu Itu câştigând etapa europeană din Ungaria, Norbert şi Francesca au avut un start bun în competiţi

UPDATE - Ciucă, despre Primăria Capitalei: Dacă va fi nevoie, PNL, într-o situaţie de extremă urgenţă, va avea propriul candidat / De ce nu-l susţine PNL pe Nicuşor Dan

News.ro acum 9 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat, joi seară, că, în eventualitatea retragerii lui Cătălin Cîrstoiu din cursa pentru Primăria Bucureşti, dacă nu se va găsi un alt candidat comun, care să nu fie membru niciunuia dintre cele două partide, PNL

Vremea

București
acum

vin.

5°/15°
sâm.

7°/15°
dum.

8°/19°
lun.

8°/16°
Iasi
acum

vin.

5°/13°
sâm.

5°/15°
dum.

7°/9°
lun.

6°/12°
Constanta
acum

vin.

5°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

9°/15°
lun.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/8°
sâm.

1°/14°
dum.

4°/15°
lun.

4°/8°
Timisoara
acum

vin.

2°/13°
sâm.

2°/15°
dum.

5°/16°
lun.

3°/6°