Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Numai cateva banci acorda efectiv credite prin Prima Casa. Restul aproba inca norme interne si nu primesc deocamdata dosare

Publicat in HotNews, miercuri 29 iulie 2009 ·

HotNews.ro a intrebat, in calitate de client interesat de Programul Prima Casa, consilierii de credite de la 9 banci, care sunt conditiile principale solicitate pentru obtinerea unui imprumut. Abordarea creditelor de la o banca la alta difera pe ici pe colo, in punctele esentiale. O parte din banci nu primesc inca dosare, la cateva evaluarea dosarelor se face contra cost si numai una din cele noua ofera dobanda la depozitul obligatoriu in valoarea a 3 rate lunare, care va fi blocat in banca pana la achitarea imprumutului.

Bancile care au semnat conventia cu Fondul de Garantare pana in prezent sunt Piraeus Bank, BRD, Alpha Bank, Banca Transilvania, Banca Românească, CEC Bank, ATE Bank, Emporiki, Millenium Bank, Garanti, Leumi, Intesa şi Volksbank.

Interesant este ca, desi nu apare pe aceasta lista, Raiffeisen si BCR au deja informatii detaliate legate de Program, pe cand Emporiki si Garanti apar pe lista, dar consilierii nu au putut oferi informatii.

Iata ce au spus consilierii de credite pe care i-am abordat, la sucursalele a opt banci:

Piraeus Bank:- "Venitul minim este de 600 euro. Daca se doreste un imprumut mai mare de 57.000 de euro, diferenta dintre aceasta suma si pretul apartamentului o suporta clientul.

- La solicitarea creditului sunt necesare actele casei ce se va achizitiona si adeverinta de venit a solicitantului. Veniturile din drepturi de autor sunt luate in considerare in proportie de 80%. Se accepta pana la 4 giranti. Nu sunt necesare alte garantii.

- Banca recomanda o lista cu evaluatori, iar pretul pe care il solicita acestia este in jur de 500 de euro.

- Pe langa dobanda se mai platesc asigurare de viata, asigurarea imobilului - fie anual, fie in rate

- Se constituie un depozit de 3 rate de dobanda, care va fi blocat in banca pe toata durata creditului. Pentru acest depozit se plateste

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marijuana din România nu este recreativă, avertizează un specialist. "Este stropită cu pesticide, insecticide, otravă de şobolani"

Ziare.com acum 46 minute
Marijuana din România nu este recreativă, aşa cum se întâmplă în Olanda. Ea poate fi stropită cu insecticide, pesticide sau chiar otravă de şobolani care provoacă tulburări neuronale grave, avertizează psihologul Eduard Bondoc, doctor în medicină în

Robert Negoiță spune că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu: Au fost discuții, inclusiv în alianță

HotNews acum 5 ore
Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a anunțat, joi, că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu, dacă PSD și alianța îi cer acest lucru, după dezvăluirile HotNews.ro privind incompatibilitatea medicului, în con

Trafic perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine

Mediafax acum 3 ore
Traficul este perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine. Incidentul a avut loc în staţia de metrou Obor. Autorităţile au început o anchetă.

Guvern: România, tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice pentru admiterea în programul Visa Waiver

Wall-Street.ro acum 16 minute
Admiterea României în programul Visa Waiver reprezintă un obiectiv strategic naţional, iar ţara noastră este tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice în acest sens, informează Guvernul, conform Agerpres. Executivul aminteşte că, pentru sc

UPDATE - Ciucă, despre Primăria Capitalei: Dacă va fi nevoie, PNL, într-o situaţie de extremă urgenţă, va avea propriul candidat / De ce nu-l susţine PNL pe Nicuşor Dan

News.ro acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat, joi seară, că, în eventualitatea retragerii lui Cătălin Cîrstoiu din cursa pentru Primăria Bucureşti, dacă nu se va găsi un alt candidat comun, care să nu fie membru niciunuia dintre cele două partide, PNL

Cel mai căutat fugar american a fost prins în Piața Sf. Petru din Vatican, în timp ce Papa Francisc ținea audiență generală

Press Alert acum 51 minute
Foto: Arhivă Poliția italiană l-a arestat pe bărbatul aflat în fruntea listei „most wanted” a autorităților americane. Acesta a fost prins în Piața Sf. Petru din Vatican. Piața era plină cu pelerini și turiști deoarece Papa Francisc ținea audiența g

NATO vrea să trimită mai multe sisteme de apărare pentru Ucraina

Mediafax acum o ora
"Am compilat date despre diferitele sisteme de apărare antiaeriană pe care le avem în NATO şi ne-am concentrat pe sistemele Patriot. Şi lucrăm cu aliaţii pentru a ne asigura că aceştia redistribuie o parte din sistemele lor în Ucraina", a declarat s

Handbal (f): România și-a aflat adversarele la Campionatul European 2024

HotNews acum 3 ore
Echipa națională de handbal feminin a României și-a aflat joi adversarele din grupa turneului final al Campionatului European din Austria, Ungaria și Elveția. Echipa nationala de handbal feminin a RomanieiFoto: Bo Amstrup / AFP / Profimedia Munteneg

Oţelul Galaţi s-a calificat în finala Cupei României, datorită unui autogol al lui Chipciu

Mediafax acum o ora
Oţelul a deschis scorul prin Cisse, care a marcat pentru gazde cu o lovitură de cap din marginea careului mic, după o centrare a lui Bodişteanu (1-0, min. 12). Oaspeţii au preluat iniţiativa şi până la finalul primei reprize au reuşit să egaleze din

Tinerii sub 30 de ani ar putea merge în Marea Britanie fără permis de ședere, la fel ca înainte de BREXIT. Cât timp ar putea rămâne în Regatul Unit

Gandul acum 39 minute
Comisia Europeană (CE) a propus deschiderea negocierilor cu Regatul Unit privind libera circulație pentru tinerii cu vârste între 18 și 30 de ani, așa cum se întâmpla înainte de Brexit, scrie The Guardian. „Obiectivul ar fi de a ajuta tinerii cetățe

Vremea

București
acum

10°
joi

8°/15°
vin.

7°/15°
sâm.

7°/14°
dum.

8°/19°
Iasi
acum

joi

7°/8°
vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

6°/9°
Constanta
acum

joi

9°/15°
vin.

8°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

8°/14°
Cluj-Napoca
acum

joi

3°/6°
vin.

0°/8°
sâm.

1°/14°
dum.

4°/14°
Timisoara
acum

joi

6°/12°
vin.

4°/14°
sâm.

3°/15°
dum.

5°/16°